Nasta - Povestea Unei Pietre (Complet)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O nouă zi începe-ncet, privighetori încep să-mi cânte
Nu știu când am luat viață, dacă am ieșit din pântec
M-au ocolit vremuri, având ca prieteni flori și frunze
Am învățat să înțeleg suspine, să fiu sfătuit de zumzet
Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente
Dar am crescut înțelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.
Când îi luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat
Îndoliat de speranțe, mai aproape de păcat.
Am fost de multe ori mutat, aruncat printre străini
Printre pomi sau trandafiri, pietre sau mărăcini
Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors acasă ajutat
De-aceeași fetiță cu păr blond, ce-mi zâmbește din înalt.
Ce- aștepți? Mă-ntreabă timpul, îi răspund nepăsător
Că n-am timp de timp pe lângă mine, timpu-i trecător
Impunător în fața crucii, ascultător de dor și moarte
Moarte inimii de piatră când plâng sufletele toate!
Doi oameni vin aproape zilnic: unu-mbrăcat mereu în negru
El când vorbește toți tac, plângând cu capul plecat pentru
A asculta o nouă poveste, dând de veste prin lacrimi
C-a mai venit un sfârșit, sfârșind cu-același Amin.
Al doilea, un uriaș cu haine murdare de pământ
Cu ochi negri, privire neagră, zâmbet negru de mormânt
Parcă săpând adânc spre suflet, vrând a-l simți cum moare
Ma poate îngropa pe veci, lipsindu-mă de soare.
Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc,
Atunci când plângând îmi strigă: „eu de ce mai trăiesc?”
Și acel copil care și-a vărsat pe mine primele lacrimi,
Privindu-mă de sus m-a întrebat: „când te întorci tati?”
Deși trăind printre bocete și suspine
Dintre cruci și morminte-mi trimit povestea prin tine
Și poate ajutat de-același Dumnezeu cu păr bălai
Îți voi fi piatră de mormânt, clădindu-ți drum spre Rai!

Nasta - Povestea Unei Pietre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O nouă zi începe-ncet, privighetori încep să-mi cânte
Nu știu când am luat viață, dacă am ieșit din pântec
M-au ocolit vremuri, având ca prieteni flori și frunze
Am învățat să înțeleg suspine, să fiu sfătuit de zumzet
Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente
Dar am crescut înțelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.
Când îi luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat
Îndoliat de speranțe, mai aproape de păcat.
Am fost de multe ori mutat, aruncat printre străini
Printre pomi sau trandafiri, pietre sau mărăcini
Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors acasă ajutat
De-aceeași fetiță cu păr blond, ce-mi zâmbește din înalt.
Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbrăcat mereu în negru
El când vorbește toți tac, plângând cu capul plecat pentru
A asculta o nouă poveste, dând de veste prin lacrimi
C-a mai venit un sfârșit, sfârșind cu-același Amin.
Al doilea, un uriaș cu haine murdare de pământ
Cu ochi negri, privire neagră, zâmbet negru de mormânt
Parcă săpând adânc spre suflet, vrând a-l simți cum moare
Ma poate îngropa pe veci, lipsindu-mă de soare.
Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc,
Atunci când plângând îmi strigă: „eu de ce mai trăiesc?”
Și acel copil care și-a vărsat pe mine primele lacrimi,
Privindu-mă de sus m-a întrebat: „când te întorci tati?”
Deși trăind printre bocete și suspine
Dintre cruci și morminte-mi trimit povestea prin tine
Și poate ajutat de-același Dumnezeu cu păr bălai
Îți voi fi piatră de mormânt, clădindu-ți drum spre Rai!

povestea unei pietre – Versuri.pro

Nasta - Povestea Unei Pietre (Complet)

Nasta - Povestea Unei Pietre