Mersul meu se schimbă într-o clipă,
încropind pesemne boleroul,
dar se-oprește la un colț de stradă
unde zidurile au schimbat ecoul.

și-mi trimit un ritm de paso doble
care-mi urcă pașii pe o scară.
Umbre lungi se-ndreaptă către mine,
îmi zâmbesc a noapte și coboară.

Am ajuns pe-aleea de fandango
și, în ritmul ploii-am vrut să fie
urme de încredere, flamenco,
ori ceva să se-asorteze mie.

A venit. Cred că-mi scăpase gândul
și-a trădat: i-a spus “E de-altădată”.
Blues-ul ploii mi-a adus aminte
de umbrelă. Am deschis-o-ndată.