Salvatore Quasimodo – De Ramurile Sălciilor
Și cum putem noi să cântămcu piciorul străin pe inimă,printre morții abandonați în piețepe iarba dură de gheață, în bocetulde miel al copiilor, cu urletul negrual mamei ce venea în calea fiuluicrucificat pe stâlpul de telegraf?De crengile sălciilor, prin legământ,și lirele noastre erau spânzurate,se legănau ușoare în vântul trist.