poezie mama – Versuri.pro

Serghei Esenin - Scrisoare Mamei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tu tot mai trăiești, bătrână mamă?
Ție cu supunere mă-nchin!
Mica-ți casă, seara de aramă,
Lumineze-o pașnic și senin.
Mi se scrie că ești tulburată,
Că ți-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades bați drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat.
În albastre seri ți se năzare –
Gând pustiu, ce lacrimei dă val –
Că la crâșmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s bețiv chiar în așa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce mă apasă
Și la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni pe când răsfață,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineață,
Cum opt ani în urmă ai făcut.
Nu trezi deșertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere și trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.
Să mă rog tu nu-mi mai da povețe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi ești reazem la tristețe,
Numai tu dai vieții mele rost.
Fie-ți deci neliniștea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat.

Macanache - O Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine te-a adus pe lume? (o mama)
Cine ți-a dat primu’ nume? (o mama)
Cine n-are liniște până n-ajungi acasă?
Înafar’ de-o mama, frate, nimănui nu-i pasă.
Această dumnezee despre care o să vă cânt.
Nu-i doar femeie dar și-un înger pe pământ.
Mereu alături de mine, la rău și la bine.
Indiferent de ce vreau să fac, mă susține.
Câteodată o necăjesc și câteodată chiar o supăr.
Mi-e și rușine s-o privesc în ochii ei de nufăr.
Zici că-s un prost și nu știu de ce boală sufăr.
Îmi bate inima de teamă de zici că-i subwoofer.
Văzând cum își ascunde rănile frumos în cufăr.
Muncește toată ziua, nu se poate relaxa.
Nici împărații nu mănâncă ce-mi gătește ea.
Și totuși sunt zile când nici apă nu bea.
Mi-aș da și viața în orice clipă pentru ea.
De câte ori mă vede că zâmbesc, întinerește.
Așa e arta, direct ți-o zic pe românește.
Probabil nu-i nici locul, nici momentul potrivit.
Dar tre’ să-i spun un sincer ‘te iubesc’ ca și-a dorit.
Ce vis frumos trăiesc acum, nu vreau să fiu trezit.
O voce caldă mă alintă, simt că sunt iubit.
Demnă de toți pictorii, s-o așeze-n ramă.
E tot ce am mai scump pe lume, o mama.
Cine te-a adus pe lume? (o mama)
Cine ți-a dat primu’ nume? (o mama)
Cine te-a adus pe lume? (o mama)
Cine ți-a dat primu’ nume? (o mama).
Cum aș putea vreodată să te răsplătesc.
Doar pentru că respir, pentru că trăiesc.
Tu m-ai făcut să fiu persoana care sunt.
Un om mai bun ca tine nu există pe pământ.
M-ai învățat să apreciez tot ce există în jur.
Să iau tot ce-i al meu și dacă pot fără să-l fur.
Îți mulțumesc că m-ai crescut așa cum ai putut.
Respectul pentru tine este veșnic, absolut.
Sper că sunt tot ce ți-ai dorit atunci când m-ai văzut.
În prima zi din viața ta, când am apărut.
Știu că mi-ai oferit ce alții n-o să aibă-n veci.
Iubire necondiționată și plăcintă de dovleci.
M-ai apărat de rele ca panterele.
Știu că-ți plac plantele, povestile și perele.
Probabil de-aia-n părul meu se pierd rapid toate misterele.
La fel cum orice vers cu greu calcă pe toate erele.
Ce vreau să spun de fapt atunci când vocea mea ezită.
E că te ador și sunt dator să te fac fericită.
Și când o fi să-mi iau o fată, ea nu poate fi oricine.
C-a i-o iubesc tre’ să semene cu tine.
Cine te-a adus pe lume? (o mama)
Cine ți-a dat primu’ nume? (o mama)
Cine te-a adus pe lume? (o mama)
Cine ți-a dat primu’ nume? (o mama).
În dar de ziua ta am scris această poezie.
Cu gândul că ți-e dor ca să-ți fac o bucurie.
Sunt tot copilul care plânge după mama lui.
Te aștept să vii de la servici în fața blocului.
Să stăm de vorbă ore-n șir așa despre nimicuri.
Stai liniștită, am luat de la butic și mizilicuri.
Am mers pe drumul meu da’ văd că tot acasă trag.
Acolo unde-mi place cel mai mult să stau de drag.
Încă mai dorm cu gândul mama că ne spui povești.
Când ești copil cel mai nasol e când începi să crești.
Îmi cer scuze pentru fiecare gest impertinent.
Care l-am făcut atunci când am ajuns adolescent.
Credeam că sunt nemuritor, n-aveam de unde să știu.
De prost era să mor dar prin minune sunt viu.
La masa asta acum târziu și că mai pot să scriu.
Despre cum între stele mândră se arată luna.
La fel și între ființe mama nu e decât una.
Cine te-a adus pe lume? (o mama)
Cine ți-a dat primu’ nume? (o mama)
Cine n-are liniște până n-ajungi acasă?
Înafar’ de-o mama, frate, nimănui nu-i pasăăă.

Nicolae Labiș - Mămica Dorinei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„Când am fost mare”, zice copilul.
Bunica-mi spune că odată
Fetiță ca și noi erai,
Că ai avut și tu păpușă
Și cu păpușa te jucai.
Am izbucnit în râs. Cum asta?
Ai fost fetiță ca și noi
Și-ai fost certată că rochița
Ți-ai murdărit-o cu noroi?
De-i drept ce-a povestit bunica
Și-ai fost și tu ca noi fetiță,
Eu cred c-ai fost cea mai cuminte
Fetiță de la grădiniță.
Cred că pe-afară niciodată
Tu cu băieți nu te-ai bătut
Căci de când eu te știu, mămico,
Tu nici o poznă n-ai făcut.
Erai curată-ntotdeauna
Și mi te legănai pe uși
Și cred că nu uitai, ca mine,
Să dai mâncare la păpuși.

Attila Jozsef - Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

(Mama).
De-o săptămână, îmi dau seama,
nu mă gândesc decât la mama.
C-un coș scârțâitor în brațe
urca rufe-n pod să le-agațe.
Eram un țânc ce-n gura mare
țipa și dădea din picioare.
Să lase rufele-mbibate,
pe mine să m-aburce-n spate.
Ea urca și-n tăcere le-ntindea,
nu mă certa, nici nu mă privea,
iar rufele lucioase, foșnind
fluturau în tărie, plutind.
N-aș scânci, însă-i târziu deja,
acum văd ce uriașă-i ea –
flutură-n cer argintul părului,
pune sineală-n apa cerului.
octombrie 1934