omul singur

Omul începuse să vorbească singur…Şi totul se mişca în umbre trecătoare –Un cer de plumb de-a pururea domnea,Iar creierul ardea ca flacăra de soare.Nimic. Pustiul tot mai larg părea…Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, –Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,Omul începuse să vorbească singur…