Pustiire – Versuri.pro

Dsida Jenő - Apocalipsa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Acolo unde mă duc
iau foc pădurile de minciuni,
ard gândurile stoarse,
măștile cad.
Niște chitare și viori zbiară
din depărtare:
amintiri, amintiri, amintiri,
nu-s serioase, nu dor.
Se revarsă din matcă ceața,
absoarbe razele,
inundă turnurile,
biserici, case nu sunt,
nici mama nu zâmbește,
un vals, o cădere amețitoare
am în locul inimii.
Și pe acoperiș, peste trăsnăi,
o cruce oribilă,
neagră, primitoare,
se înalță cu două brațe deschise.

Friedrich Nietzsche - Saaleck

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dulce, pe munte și vale,
Pacea se lasă-n amurg.
Din soare cu blânde surâsuri
Razele ultime curg.
Iau culorile foc, licărește
Un cerc de adânci frumuseți.
Îmi pare că văd din morminte
Cum ies cavalerii semeți.
Și-auzi! Din castele, puternic,
Voios suie-un sunet din nou.
Pădurile-ascultă, la pândă,
În jur fermecatul ecou.
În mijloc se-nvolbură cânturi,
De chef, vânători și război:
Chiar ăuie cornul: răsună
Puternic trompetele-apoi.
Și soarele-apune; se pierde
Treptat un răsunet voios;
O pace de moarte și groază
Cuprinde odăile jos.
Stă Saaleck-ul ros de tristețe
Pierdut sub golașele stânci.
Văzându-l, mă bântuie-n suflet
O spaimă cu aripi adânci.

Aleksandr Puskin - Ancearul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Într-un pustiu uscat, zgârcit,
Întelenit și ars de soare,
Ancearul sta ca un cumplit
Strajer, stingher în larga zare.
În ceasul rău l-a-nfiripat
Natura stepelor, haina,
Și cu-n venin l-a adăpat
Din frunze pân’ la rădăcină.
Și picuri de otravă curg
Din coajă, când dogoarea-i vie,
Și se-ncheagă în amurg
Într-o rășină străvezie.
Nici păsări și nici tigrul chiar
Să vină-n preajma-i nu încearcă,
Copacul morții vântul doar
Îl atinge și de boli se-ncarcă.
Din zări vreun nor de s-a desprins
Și i-a stropit coroana deasă;
Din ramuri, pe nisipu-ncins
Se scurge-o apă veninoasă.
Un om, chemând un om i-a spus
Spre-ancear să plece-n câmpuri arse,
Și-acela și porni, supus,
Și cu otravă-n zori se-ntoarse.
Aduse-un ram cu moarte foi,
Rășina cea ucigătoare;
Și fruntea-i galbenă șiroi
Era de-o rece, grea sudoare.
Și bietul rob abia a prins
La cort s-ajungă-n grabă mare,
Și, mort, stăpânului nenvins
I se-ntinse la picioare.
Iar prințul își unse cu venin
Săgețile-ascuțite bine,
Și moarte răspândi din plin
Cu ele-n țările vecine.

2Aksandros - Judecata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se-ntunecă orizontul,
Adierea se răcește,
Viața face pe mortul,
Speranța se răstignește.
Se-aud munții prăbușindu-se,
Stânci se sfarmă ca dinții-ncleștați,
Arbori sfinți trosnesc ca oase,
Fluvii uscate de sânge umflate,
Strigăt de moarte animalele-și cântă,
Orice moarte-i lacrimă de sfântă
Cerșită-n genunchi pe mila-nfrântă.
În jur se face-ntuneric și n-aud,
Cicatrici de ger pe trupul nud,
Aerul îngheață și devine greu,
Pot să uit de orice empireu.
Sub mine pământul se crapă și cad,
Se vede o rază blândă de Iad
Ce m-așteaptă anevoie cu drag,
Ponoase pentru bine să trag.
Demoni amuzați îmi ies în cale
S-am parte de căderi infernale,
Dar iute-ncremenesc pe loc,
Să mă vadă, pe mine! , -n foc?.
Din respect, dinții-și scrâșnesc,
Asupra-mi se năpustesc:
Oasele-mi zdrobesc,
Carnea mi-o jupoaie,
Sângele-mi beau,
Pasiunea mi-o vedeau.
Și cad atât de-nfipt-n Iad
Încât îl pustiesc și-l destram,
Dovedind Celui Divin cât pot să decad
Și El tot să rămână mai infam.