pianista – Versuri.pro

Steleverzi - Pianista

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Născut din flori, culoare, crescut cu semne indicatoare cu semafoare, desene animate și televizoare. Nu băiatul lu’ mama, doar băiatul cu boala. Ea pleca atunci când alții de-abia se descalța, ultima stație, penultima speranță, un timp în timpul dintre casă și altă casă, dimineața în alb și negru, ajuns un mic dejun al scheletilor din șifonier, la 23 de primaveri cu inima încleștată și cochilia în cuier, acvariul ăsta plin de peștișori de aur în care fiecare este peștele mai mare. Plin de povești și neputință, că peștii ăștia nu-ndeplinesc dorința, înoată tare, înoată tare, orice fie de acuarelă, inima-i bate când pompează culoare, când pictează interioare, bere, țigări, cărți, soare, micile plăceri în viață conturate de un strat subțire de sticlă, alge, gene, alcool și colți albi. Ocol de rouă moartă și femei goale, atât de goale de-mi întorceau ecoul când le vorbeam despre dragoste, ce-i dragostea când transparența ta înșeală? Ce-i dragostea? În ziua în care mi-au murit corbii, berzele și îngerii pazitori am cusut cu un fir de păr o întreagă cămașă de forță, mai târziu a devenit doar un suport de fulgi, o pernă ca o-nchisoare, că nu e suflu să-mi ducă penele departe ca avioanele de fier, e un colț mai ascuțit ca cel al soarelui după ploile ei, vine căldura mai rece ca cea ascunsă în ciment, nu e mare mai mare decât marea văzută prin fruntea ei, prin ochii ei, prin pieptul ei, prin șoldurile ei, prin degetele ei, e viitoare sau nu. Pianista.
Născut din flori, culoare, crescut cu semne indicatoare cu semafoare, desene animate și televizoare. Nu băiatul lu’ mama, doar băiatul cu boala; Ea pleca…
Ochii ei, ce cald, ce dor mi-e… ce dor mi-e… ce dor mi-e… mirosul ei… gustul ei… lucruri simple… și-ai să vezi… dacă ești prost și nu înțelegi… dar e frumos… și asta e tot ce contează…

Clue feat Reiki - Pianista Mută

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mișcă ușa-n balamale când sufletul își deschide,
sala asta mare este clasă când se-nchide.
Oglinda și pianul de la manos moștenite,
plus ureche muzicală, corzi vocale putrezite.
Parul peste umeri, oarecum fără folos,
fiindcă în oglinda prăfuită ea vede-un chip hidos.
Desface nasturi-n jos, își atinge sânii timidă,
cu unghiile în carne varsă nervii pe oglindă.
Îngrețoșată vrea pesemne să se-nchidă,
de pe cerul de eczeme vrea să pice, să se stingă,
să se-înece, să devină o stea de mare într-un abis,
unde fiare suferinde își spală sângele c-un vis.
Gândul e trist și continuă să o sece,
trage scaunul aproape, doar pianul o înțelege.
Degetul ei subțire îi atinge prima clapă rece,
vrea să cânte, vrea să țipe, poate-o trece.
Descarcă-mi chipul și sufletul pustiu,
eu te iubesc pentru ceea ce ești și pentru
ce m-ai făcut să fiu alături
de tine-n zori de zi,
când ari sore te cheamă să revii.
Degetele ei albe mângâie claviatură,
dragostea, căldura lasă-n clape toată ura.
Simte că a întrecut măsura cu sufletul pe tavă,
fiecare notă gravă îi umple inima bolnavă.
Muzica e vie, o atinge, o sărută,
și camera asta îi seamănă, toată goală și tăcută.
Își mută mâinile pierdută către granița acută,
dar podeaua și pereții o ascultă.
Fata mută naște crud doar din game minore,
simte trupul atacat cu arme magice sonore.
Chipu-i înseninat acum și muzica valsează,
căci cântecul e frumos și nicio notă nu falsează,
ci dansează cu pași mărunți ca de mireasă,
șterge praful de pe oglinda ce o privește acum geloasă,
cerul de safir cu stelele din inima ei frumoasă,
pentru publicul în delir, deși cortina e încă trasă.
Descarcă-mi chipul și sufletul pustiu,
eu te iubesc pentru ceea ce ești și pentru
ce m-ai făcut să fiu alături
de tine-n zori de zi,
când ari sore te cheamă să revii.