Radu Gyr - Poemă Veche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când zăvoiurile serii
sună inimile serii.
Şi apleacă peste ape clătinate alăute,
lenea Oltului se duce legănându-se pe plute.
Zboruri amurgesc, şi umbre cum alunecă nălucă
spre ostroave dunărene a trecut un dor de ducă.
Intră soarele în apă ca o ciurdă roşcovană.
Seara sună jale lungă, frunză-n dungă, frunzuleană.
Grei, dorm bivolii tăcerii tolăniţi în fund de zare.
S-a lungit în cer, pe labe de topaze, Ursa-Mare.
Când luceferii atârnă de albastre cobiliţe,
luna pleacă-n târg, la piaţă, într-un car cu lubeniţe.
Şi pe ţărmul vechi, cu zboruri înnoptate şi cu doruri,
inima de altădată, fără plute, fără zboruri,
doarme somn de mlaştini sure, unde papura se-adună,
somn de bivoli mari de lene trândăvind în bălţi cu lună,
somn de stepă tâlhărită, când în toi de bărăganuri
putrezesc troiţe strâmbe la răspântii fără hanuri.

poema veche – Versuri.pro

Radu Gyr - Poemă Veche