R (x2) :
O stea… departe de toate
Pe care o privești doar când este noapte
Acum este mult prea departe și de tine
Sufletul plânge, dar mintea e mai bine.

II:
Stai puțin… Mai am ceva de zis
Prea multe de fapt, mă simt ca într-un vis
Unul care la început părea mult prea perfect
Dar ajuns la final, realizezi că avea un defect
Se zice că dragostea durează doar trei ani
Eu zic că asta-i doar când umbli după bani
Orice relație la început, e prea frumoasă
Unii te invidiază… dar ție nu-ți mai pasă
Două persoane, doar una lângă alta
Pe care le desparți doar cu ciocanul și cu dalta
Exact același lucru a fost și între noi
Unii o numesc dragoste, eu îi zic război
Rămas singur pe front, mă și lupt ca prostul
Iar toți îmi spun că nu-și mai are rostul
Mă întreb de ce continui că nu eram eu genul
Vezi că am ieșit… te las să asculți refrenul.

R (x2) :
O stea… departe de toate
Pe care o privești doar când este noapte
Acum este mult prea departe și de tine
Sufletul plânge, dar mintea e mai bine

Încercai să te ții tare, dar singur îți dovedeai,
Că erau mai triste zilele în care n-o vedeai.
Fiindcă zilele dorite de la soare incinși,
N-o pierdeai din ochi nici când erai cu ochii închiși.
Te înțelegea când greșeai, nu era nevoie să te scuzi,
Și spunea exact vorbe pe care vroiai să le auzi.
Erau mereu cu o calmitate ieșită din comun,
Îți vorbea doar despre îngeri și ce înseamnă să fii bun.
Părinții ei s-au despărțit fiindcă ta-su era un laș,
Când ea trebuia să plece ceva timp în alt oraș,
Trecând peste tentațiile legate de tine,
A hotărât să facă asta c-an final să vă fie bine.
Împreună ați stabilit să vă vedeți săptămânal,
Până când avea să fie dată sentința-n tribunal,
Iar în final, după mai puțin de-o lună,
Să fiți din nou nedespărțiți zi de zi împreună…

Venise noaptea dinaintea aniversării ei,
Când vroiai să-i faci o surpriză, căci acum știai ce vrei.
Aveai de gând s-o chemi să-i spui tot ceea ce simți,
Chiar dacă și-n oglindă o spuneai printre dinți.
Ai pus un tovarăș s-o anunțe în mod brutal,
C-ai avut un accident grav și acum ești la spital.
A trezit-o din somn, ea nu știa dacă a fost vis,
A încercat să te sune, dar aveai telefonul închis.
Atunci ea, speriată, văzând că nu-i de bine,
S-a urcat în mașină și-a pornit rapid spre tine.
Afara ploua torențial, ea conducea demențial,
Călcând pedala la maxim, plângând în ultimul hal.
Cu ochii înlăcrimați și cu mâna pe telefon,
N-a observat că furtuna doborâse în drum un pom.
A pierdut controlul și-a ieșit în decor,
S-a răsturnat și s-a oprit într-o grădină cu flori.
Au găsit-o în zori înconjurată de flori,
Însă sufletul ei se ridicase la nori.
Tu o așteptai să vină, căci așa a promis,
Dar acum ea era cea cu telefonul închis.
Și apoi lumea și timpul ți s-a oprit în priviri,
În momentul în care seara ai văzut-o la știri.
Ai rămas fără aer, voci în cap îți sunau,
Ea acum era moartă și părinții plângeau.
Simțeai că vrei să mori, simțeai cât te ajunge,
Însă unul ca tine niciodată nu plânge.
Te simțeai vinovat și pătat pe mâini cu sânge,
Iar dacă mințeai în ceruri să n-o spui unui înger.

Povestea lui e o poveste tristă
și am s-o povestesc în versul meu
cum mi-a șoptit-o-n vis un alizeu:
ciudată, rece, suprarealistă.
Era îndrăgostit, dar soarta crudă,
o boală nemiloasă i-a adus
iubitei lui, iar el a fost supus
la suferință și la multă trudă.

Căci tot ce-a încercat a fost zadarnic,
cu vraci, cu doctori mari, cu vrăjitori,
cu șarlatanii tămăduitori
pe care i-a plătit din plin, slugarnic.
A tot umblat când, într-un colț de țară,
un om ciudat i-a spus, misterios,
că undeva-n ținutul cel muntos,
există oameni care noaptea zboară.

Iar ziua dorm ascunși în întuneric,
feriți de soarele ce îi ucide,
ființe ce de sânge sunt avide,
cu un aspect aproape cadaveric.
Sunt reci și blestemați la nemurire,
pe care au primit-o și-o pot da
aceluia ce i-ar putea ruga
nu pentru el, ci pentru o iubire.

A hotărât, atunci, că viața asta,
așa cum a trăit-o, va schimba,
va fi tot pe Pământ, dar altcumva,
va fi cu ea, va alunga năpasta.
Și amândoi își vor începe zborul
alături, sub un cer întunecat,
vor rătăci din nou, pe înserat,
în viața-n care nu există dorul.
Daniel Vișan-Dimitriu
(23 aug. 2015, Vol.”Zece”)

Strofa I:
Fac din noapte zi,
Din beat-uri hârtii..
Fac vise, planuri și multe strategii!
Fac tot să îmi fie mie bine,
Băga-mi-aș p**a, că nimeni nu trage pentru tine!!
I-am spus și lui Sișu înainte să se toarne:
„Nu mai e ca în ’98-’99, coane!”
Nu mai da pași în iarbă cu garda de față!
Ai grijă, că m***tii te agață!!
Uite acum tu nu vezi că ne râd în față?
Zici că n-am făcut plata când le-am dat clanță..
Fără speranță
Din păcate..
Străzile sunt la fel de întunecate!
Calci pe seringi aruncate
Familii destrămate
Și vezi tot mai des vise terminate..
Asta-i realitatea..
Asta-i realitatea, frate!!

Refren (X2) :
E-o poveste tristă..
N-o găsești în nici o revistă..
N-o găsești în ziare,
La televizoare,
Fiindcă adevărul doare!.

Strofa II:
O greșeală, un sifon, o arestare
O lună jos, o soartă rămâne-n pronunțare..
E trist
Dacă ești recidivist..
Ajungi jos, chiar dacă ești artist!
Frate-miu are patru ani executați, nicio laudă..
La procesul lui era ca-ntr-o fabulă:
Judecătorul, un berbec; acuzarea, o zdreanță;
Avocata lui: un șarpe pe față!!
Noi le dăm la m**e chiar și-n videoclipuri
Ei merg în continuare și judecă nimicuri..
Am f***t-o, am băgat în p**ă bagaboanta,
Băieții de la Jilava ar vrea să-i facă plata!
Procese-n pușcării, deținuți, meșteșugari..
P**a! E apă cu viermi și criminali!!
La vizită cunoști oameni normali,
Nicidecum mafioți din familii mari!!!.

Refren (X2).

Strofa III:
E o cauză pierdută, dar nu îmi bag p**a..
O să vorbesc până îmi rămâne fără salivă gura!!!
Asta nu este justiție..
Asta nu-i o declarație, e-o petiție!
Ce sistem sclavagist,
Chiar m**st!
Chiar și dacă nu faci infracțiuni e trist..
Câștigi mii de euro, dar nu îi vezi la față
Băncile ți-i iau din față,
Adio viață!!!
Ești dator 20, chiar 30 de ani..
Nu înțeleg de ce i-au arestat pe cămătari
Că puteau în loc de luxuri și vile
Să își schimbe banca pentru investiții utile!
Cam atât mai am să spun:
Cuvintele astea din inimă mi le adun!
Nu sunt vorbe goale, nu sunt doar lozinci
Nu sunt caterinci
Ca să distrez bunici!!.

Refren (X2).

Outro:
Voi, ăștia mici:
Plecati in p**a mea d-aici!
Hai, la culcare! E ora Colgate pentru voi..
Nuş’ ce dracu înțeleg ăștia de 8, 7 ani din versuri ca „Pune-i la pământ!”..
Dar ce-ar putea să-i bucure? Ce p**a mea să pună la pământ?
Pe cine să pună la pământ?
Asta e.. Ha!

R: De ce pleci când știi că am nevoie de tine
De ce râzi de sentimentele ce zac în mine
Eu te vreau aici tu mă vrei departe
Asta-i cea mai tristă poveste dintre toate.
În final eu atât mai am de spus
De acum când merg pe stradă voi ține capul sus
Chiar dacă vorbele tale m-au durut
Dacă mai mult decât prieteni să fim nu s-a putut
Eu acum o să mă resemnez
Și la tine să mă gândesc o să încetez
Chiar dacă acest lucru pe mine mă doare
O să încerc să fiu din nou acel om tare
Dar un lucru să nu uiți atât te rog
Eu cu tine-am vrut să fiu, nu am vrut să-mi bat joc
Prințeso, chiar dacă tu nu înțelegi
Eu vroiam o relație, nu vroiam să mă negi
Nu vroiam ca noi doi să mai stăm despărțiți
Vroiam să fim amândoi de mână uniți
Pe-ale vieții căi de mână mereu
Dar acum sunt singur, am rămas numai eu