Nichita Stănescu – O Viziune a Păcii
Mă ridic și azuria boltă o împodobesccu strigătul meu liniștit,pe care l-am deprins din copilărie,pe când rătăceam prin codrii seculari,socotind trunchiul stejarului a ficoloană din grădinile suspendate.Îmi aplec bărbia în piept: astfelglasul meu sună mai bărbătesc,și aripile mi se văd mai bine, cum le întindși tai, cu dunga lor, plimbătoarele fâșiide portocalie lumină, pe care … Citește mai mult