parasirea poemului

Castorii vin până la marginea acestui poemîn care intră o femeie cu pulpele albe ca rafia.Suntem într-o după-amiază ce respiră greu.Insectele înțeapă aerul cu foșnete miciȘi femeia se joacă-n lumină, râzândCu voluptate, mirându-se cu nedezmințită plăcereDe indiscreția acestui rău în care nu se încrede.Gâtul ei cu impreviziuni florale e ușor derutat,Șoldul ei somnoros iese câteodată … Citește mai mult