pomul interzis – Versuri.pro

Cezar Ivanescu - Amintirea Paradisului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat.
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
Nu știam că ești femeie, eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat
Și dormind eu am visat; tu, visând, ai lăcrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
E pierdută noaptea aceea de acum!
Carnea noastră, de-i mai știi al ei parfum,
Poamele ce-n poame stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad mâine toate, putrede, pe drum.
Fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Și când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea,
Cum cădea-va, după cântec, mâna mea…

Tudor Arghezi - Porunca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prin Rai copiii au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orişicine,
Jucându-se cu gâzele şi iezii
Care săreau pe mugurii livezii.
Nici: „Culcă-te devreme!” Nici „Te
Scoală!”
Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Eva, încă nici te-ai pieptănat Şi
te găseşte prânzul tot în pat.
Nimic, nici taţi, nici mame, nici dădace,
Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată
Care să sâcâie băiatul şi pe fată.
Totul era de glumă şi de joacă Şi
aşteptai doar pomii să se coacă.
Dar ce-i veni într-o zi lui Dumnezeu
Că se-arătă încins în curcubeu Şi
dete-ntâile porunci
Anume ce-i iertat şi nu e să mănânci.
-„Din pomul acesta, Evo şi Adame, Să
nu v-atingeţi nicidecum de poame.
De unde nu, cunoaşte-ţi ce v-aşteaptă:
Pedeapsa mea cea crâncenă şi dreaptă.”
– „Ai auzit?”
– „Am auzit!”
– „Ce fel,
Că se mânie Domnul, însuşi el?”
– „Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust
Tocmai din pomul ăla, plin de must.”

Tudor Arghezi - Păcatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pomul pe care Domnul îl oprise
Făcea de toate, și caise,
Smochine, chitre, pere moi și prune,
Cari de cari mai grase și mai bune,
Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme și murmure. Căci în
Paradis se îmbinau deodată Tot
bunătăți din lumea toată.
Să nu te-ndemne gândul: „Ia și papă!”.
Să nu îți lase gura apă
Și să mai ții porunca minte A sfântului
și bunului Părinte?
Înger să fii, și tot și-ar fi dat brânci
Inima – vai – să rupi și să mănânci,
Necum să fii băiat și fată,
La pomul care da și ciocolată.
Ei se uitau la poame, iar pe Copac
se-ncolăcise ispititorul șarpe Și
ochii lui de mâță, aurii,
Îi împingeau să guste pe copii,
Care dădeau copacului târcoale,
Măcar din portocale; Că se cojesc,
mai mare dragul, Nejerpelite cu
briceagul.
Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,
Destul că au căzut în greu păcat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Și-au învățat la Raiul din pădure
De-abia să sară legea și să fure.