oras strain – Versuri.pro

Salvatore Quasimodo - Orașul Străin (Varianta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O altă oră care cade:
O coajă de banane deschisă-n stea
El trăiește pe râu. Tunetul
Unui concasor care zdrobește pietrele
Pe malul mării, lângă bărci inerte,
nisipul galben care se revarsă;
iar moartea aridă merită
Mă prefac că sunt lumină
în fiecare zi ca nu-i a mea.
Moartea coboară din caravane înalte
de sânge în ceață,
lămpile ating pavajul.
Între căi lungi
frunzele negre se îngrămădesc
într-un semn de vânt.

Salvatore Quasimodo - Oraș Străin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O altă oră cade:
deschisă în stea o coajă de banană
trăiește pe fluviu. Tunetul
unui concasor care macină pietriș
în cală, lângă barcazuri inerte,
nisipul galben dând pe dinafară;
și în valul steril chinul
de a-mi închipui dinadins ușoară
oricare zi ce nu-i a mea.
Morți coboară din înalte vagoane
de sânge în ceață,
lămpile ating pavajul.
Printre lungi bulevarde
negre foi îngrămădite
într-o presimțire de vânt.

Jorge Luis Borges - Străinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A expediat scrisorile și telegrama
și umblă acum pe străzile monotone.
Bagă de seamă mici deosebiri cărora nu le dă importanță
și se gândește la Alberdeen sau Leyden,
mai pitorești pentru el decât acest labirint
de linii drepte, lipsit de complexitate,
unde îl poartă timpul unui om
a cărui viață adevărată este departe.
Într-o cameră ce poartă un număr
se vor bărbieri apoi în fața oglinzii
care nu-l va mai reflecta niciodată
și i se va părea că acest chip
este mai nepătruns și mai neclintit
decât sufletul care sălășluiește înlăuntru
și care an de an îl cizelează.
Se încrucișează cu tine pe stradă
și poate vei observa că e înalt și șters
și că se uită cu luare-aminte la lucruri.
O femeie nepăsătoare
îi va oferi după-amiaza și tot ce se petrece
dincolo de ușa camerei de hotel. Bărbatul
se gândește că-i va uita chipul și își va aminti,
mai târziu, lângă Marea Nordului,
jaluzelele sau lampa de pe noptieră.
În noaptea asta ochii lui îl vor privi,
într-un dreptunghi de forme care-au fost cândva,
pe călăreț și grandioasa lui câmpie,
fiindcă Far West-ul cuprinde întreaga planetă
și se oglindește în visurile oamenilor
care nu l-au călcat niciodată.
În deasa penumbră, necunoscutul
va crede că este în orașul său
și se va mira trezindu-se în altul,
cu altă limbă și alt cer.
Înainte de agonie,
ne sunt date iadul și raiul;
acum rătăcesc amândouă prin acest oraș, Buenos Aires,
care pentru străinul din visul meu
(străinul ce-am fost eu sub alte astre)
e alcătuit dintr-o grămadă de imagini imprecise,
hărăzite uitării.

Poesis - Nu Am Mai Fost Acasă Demult

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu am mai fost acasă demult
Mă gâtuie orașul ca pe un miel fragil
Am uitat cum miroase busuiocul
Dar ochii mi-au rămas de copil.
Strada îmi mitraliază auzul
Scrâșnetul tramvaielor mi se pare un dric
Vorbele-mi sunt gloanțe ascunse
Dar ochii mi-au rămas de copil.
Ochii mi-au rămas, doar ochii
Ochii mi-au rămas, doar ochii
Ochii mi-au rămas de copil.
Noaptea mă visez într-un lan de secară
Am devenit mai ursuz, mai abil
Nu mai știu deosebi mărul de pară
Dar ochii mi-au rămas de copil.
Nu mi se mai arată nici mama în somn
Cu zâmbetul ei de înger umil
Dorm nu ca un vultur la pândă
Dar ochii mi-au rămas de copil.
Ochii mi-au rămas, doar ochii
Ochii mi-au rămas, doar ochii
Ochii mi-au rămas de copil.
Ochii, doar ochii mi-au rămas
Doar ochii mi-au rămas
Ochii mi-au rămas, doar ochii
Ochii mi-au rămas de copil.

Florența Albu - Don Quijote

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Frunze și drumuri rotitoare
și noi, vociferând la colț de stradă,
noi, lovindu-ne unii de alții
și tri-lu-li
și tri-lu-la
și multe alte amabilități.
Orașul, prea străin să miște pentru noi
măcar o moară,
măcar o râșniță de vânt.
Mergem noi ce mergem,
vorbim câte-n soare și-n lună
mai mergem noi ce mergem
și zidurile ne arată o umbră,
un singur cal
un singur viteaz
pentru unii Don Quijote
pentru alții Sancho.

Ioan Friciu - Rondel În Alt Oraș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

RONDEL ÎN ALT ORAŞ.
Pe o iarnă-n vânt şi sloi,
Tu mă aşteptai în stradă;
În oraş străin de noi,
Oare cine să ne vadă?.
Şi captivi ca într-o nadă
Ne îmbrăţişam noi doi;
Pe o iarnă-n vânt şi sloi,
Tu mă aşteptai în stradă.
Cum păşeam pe promenadă,
Ne mai sărutam.. apoi,
Seara începea să cadă,
Peste drumul înapoi.
Pe o iarna-n vânt şi sloi.

Adam Mickiewicz - Gânduri De Ziua Plecării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

M-a și cuprins regretul! Ce-i oare?
Sunt în prag,
Mă-ntorc iar în lăcașul pustiu și-atât de drag,
Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciți
Tot vor să mai salute acești pereți iubiți
Ce-atâtea dimineți și nopți atât de multe
Suspinele-mi deșarte știură să le-asculte.
În geamul ăsta, seara, adeseori am stat
Privind, făr’ să știu bine la ce m-oi fi uitat,
Apoi plecam, sătul de-același peisaj.
Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi pași,
Eu, fără rost, din ușă în ușă trec pe rând,
Ai ornicului pași metalici numărând
Sau ale unei gâze opriri, când lin își poartă
Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă.
Vin zorii. Cărăușii nesuferiți au tras.
Luați aste cărți și lucruri puține, ce-au rămas.
Să mergem! Cum sosit-am, ne’ntâmpinat de nime,
La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine.
Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei
Localnicii, ce-n suflet nu m-au simțit cu ei?..
Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar
Și-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar.
Ca-n pajiștea-nflorită-n culori, pe care zboară
O floare ca și firul paingului, ușoară,
De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai –
Și care dând de-o roză, o-mbrățișează-n mai,
Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte,
Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe –
La fel și eu, un nume și-o față, lor străine,
Purtai prin aste piețe și străzi de lume pline,
Unde femei frumoase în roiuri întâlneam.
De ce să mă cunoască? Doar un străin eream!
Fug țâncii după-un flutur doar cât sclipește-n soare,
De-l prind, privesc la dânsul și-l zvârle iar, să zboare!
Să zbori! Din fericire, aripi ne-au mai rămas..
Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las!
Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam,
De lângă buni prietini și fata ce-o iubeam;
Atuncea, printre arbori, în urmă am privit:
Strigând și fluturându-și batiste i-am zărit;
Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor!
De ce-aș mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător?
Ușor e să mori tânăr. Nimic necunoscând,
Crezi că soție, frate, amici te poartă-n gând;
Dar când, bătrân, smulgi vieții fățarnicul veșmânt,
Lumești sau nelumești minuni nemaisperând,
Știi bine că vecia te-nchide în mormânt..
Oraș străin, de-aceea plec trist din tine-acum!
Pornim! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum,
Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce
Și-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge
Când la poștalionul ce trece pe șosea,
Suna-vor clopoțeii, vestind plecarea mea.

Ana Blandiana - Călătorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Călătorie.
Umblu prin mine
Ca printr-un oraș străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Și-n după-amieze ploioase
Mi-e frig și urât.
Nici o dorință de-a călători,
Când și numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieți
Întrebării
„De ce-am fost adusă aici?”