Mai spunem Da, când vrem să zicem invers,
Mai proclamăm imperii mari de ger,
Mai ofensăm părinții prin uitare,
Mai umilim pe cei care ne cer.

Și, dintr-o dată, adormim pe-o bancă,
În mijlocul unui oraș strain,
Și numai niște porumbei sălbatici
Asupra noastră, de prin piețe, vin.

Ni se așează pe genunchi și umeri,
Pe frunți se prind cu cel mai mare jind
Și se apucă să ne scoată ochii,
Cu ei în pliscuri pleacă fâlfâind.

Și iată cum, încet-încet, pe lume,
Frumoșii porumbei țin loc de corbi,
Și noi, care murim, luăm aminte
De ce vom deveni cu toții orbi.