Plamani de noroi – Versuri.pro

Terror Art - V-Ați Întrebat De Ce

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

V-ați întrebat de ce
V-ați întrebat de ce
Ce-a fost mai bun s-a dus
S-au dus și nu se vor întoarce-n veci
Ca să nu fie asimilați de capetele seci.
Române, scurtă ți-a fost deșteptarea
De care atâta caz se face aici
Căci ți-ai semnat cu propria mână condamnarea.
În bezna grea a ignoranței
Vă bălăciți ca porcii în noroi
I-ați condamnat pe cei dintâi
Să fie ca și voi
Să soarbă din amarul suferinței.
Treziți-vă elite
Ce-ați mai rămas în țară
Vă scuturați odată
De jegul crudei gloate
Și nu lăsați pe aceia
Care gândesc să piară
În focul furiei oarbe.
Aici tronează ”eroii”
Frânari cruzi și lași
Campioni ai balcaniadei
Dogmaticei stagnări
Idei preconcepute
Ce țin de generații
Idealul îl sufocă
Prin mârșavii bestiale
Și crude aberații.

Terror Art - Cu Plămâni de Noroi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cu plămâni de noroi.
Mirosul de ploaie, înghite ploaia și aerul din plămâni.
Gratiile mușcă din piele, se prinde văzduhul.
În menghini mă prăbușesc unde zac.
Era primăvară și priveam prin smogul din voi și de afară.
Fabrici mai stranii decât cerul, fabrici sau flori carnivore.
În jurul orașului se dansează în ritmul halucinației voastre.
Străzile se despart de sângele lor, se visează cu obiectele morții.
Păpușile nasc mâini și picioare, fluturii scârțâie sacadat.
Deodată florile putreziră, deodată oamenii cu plămâni de noroi.
Și ca nebunii vomau când visau, se aruncau în abatoare pe stradă.
Această lume-i fața hoiturilor fărâmițate între fălcile lor.
Îți mulțumesc ție, moarte, că m-ai lăsat să beau.
Îți mulțumesc pentru disperarea din aer,
mânjită cu furie pe ziduri și-n oase.
Iată uzine deasupra uzinelor.
Cine răspunde deasupra uzinelor?
Hai, distrugeți acum cerul în haine de mort.
Eu mă opun și tu treci mai departe.
Hai, luptă sau mori.

Terror Art - Sunt Încă Viu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sunt încă viu.
Ceilalți au deschis ușa pentru invidie
Dar ce-ar fi să râd ca ei la comandă?
Ei chiar nu mai vor cu adevărat să trăiască.
Totul e atât de difuz și desăvârșit,
căci vine, iată, o altă generație.
Chiar ei mi-au spus: apleacă-ți grumazul,
ca ei să gândesc, pentru că așa vor ei.
În fața gropilor se aplaudă,
vezi bine, în spatele meu se ucide.
Viitorul lor adoarme în întuneric.
Ce proști sunt ei și nu știu de ce,
te saturi și verși și-ngheți și te saturi.
De când m-au mințit, pătimesc și mă-mbăt,
idioții se scoală de dimineață,
fără grabă se-ntinde cenușa.
Înaintez și-mi sângerează pantofii.
Sunt încă viu, strig și aștept o lume urlând.
Se minte și se vorbește, totu-i diform,
fiecare adoarme cu prostia lui,
desăvârșind ce era fără rost.
Doar o minune îi mai poate salva,
căci numai ce iubești mai poate rămâne.
(album: Plămâni de noroi 1999)