Firdousi - 73 Manucehr Zal în Ospeție la Mihrab Șahul din Kabul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și veni o zi în care Zal se hotărî să dea
un ocol împărăţiei; se porni la drum cu-ai săi
buni prieteni, prin credinţă şi prin vrere, înfrăţiţi.
Se-ndreptă întâi spre Indii, spre Kabul şi spre Dambar,
Morgh şi Mai, şi orişiunde, la popas, şedea în tron,
vin cerea şi veselie, muzicanţi şi cântăreţi,
pungi cu aur deschizîndu-şi, păsurile le-alunga,
cum e bine-n lumea asta trecătoare să petreci.
Din Zabulistan el merse în Kabul cu mare-alai
şi cu inima voioasă, dornică de desfătări.
Şi era un şah acolo care se numea Mihrab,
om trufaş, bogat şi darnic. De statură — chiparos,
cu pomeţi primăvăratici şi la mers mlădiu fazan.
Dinăuntru avea duhul unui om prevăzător,
vrea unui om puternic, umerii de luptător,
şi-un mubed la-nţelepciune. El, de neamul lui, era
rudă cu Zohhak Arabul, şi stăpân peste Kabul.
Îi plătea lui Sam tributul an de an, căci nu putea
împotrivă-i să se lupte. De Destan, fiul lui Sam,
aflând, dis-de-dimineaţă, din Kabul se şi porni
cu comori, cai cu podoabe, sclave aducând plocon:
scule de-aur şi rubine, negru mosc şi chihlimbar,
şi brocart în fir de aur, şi mătase, şi aba
din ţesutul păr de castor, şi-o cunună de-aur grea
încrustată-n nestemate vrednică şi de un şah,
şi-un colan bătut în pietre pale-verzi de crizolit,
şi-aducând cu el toţi capii oastei sale din Kabul.
Când Destan de veste prinse că-l întâmpină un şah
cu alai de căpetenii, iute-n cale îi ieşi,
laude-i rosti, cu cinste îl primi ca de-obicei.
Ei, pe tronul de turcoaze, se-aşezară laolalt’,
veseli şi cu voie bună poruncindu-şi un ospăţ.
Se întinse-o masă mare demnă de un pahlivan,
şi cei mari de viţă-aleasă locurile şi-au luat,
şi paharnicii turnară vinul în pocale mari.
Zal privind înfăţişarea lui Mihrab îl şi plăcu,
şi pe loc, cu înfocare inima şi-o dărui.
Şi-l făcură-nţelepciunea, prevederea lui Mihrab,
să işi zică :-„Al mumii sale nume n-o pieri nicicând”
Se sculă Mihrab să iasă; umeri, braţe, îi privi
Zal şi zise spre alaiu-i :, Cine, -n cingătoare strâns,
poartă-n mers, ca el, caftanul? Nimeni n-are chip ca el,
mijloc, nentrecut la minge-i!” Către-al lumii pahlivan
zise cel mai mare sfetnic : „Mihrab ţine după val
o copilă-a cărei faţă-ntrece Soarele chipos!
Fildeş e din tălpi în creştet, raiul e-n obrajii săi,
şi-are-un mijloc ca platanul. Pe grumazu-i de argint
buclele-i în mosc muiate se sfârşesc în cârlionţi
cât brăţările-i pe glesnă. Gura — floarea rodiului,
buzele-i ca de cireşe, şi din bustu-i de argint
două rodii se-ngurguie. Ochii negri, doi narcişi
înfloriţi într-o grădină, genele-i cu împrumut
au luat întunecime de la pana unui corb,
şi perechea-i de sprâncene-i precum arcul din Tharaz
dat uşor c-o strălucire gingaşă de negru mosc.
Dacă Luna vezi, e chipu-i; dacă moscul amiroşi,
buclele-i sunt miresmate. E un rai împodobit
de-orice parte, toată-i haruri, toată-i farmece şi nuri!”
Cuvântarea-aceasta-ndată îi făcu în piept lui Zal
inima să se reverse, şi de-atunci l-au părăsit
şi prevedere şi tihnă. Când un om şi-a părăsit
drumul bun, cum o să-şi afle calea de la început?.
Şahu-arabilor ca unul dintre cei mai drepţi a spus
ceea ce se potriveşte s-amintim cu-acest prilej:
„Oricit voi trăi, doar calul îmi va fi tovarăş bun,
şi rotirea bolţii-albastre fi-va adăpostul meu.
N-am nevoie de nevastă, căci nu vreau nicicând s-ajung
moleşit şi muieratic, de mintoşi dispreţuit!”
Gândurile-acestea negre îl mâhniră-n piept pe Zal,
duhu-i n-află mântuire. Inima-i s-a fost aprins
de ce i-a fost dat s-audă, dar în sinea-i se temu
slava lui să nu se stingă. Astfel Roata de azur,
peste creştetu-i, deasupra, se roti în vreme ce
inima lui fu-nrobită de al dragostei sfânt joc.

Ion Caraion - Ospeție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Apleacă-te, auz; iar tu, cuvânt rămâi;
n-am întrebat portarii de te cunosc, dar nici
odată vreun cântec n-a mai plecat de-aici…
Sărută-ne-ntuneric! Șezi, lună, căpătâi!.
Și frânge-ne mijlocul încătușat cu za,
iubire! Uite zidul – murdar, pizmaș, dar ud…
Hristos într-un perete culcat la polul sud
stă răstignit cu fruntea-proptită-n fruntea mea.

Ospeție – Versuri.pro

Firdousi - 73 Manucehr Zal în Ospeție la Mihrab Șahul din Kabul

Ion Caraion - Ospeție