Daniel Vişan-Dimitriu – Taina Pietrei de Prundiş
Ridicase vântul, dintr-un luminiș,Frunzele căzute întru veșniciePrintre mărăcinii unde-o bălărieÎși păzea hotarul propriului tufiș.Le-a urcat în slavă, le-a purtat pe susPeste lumea-n care toamna așternuseNoi culori, intense, parcă nesupusePictorului care-n ceruri le-a compus.Au trecut de norii plini de zile reciFulgerând a moarte înspre pământeni,Au trecut de codri tânguind jieni,Au zărit uitarea-n vechile poteci.Mai plângeau când … Citește mai mult