petrarch – Versuri.pro

Francesco Petrarca - Cantul II [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Invită ochii să se sature cu imaginea Laurei, căci acea scurtă uşurare îi va ajuta să îndure mai bine chinul prelung al absenţei, deoarece se apropia ora plecării.

Ochi obosiţi, când către chipul care
să vă ucidă vrea vă-ntorc deodată,
fiţi vigilenţi, vă rog, pe dată,
căci eu suspin, dar voi iubiţi, se pare.
Doar Moartea-nchide calea de iubire
pe care gânduri multe vor să vină
spre portul sănătăţii lor depline;
dar aţi putea să pierdeţi din lumină
dintr-un motiv banal, căci voi din fire
aveţi virtuţi mai mici şi mai puţine.
Deci întristaţi, cât n-au venit haine
acele ore negre, înlăcrimate,
să profitaţi pe cât se poate
după lung chin, de-o scurtă alinare.

Francesco Petrarca - Sonetul XXXVI [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Unii și-au plâns și dușmanii, dar Laura nu a vărsat nicio lacrimă pentru el.
Acela ce-n Tesalia venise
să înăbușe în sânge-orice răscoale,
l-a plâns pe soțul mort al fiicei sale,
când fața cunoscută i-o zărise;
și-acel păstor ce fruntea i-o zdrobise
lui Goliat, și-a plâns un fiu cu jale,
ca și pe Saul, cu porniri rivale,
care pe-un munte impozant pierise.
Dar tu, ce milă n-ai, te simți ușoară,
c-o pavăză îți este garanție
și-Amor în van cu arcul trage tare;
și vezi că n-am o moarte, ci o mie:
dar n-ai vărsat vreo lacrimă amară
din ochii tăi, ci numai indignare.

Francesco Petrarca - Sonetul XXXVIII [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aur și perle, dalbe flori, roșcate,
ce se-ofilesc atunci când iarna vine,
sunt ace veninoase pentru mine
ce mă împung în piept, în șold și-n spate.
De-aceea eu am zilele scurtate,
căci rar durerea trece de la sine:
și mult detest oglinzile haine
în care te-ai privit pe săturate.
Căci mi-au redus amorul la tăcere,
ce pentru mine te ruga fierbinte,
văzând că-n tine tu găseai plăcere;
și ele-au fost făcute înainte,
într-un abis de-uitare și durere,
unde-a mea moarte-și are-a ei sorginte.

Francesco Petrarca - Sonetul XLVII [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să fie preaslăvite zi, an, lună,
și anotimp, și vreme, locu-n care
într-un ceas bun văzut-am cu stupoare
doi ochi frumoși ce-aveau să mă răpună;

și-acea pornire dulce și nebună
când m-am apropiat de-Amor prea tare,
și arc, săgeți, lovind fără cruțare,
și rănile din inima mea bună.

Și preaslăvită fie elocința
cu care am rostit al doamnei nume,
și lacrimi, și suspine, și dorința;

și-acele coli pe care-am scris anume
să fiu faimos, și gândul, și ființa,
ce doar pe ea o vor din astă lume.

Francesco Petrarca - Sonetul XIII [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eu pas cu pas mă-ntorc pe-a mea cărare
cu trupul obosit de-aşa durere,
şi-n firea ta găsesc o mângâiere
ca să mă pierd oftând în larga zare.
Dar cugetând la ce renunţ, îmi pare
că drumu-i lung, iar viaţa iute piere,
şi mă opresc uimit, fără putere,
cu ochii-n jos, vărsând lacrimi amare.
Şi-n plânsul meu un dubiu mă cuprinde:
cum pot aceste membre să trăiască
departe de-al lor spirit când au toane?.
Şi-Amor mi-a spus: Nu-ţi mai aduci aminte
că cei ce-ajung cumva să se iubească
pot rupe-aceste legături umane?

Francesco Petrarca - Sonetul L [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ar vrea ca Amor să o facă şi pe Laura să se perpelească în focul iubirii.
Vai, ce căscat am fost în ziua-n care
a tras Amor cu arcul lui în mine,
ce pas cu pas apoi stăpân devine
al vieţii mele, şi nu am scăpare.
Eu nu credeam că forţa lui cea mare
poate lovi o inimă ce-şi ţine
pavăza sus şi se păzeşte bine;
aşa păţesc cei plini de îngâmfare.
De-acum, orice apărare-i dejucată,
şi-aştept să văd când se milostiveşte
Amor de rugăciunea mea curată.
Dar nu-i mai cer ce ştiu că linişteşte,
ca inima să-mi ardă cumpătată,
dacă şi ea în foc se perpeleşte.

Francesco Petrarca - Sonetul XLIV [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Amor şi Laura nu revarsă harul asupra lui, de aceea se simte dezgustat.
Norocul prea târziu mă fericeşte,
nădejdea e incertă, pofta mare,
şi ba renunţ, ba stau în aşteptare;
şi-ncet ca tigrul iar mă părăseşte.
Dar neaua va fi caldă, se înnegreşte,
pe munţi sunt peşti, iar marea valuri n-are,
şi soarele să meargă la culcare
spre Eufrat şi Tigru o porneşte.
până ca eu să simt în mine pace,
când doamna mea şi-Amor au altă stare,
ei ce-mpreună m-au lovit hoţeşte.
Şi orice clipe dulci îmi par amare,
sunt dezgustat, nimic nu mai îmi place,
căci harul lor nicicând nu mă-ntâlneşte.

Francesco Petrarca - Sonetul XV [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe chip îmi plouă lacrimi zeci, amare,
și bate-un vânt ce-aduce doar suspine,
atunci când ochii mi-i întorc spre tine
și simt că mă separ de lumea mare.
E drept, surâsul tău mi-e alinare,
ce pofta-mi arzătoare-n frâu o ține,
și-n focul suferinței mă susține
când te privesc atent, cu încordare.
Dar frigul apoi începe să mă strângă
când văd că pleci și-n clipa despărțirii
îmi iei cu tine stelele fatale.
Eliberat cu cheile iubirii
sufletul meu ar vrea să te ajungă;
și-ngândurat pornește pe-a ta cale.

Francesco Petrarca - Sonetul CXX [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Speră că în cele din urmă norocul îi va surâde.
Suspine calde, inima îngheţată
să o topiţi, să simtă Îndurare,
şi-n cer de-ajunge ruga muritoare
milă sau moarte să primesc pe dată.
Voi, gânduri dulci, de dragostea înfocată
ce stă-n ascuns vorbiţi-i cu răbdare:
dar dacă-i rea, iar soarta milă n-are,
păcat nu am, speranţa-i spulberată.
Dar voi puteţi să-i spuneţi chiar şi-o parte
din frământări, din chinurile mele,
căci ea nu are griji nenumărate.
Hai, mergeţi cu Amor, că poate-n stele
se va schimba această nedreptate
şi îndrăgit voi fi din nou de ele.