Sub paza seculară a strâmbelor pisanii,
În mângâierea rugii și-a schitului tăcut,
Simții că-mi redeschide din nou amarul rănii
O singură-nflorire de-obraz necunoscut.

O, Doamne, sparge-mi lutul și dă-mi o formă nouă!
Sub coaja unui laptin în crâng fremătător
M-oi bucura, Părinte, cu lacrime de rouă.

Mişca-voi printre ramuri un cer spuzit de stele,
Voi odihni fugarul popor de rândunele,
Tinzând umbrar de pace pe drum, pe trecător.