Providență – Versuri.pro

Saadi - Despre Binefacere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un om văzu o vulpe cu piciorul frânt.
Părea lipsită de-ajutorul Celui Sfânt.
„Cum oare viețuiește sărmana lighioană?
„Cum poate fără labe s-agonisească hrană?”.
Așa gândea dervișul, plin de tulburare,
când apăru un leu cu un șacal în gheare,
din care înghiți mai mult de-o jumătate.
Din rest și vulpea se-nfruptă pe săturate.
Și-n altă zi, la fel pe vulpe o hrăni
Cel ce trimite hrană-n fiecare zi.
Având drept martori ochii, se vru și călătorul
hrănit mereu în taină de-a toate Creatorul.
Și-atunci se-ascunse ca furnica prin unghere.
Nici fiara nu se bizuie doar pe putere.
Dar nimeni pic de hrană nu voi să-i lase,
de-ajunse ca lăuta: piele, zgârci și oase.
Pierdu de slăbiciune și minte și tărie,
când auzi o voce venind în coșmelie:
„Te du, fățarnice! Fii leul plin de vlagă,
„și nu zăcea pierdut ca vulpea cea beteagă!.
„Precum un leu puternic tu să-ți faci rost de pâine.
„Decât s-ajungi ca vulpea, mai bine să fii câine!.
„Pe alții să-i hrăneşti din fapte îndrăznețe
„și nu să umbli după resturi la ospețe!”.
Avea Hatem cel darnic’ în marea-i herghelie
un armăsar ca vântul cu coama fumurie.
Și faima lui că-i darnic, trecând de-al său tărâm,
Ajunse la urechea-mpăratului din Râm.
„Alt om să-l poată-ntrece în dărnicie — nu-i!
„Și-alt bidiviu mai strașnic în bătaie — nu-i!”.
Dar împăratu-acela nu prea voi să creadă:
„Nevrednică scornire, dar n-am nicio dovadă!.
„Aș vrea pe armăsarul sireap de spiță-arabă,
„Hatem, de este darnic, să mi-l trimită-n grabă!”.
Un sol isteț de-ndată plecă spre tribul Tai.
Îl însoțeau și zece curteni în chip de-alai.
Solia-ajunse unde Hatem și-avea palatul.
Râvneau puţină tihnă cum apă însetatul.
Hatem întinse masa, un cal tăie în grabă
Și împărți zaharuri și câte o podoabă.
Străinii se culcară. Și-abia a doua zi
Hatem află de rostul înaltei lor solii.
Cuprins a fost de-dată de zbuciumul căinții.
Părea că-i beat și-n palme el își înfipse dinții.
„Să dăinuie-a ta faimă-ndelung, cât veșnicia!
„De ce din prima clipă tu nu ți-ai spus solia?.
Căci pe-armăsaru-acela fără de-asemănare,
„ca să-mplinesc ospățul, îl pusei la frigare.
„Temându-mă de ploaie sau de vreo vijelie,
„eu nu-l lâsam să pască cu-ntreaga herghelie.
„Și cum n-aveam în preajmă nici urmă de vânat,
„l-am scos pe loc afară din grajd și l-am tăiat”.

Simion Felix Martian - Nu Vă Îngrijorați!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”.
Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. (Matei 6:31-32).
Când inima ți-e cer senin și zbor
Și pacea te cuprinde ca o mare,
Vezi orizontul tresărind ușor,
Apoi un nor venind și-nc-un nor
Și-ncep să picure îngrijorare.
N-a mai rămas nici urmă de senin
Iar cerul inimii e ca de smoală
Și plouă ne-ncetat, plouă hain
În sufletul de-amărăciune plin,
Cuprins de umezeală ca de-o boală.
S-a tulburat și pacea care-a fost
Și fulgeră cu semne de-ntrebare:
Ce-o să mănânc? Cum să-mi găsesc un rost?
Ce-o să îmbrac? De unde adăpost?
Și tună lung, cu un ecou ce doare.
Dar soarele din nou va străluci
După furtuni, înveselind pământul;
Așa a fost mereu și-așa va fi,
Deci și tu poți furtuna birui
Dacă privești încrezător Cuvântul.
Să nu vă-ngrijorați – așa e scris,
Că Cel ce păsărilor dă mâncare
Și-mbracă florile în strai de vis,
Este cu noi, așa cum ne-a promis,
Și știe ce dorim și ce ne doare.
Să căutăm Împărăția Sa
Și să tânjim după neprihănire,
Iar ce vom îmbrăca, ce vom mânca,
Nu noi ci Domnul le va rezolva
Prin binecuvântata Lui voire.
Crezând așa, noi curcubeie cresc
În inimi, cu invazia luminii
Din care mulțumiri se împletesc
Că înaintea Tatălui ceresc
Suntem mai prețioși decât.. toți crinii.

Omar Khayyam - Doamne Pe Drumul Vieții Ai Pus Capcane Mii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Doamne, pe drumul vieții ai pus capcane mii / Și-ai poruncit: Vai celor ce nu ... →

Anton Pann - Călătorul și Stejarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un călător ostenind.
Și la un stejar sosind,
Sub umbra lui a șezut,
Să răsufle un minut.
Aici un bostan fiind
Și în el pepeni zărind,
Mergând, unul a luat
Și sub copaci l-a mâncat.
Deci ochii-n sus ridicând,
Gândea-ntru sine zicând
„Ce lucru nepotrivit
Dumnezeu a rânduit!
Că la un copac astfel
Să facă rod mititel,
Iar la un vrej slab pe jos,
Așa rod mare și gros!”
Pe când aceste gândea
Și cu ochii-n sus privea,
O ghindă s-a s*******
Și-n nas l-a izbit.
Atunci el nasul suflând
Zise iar într-al său gând:
„Ce nesocotit sunt eu!
Bine-a făcut Dumnezeu.
Dar de nu era rod mic
Și-era pepene, cum zic,
Așa-n cap de mă lovea,
Aici-n loc mă adormea.
Iar de era vreun dovleac,
Apoi nu-mi mai dădeam de leac.”.
Multe un fel să gândesc
Și altfel să potrivesc.