priveghi – Versuri.pro

Morbid - La Priveghiul Lui Mâine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt fiul luminilor, am rămas orfan.
Am crescut alungat din beznă în beznă, în zadar
Am căutat să ies, ușa era ferecată,
Am căutat cheia, dar ea n-a existat niciodată.
Și în obscuritatea mea ermetică, polară
M-a-ncălzit doar o ființa ce nici măcar nu-i reală
Un vechi prieten, Mâine se numea,
Atâtea palme, numai mâna lui mă mângâia.
Și Mâine-avea un frate vitreg pe nume Ieri,
O bestie de oțel ce mă trăgea după el
Mă sfâșia cu sete, se hrănea cu spleen-ul meu
Cu ultima strigare-l blestemam pe Prometeu.
Dar Mâine din distanță mă striga, mă-ncuraja
„Rezistă, Suflet Mort, într-o zi vei învia”
„De ce-ntr-o zi? Cât mai aștept răbdător?”
Dar nu mă-ndoiam, spuneam „Mâine e nemuritor”.
Ce ironie.. Astăzi a sosit,
Mă găsește indoliat lângă un hoit schimonosit.
Ai ghicit, Mâine e răposatul
Să nu se odihnească, nu-i fie iertat păcatul!.
Din distanță mi-arunca firmituri de amăgiri,
Îmi promitea că în nisip va planta trandafiri.
Pe cine să plâng acum? Nu mi-ai fost prieten niciodată,
Te căutam pe lumea asta când tu erai pe cealaltă.
Și m-am oprit, temporal lepădat
Ieri m-ajunge din urmă, nici nu mai încerc să scap
Și-mi amintesc ce mi-am promis de când eram copii
„Dacă Mâine va muri, eu astăzi voi muri.”

Mihai Ursachi - Benedictus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Privighetoare de noapte,
priveghiul din urmă, cu țipete jalnice,
rotund privitori (mare veghe la turn),
ochii cei galbeni ai privighetorii
de noapte..
– Vae vae cucu victis,
Benedictus, Benedictus,
toată moartea e un strip-tease!

Jorge Luis Borges - Noaptea de Priveghi în Cartierul de Sud

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin decesul cuiva –
taină al cărei nume vacant îl știu și a cărei realitate nu o
putem cuprinde –
rămâne deschisă până în zori o casă în cartierul de Sud,
o casă neștiută, pe care nu sunt sortit s-o revăd,
dar care mă așteaptă în seara asta
cu lumină trează în ceasurile târzii ale somnului,
încercănată de nopți de suferință, deosebită,
încărcată de amănuntele realității.
Mă îndrept spre priveghiul la căpătâiul mortului,
mergând pe străzile elementare ca niște amintiri,
prin timpul îmbelșugat al nopții,
fără alte semne palpabile de viață
în afară de câteva siluete nedeslușite rămase până la ora închiderii
și un fluier singuratic.
Cu pas domol, înarmat cu așteptare,
ajung la colțul străzii și la casa cu poarta larg deschisă pe care
o caut
și sunt primit de oameni înveșmântați în gravitate,
vechi cunoscuți ai părinților mei,
și nivelăm destine în încăperea unde a fost pus sicriul,
care dă spre curtea interioară –
curte aflată în puterea și integritatea nopții –
și spunem, fiindcă realitatea e mult mai vastă, lucruri indiferente
și suntem nepăsători și argentinieni în oglindă,
iar ceaiul de mate, sorbit din aceeași tigvă, măsoară
orele deșarte.
Sunt mișcat văzând cum măruntele deprinderi
se pierd, ca la orice înmormântare –
raportul obișnuit cu cărțile, cu o cheie, cu un trup printre
alte trupuri –
Știu că orice privilegiu, oricât de mic, ține de miracol
și nu-i de lepădat prilejul de-a lua parte la acest priveghi
la căpătâiul unui necunoscut: Mortul,
pentru a însoți și a păstra prima lui noapte petrecută-n moarte.
(Priveghiul ofilește fețele;
ochii noștri se sting privind spre înalt, ca ochii lui Iisus.).
Dar mortul? Acel ceva de necrezut?
Realitatea lui e alta decât a florilor ce-l acoperă.
Ospitalitatea lui la despărțirea prin moarte
ne va lăsa încă o amintire pentru timp
și străzile grave din cartierul de Sud pentru a ne pătrunde cu
timpul de farmecul lor
și boarea-ntunecată pe fruntea întoarsă
și noaptea ce ne scapă de apăsarea cea mai grea;
prolixitatea realului.

Ion Pillat - Priveghi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La căpătâi i-au pus o lumânare.
O viață împietrește, și o ceară
Când umbra cade pașnică în seară,
Învie steaua ei pâlpâitoare.
Din mugur flacăra s-a făcut floare;
Obrazul e de zgură. De afară
Prin geam deschis albine glonț zburară
Și râset de copii jucând la soare.
Gândesc la tine, ceară de altar,
La florile de unde te-au ales
Albine-n stupi de lut Și de sovar,
Să te prefaci lumină de eres —
Și mă gândesc la moartea ce-ai cules,
Tu, omule, cu masca ta de var.