paul verlaine

Visez femeia, tainică, încă,Caldă, fină, Nălucă mare, slăvită,Nicicând alta și nicicând unică,Care mă-nțelege, care să mă placă.Ea mă-nțelege. Ei, doar ei,Sufletul trist, opac, deja, nu e mister,Prin cutele frunții mele palideCurg șiroaie, lacrimile ei.Brunetă, blondă, roșcată? Cine știe.Numele? Îmi amintesc: adânc sună,Ca, celor dragi, acolo jos, în cripte.Privirea, ca la statuile mute,Glasul venit de departe, … Citește mai mult