S-au desprins din astre prafurile-acele
Și se-agită-n marea dintr-un univers
Agitând regrete îngropate-n stele
Care, din lumină, căile și-au șters.

Visul său se pierde-n marele niciunde
Făr-o țintă clară, parcă renunțând
Și la neputința micilor secunde,
Și la ne-ntinarea gândului de rând.

Nu-și mai vrea menirea viselor prin lume
El, ce-n somnul minții e întâmplător,
Plăsmuire-n gândul care doar acum e
O lumină-n praful clipelor de dor.