orologiu – Versuri.pro

Proxima Evita - Orologiul Vieții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Închide-ți sufletul către mine, știu, nu merit nimic
Vreau să mă simt călcat în picioare, un păcătos, propriu-mi amic
Nu-s bine venit, nu. Cu frica celui de sus mă sting
Pregătit pentru declin, orologiul bate ritmic suspin
Simt clipa, deși nu-s prins, doar tăcut puteam să fac mai mult, dar ce-am făcut, nimic bun
Deși aș fi putut să fiu alături de cei dragi, să-ajut
Am preferat să fiu laș, să fug, să râd, când ceilalți erau arși pe rug
Și-acum îi aud țipând doar, dar nu-i mai văd
Captiv la mijloc între rai și iad, bine și rău, între cer și foc
Încerc să-i simt, dar nu pot
Mult prea târziu încep să strig după ajutor
Nu m-aude nimeni, totul e pustiu
Să nu mă plângeți, nu vreau să văd lacrimi vărsate
O să fie bine aici, mi-am dat sufletul vieții furate
Adevarului i-am întors spatele
Și-acum destinul îmi e-n mâna vicleană a orologiului ce încă bate
E timpul să plec fără să las în urmă decât păcate
Decât păcate purtate, gând ajuns departe
Sunt orologiul vieții ce bate
Să știți că v-am iubit, dar prea târziu acum
Doar vorbe-n vânt atunci, doar fapte
Lăsat stingher între pământ și cer
Nu pot să sper decât că aș putea să zbier
Spre alte sfere fără să pierd
Din păcate cer prea multe
N-are cine să m-asculte
Peste toate, peste toate, gânduri multe se vor ascunde
Și apoi pătrunde frica și oare unde să privesc
Lumina puternică-mi inundă calea și umbre negre mă urmăresc
Să mă feresc, să mă opresc din drum, sau să mă pierd în fum
Acum prezent, mâine amintire
Azi element, mâine doar scrum
Las tot în urmă, privesc în față
Nu mă pot conserva în viață
Învață să nu rămâi în ceață
În viață ieși la suprafață
Căci altfel glasul ți se stinge fără să lase vreun ecou
Doar o fărâmă de pământ, o garsonieră sau un birou
Decid să-mi pun vocea pe bit, astfel devin nemuritor
Las moștenire tuturor celor ce vor fi în viitor
Poate zor, poate cobor, la 18 ani fac un bilanț
Și las prin testament, mândru de mine, reacție-n lanț
E timpul să plec fără să las în urmă decât păcate
Decât păcate purtate, gând ajuns departe
Sunt orologiul vieții ce bate
Să știți că v-am iubit, dar prea târziu acum
Doar vorbe-n vânt atunci, doar fapte

Nichita Stănescu - Orologiu cu Statui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Orologiu cu statui.
Pietrele deschid un ochi de piatră,
oasele deschid un ochi de os.
Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, şi latră
din trei boturi, generos.
E un schimb de ochi mereu în aer.
Ochiul de pisică trece-n frunze.
Frunzele foşnesc cu dulce vaier
în orbitele pisicilor lehuze.
Eu rămân cu pleoapele deschise, aburite.
Ochiul meu sticleşte-n turnul primăriei,
şi, deodată, simt cum prin orbite
cu un prunc în braţe-apar statuile Mariei.

Ancelin Roseti - Magistrul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Magistrul, înainte de a opri Orologiul, mi-a spus:
„Privește-l! Castul și culpa îi locuiesc deopotrivă citadela ― miezul fierbinte. În spatele său doarme o lume dezgolită care adulmecă din propria ei sevă greutatea marmurei.
Iată miracolul: tigve înnorate înțeleg obrazul jovial și-a ciceronelui corpolență. Durerea din coșul pieptului este și ea o dramă: dezvăluie viața lăuntrică ― năvodul în care singur te-ai prins. Maxilare de porțelan mușcă din voluptatea cărnii imprimându-i zvâcnirea atât de mult dorită ―
istoria se repetă: răsuflarea e un pretext,
bucuria o patimă..”.
.. Și câte mai avea să-mi dezvăluie Magistrul,
dar a oprit Orologiul pentru cine știe câtă vreme..!

Ana Blandiana - Orologiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu sta în puterea orologiului
Să-și aleagă orele.
El e obligat să le spună
Cum vin la rând,
Ceas rău, ceas bun,
Fără să știe ce spune
Atât de sonor
Și în grabă:
Ceas bun, ceas rău,
Ceas indiferent.
Cine întreabă,
Când totul e timp
Trecut, viitor,
Niciodată prezent.