Parang – Versuri.pro

Maria Ciobanu - Din Vârful Părângului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Foaie verde-a mărului,
Din vârful Părângului
Văzui Valea Jiului
Și apele Motrului,
Mă uitai pe Jiu la vale
Și văzui trei surioare:
Marile termocentrale
Ce se-nalță sus spre soare.
La Rogojeni și Turceni
Văzui minerii olteni,
La Ișalnița mai jos
Se înalț-un turn frumos,
Dragă mi-e Oltenia,
Dragă mi-este țara mea,
Dragi îmi sunt minerii mie
Când muncesc cu hărnicie.

Tita Barbulescu - Oltule Cu Apă Iute

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oltule cu apă iute,
Ce cobori din vârf de munte,
Tu aduci pe valul tău
Dor de la neicuț-al meu.
Frunzuliță de cicoare,
Bate vântul de la vale,
Pe marginea Oltului
Bate frunza dorului,
Bate frunza dorului
Din vârful Parângului.
Oltule, seacă-ți izvorul
Tu m-ai prăpădit cu dorul,
Că dorul pe unde zboară
Face-n inimă vioară,
Cântă rar, dar ce-a cântat
Nu se uită niciodat’.

Radu Gyr - Parângul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zborul sur de vultur și de gaie
Dă târcoale numai prin zănoage.
Muchiile – linse de burhaie –
duc pe ceafă bolțile oloage.
Silexul și-a-ntins grumajii țepeni,
pândă încordată peste zile.
Spâni, fără tuleie verzi de jnepeni,
tac pereții asprelor coștile.
Stânci și râpe, muchii și gurguie,
aprige și neclintite-s toate,
dintre gresii niciun duh nu suie,
nici zvâcnet în eternitate.
Dincolo de geamăt și de viață,
piscul nu vibrează, nu tresare,
crâncen în tăcerea lui semeață,
sterp în minerala nepăsare.
Lespezile crestelor, cu nituri
și le-a prins de veșnicia cruntă,
și-ncleștat în gresii și granituri,
dârz, dumnezeirea o înfruntă.
Dar când prind furtunile să fiarbă,
vântul părângean din neguri groase
mușcă și izbește piatra oarbă
cu berbeci de fier și cu baroase.
Ploile rup cremenea în gheare
și scobesc, cu pliscuri lungi, în stană.
Cresc puhoaiele – flămânde fiare –
hălci de stânci înfulecând din goană.
Fulgerul în gresii răni despică
și, din văi, în clocotul urgiei,
crunt, sălbatic vaiet se ridică,
scârțâie țâțânile veciei.
Muntele se clatină. Pătrunsă,
piatra se descheie-ndurerată.
O imensă inimă ascunsă
în granit purcede greu să bată.
Și trufașul care-nghite anii
și cu Dumnezeu stă față-n față,
din adânc icnindu-și bolovanii,
sângeră și geme ca o viață.