Treci pe sub vechi arcade de aventuri uitate,
Te-ncrucișezi cu vii, delirul tău e stins;
Cu vii deopotrivă și morții, pari învins,
Trudiți să-ntindeți zilnic doar pânzele visate.

Fântânii nu-i mai afli, ca-n vremuri, strălucirea,
Nici sângerarea gurii care e copt sărutul,
Nici cântul despre tine ce l-a-ngropat trecutul.
Precum un prunc ce-n van îl întoarce nălucirea.

Ce degete febrile șterg caldele imagini?
O iei pe altă cale, e strada fără soare,
Ți-e altul gândul, inima fără somn tresare,
Schimbi casa, însă chipul ţi-e altul între pagini..

Atunci te poartă vântul și umflă alte vele,
Și viața-i orizontul de gesturi inumane;
Neisprăvit lași visul ce mâinile-ți, orcane,
În seară îl sfâșie la focul altor stele.