oglindiri – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Oglinda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E negrul pe alb,
E luciul pe mat.
Cum răul şi dalb,
Cum sfânt şi păcat.

E chip de văzut,
E realul de-ascuns.
Cum ciuda de sfat,
Cum clar, nepătruns.

E fată, băiat,
E soţ şi soţie.
Cum prunc înfiat,
Cum dar şi hoţie.

E raza de-ngheţ,
E rece ce arde!
Cum drag în dispreţ,
Cum şişul în carne.

E materia „anti”,
E spaţiul în timp,
Cum bietul, e „dandy”,
Cum iad şi Olimp.

E omul neom,
E mielul, un lup,
Cum vid e atom,
Cum trântor e-n stup.

E râsul un rictus;
E laţ ţinând grindă
Cum platul e ictus,
Cum zoaia-i oglindă.

E luciu-n abis,
E plus în eşec.
Cum ce-ai şi e vis,
Cum vin şi cum plec!

Jorge Luis Borges - Oglinzile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu, care simt o spaimă de oglinzi,
Nu doar când văd cristal de nepătruns
Unde se-ncheie (începe?) aspru, ascuns,
Vid de reflexe-nspre care tinzi.
Ci și-naintea apei ce-a reluat
Azurul celălalt în cer profund,
Ce iluzoriul zbor îl trage afund
De păsări ce se-ntoarnă ori se zbat.
Și-naintea preatăcutei fețe,
Fin abanos cu palidă lucire,
Precum un vis, ivește-n repetire
Crin alb ori marmuri, vagă frumusețe.
Când ani uimiți abia de poți să-i prinzi
Rătăcitor sub luna schimbătoare,
Mă-ntreb, azi, ce hazard al sorții oare
Făcut-a să mă sperii de oglinzi.
Metalică oglindă, ori mascată
Oglindă de mahon, înnegurată
De-un roșu asfințit ce-a adumbrit
Ist chip, care privește și-i privit.
Sunt nesfârșite și elementare
Și strașnic împlinesc cuvântul vechi
De-a spori natura, în perechi
Nesățioase, treze și fatale.
Această lume vană și incertă
O prelungesc în mreaja lor alertă,
Și vezi spre seară cum le-a aburit
Suflarea unui om ce n-a murit.
Cristalul ne pândește. Între patru
Pereți de-alcov oglinda de apare,
Nu-s singur. Mai e unul. Duplicare.
Reflex ce iscă-n zori un tainic teatru.
Se-ntâmplă tot, nimic nu ne-amintim
În aste cabinete cristaline,
Precum rabini fantastici, tomuri fine,
Din dreapta-nspre stânga urmărim.
Claudius, rege de-o zi, visat,
Că-i vis nu a simțit până-n chindia
Când un actor pe scenă mișelia
Cu artă silențioasă i-a jucat.
Ciudat e că sunt visuri, că-s oglinzi,
Că simplul și tocitul repertoriu
De zi cu zi include iluzoriul,
Profundul univers urzit de-oglinzi.
Și m-am gândit că Domnul se silește
Să nalțe casă de nelocuit:
Lumina e cristalul șlefuit,
Iar umbra este visul ce-mpânzește.
Făcut-a Domnul nopți care pulsează
De vise, și-a făcut oglinzi. Perplex,
Să simtă omul că e doar reflex
Și vanitate-Așa ne-nfricoșează.

Daniel Vişan-Dimitriu - Oglindiri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumusețea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ți provoca prin suflet adieri?
Îți amintești plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu și eu, dorindu-ne-a ne fi?
Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedeslușit de cel ce îl dorea?
Îți amintești, desigur! Prea mulți pași
s-ar fi pierdut prin colțuri de-amintiri
și n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poți în urma ta să lași.
Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
și mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)

Rainer Maria Rilke - Flamingii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În oglindiri ca dintr-un Fragonard,
din alb şi roşul lor ei nu-ţi vor da
mai mult ca ceea ce-ţi aduce-n dar
cel ce de draga-i spune: ea era
de somn pufoasă. Căci de s-au urcat
în iarbă, -ntorşi, pe rozele tulpine,
înfloritori, alături, ca-ntr-un strat,
pe sine, mai seducători ca Phryne,
ei se seduc; şi-a ochiului paloare
şi-ascund în moliciunea lor, în care
negru şi roş de fructe cuibăresc.
Brusc, prin volieră, o invidie zbiară;
dar ei se-ntind miraţi, apoi pornesc,
pe rând, în lumea lor imaginară.

Ion Pillat - Oglindiri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Amiaza verii doarme în odaie
Și ceasul a tăcut.
Cu umbra lui fereastra iar o taie
Un ram, de ani nemaivăzut.

M-am deșteptat, sau somnul tot mă ține?
Odaia n-o mai știu.
Din apele oglinzii îmi revine,
Uitat, acest iatac pustiu.

Invers și clar trecutul în oglindă
Sfidează omul de-azi,
Și în cleștar vrând viață lui s-o prindă
Răspunde mut cu alt obraz.

Tu, ce-n oglindă ai rămas aieve
Când dibuiesc prin vis,
Nu mă privi sub ramul fără seve,
În limpezi nemuriri închis.

Nu mă privi nostalgic – fără veste
M-oi șterge ca-n oglinzi
De ape, norul dacă trece peste
Străinul chip ce nu-l cuprinzi.