nur – Versuri.pro

Costache Conachi - Ce Este Nurul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ah, nurule, împărate a podoabelor firești,
Ființă necunoscută priceperii omenești,
Tu ce ții împărăția într-un cuprins de obraz
Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz,
Cu duhul și cu simțirea pururea într-aripat,
Dai ființă la ființa în care ești răvărsat.
Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnet
Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit.
Frumuseța fără tine este un chip zugrăvit,
Ce nu-nghimpă la simțire, nici pornește la-ndrăgit.
Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești,
Ea oglinzii se închină, tu oglinda o sfințești.
Ochii ce te au pre tine cu simțirile grăind
Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind.
Gurița ce se deschide supt a tale zâmbituri
Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi.
Ah, nurule, împărate, ție numai mă-nchin,
Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.

Qishta feat Nasta - Nur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Qishta:
La doi ochi ce sunt din fire plini de nur și de simțire,
urmează ca să se-nchine vrând, nevrând, fieșicine,
căci într-o căutătură viață dau și viață fură,
sunt deprinși tot a supune și-a robi fără căldură.
Acești ochi plini de putere n-au zăbovit să găsească,
căutând cu mângâiere leșire să mă robească,
dar și eu, fără sfială, rob să le fiu în vecie,
le-am dat făgăduiala cu mare statornicie.
Văzând astfel de răbdare, piatră-mi zic că sunt și fier,
la ochii tăi mă-nchin și mă mir cum nu pier,
dar greșesc… a răbda este dator,
pentru cine-o știi să te-nțeleagă, nu ca un nesimțitor.
Câtă ești înțelegând, al meu suflet te iubește
și se bucură arzând, și de voie se trudește.
Primăvara se ivește, și iarba încolțește,
codrul cântă, inima-mi zburdă și crește.

REFREN:
Ochii mei, săracii ochi, cu-a lor lacrimi necurmate,
să-ți ceară de la cer milă și iertare de păcate.
Ah, te-ai dus, dulce lumină, din zarea ochilor mei,
unde-i viața, unde-i mila ce izvora dintr-ai tăi?

Qishta:
Printr-a ta dulce suflare din patimi m-am ridicat,
gustând para ce aprinde numai amorul curat.
Ochii și-au pierdut vederea, gura-nchisă spre tăcere,
obrajii în veștejire, mâinile în neclintire,
sufletul de trup departe, pe năsălie răstignită,
cu încă ceva podoabe de-ale lumii asuprită.
Fața ta pare că râde liniștită de păcate
și lumea te prinde cu vederi înlăcrimate.
Frumusețe, nur și haz v-ați dus din vederea mea,
căci a zburat la cer azi soția ce va avea.
Dar lasă fățărnicia și-a obrazului schimbare,
căci frumusețea firească robește pe om mai tare,
care inimă și suflet într-a tiranilor firi,
de-atâta delicatețe, de-atâtea mărturisiri,
nu s-ar fi topit ca ceara în fața crudului foc,
afara de al tău suflet, unde mila n-are loc.

Qishta:
Ochii și-au pierdut vederea, gura-nchisă spre tăcere,
obrajii în veștejire, mâinile în neclintire,
pieptul întru nemișcare, sufletul în nesuflare,
spun că pentru despărțire cu simțire omul moare
și doare, că n-am cheia sufletului lăcat; ești rece,
asemenea viforului ce bate de 2 ani ori zece
și vreau să plece acum cât mai târziu
că 7 lumi mă doboară și știu că
nu mă crezi nici acum când la ale tale picioare mă supun și
crede-mă, te ascult, și nimic nu mai aud bun, ci
numai vorbe de-ale tale spunându-mi că-s nebun și… și…
În noian de-ntristare când s-o afla cineva
cum să-și mai afle scăpare, când și dragostea nu va?
Dragoste fii milostivă la amara starea mea,
lasă, nu mai sta-mpotriva și blândețe iar ți-oi da.

Nasta:
Plini de nur, ați atras inima ce vă visa,
prin reduta-ți de spini pasul și-l retrăgea.
Ceasul amorțea în timp, pe chip clădea nori,
regrete plângea-n zori, dorințe scuipa-n pori,
dar nu-s culori pe care să le-nțeleagă.
De curând te-a visat și încă mă întreabă:
„De ce când îi cânt peste ferestre, ea zâmbește?
De ce când îmi calcă pragul viselor, plutește?”
Primește-l sub Ceru-ți, ningei „te iubesc”,
adoarme-i sub pleoapa-ți, plângei un firesc
„te ador, dar adorm când de dor doar pot
să te visez, deci socot să nu-mi lipsești în somn”.
Acum mă sting, voi luați-vă de mână;
acum aprind iubirea deplină.
Sunt acea suflare a lui de visare ce nu te-mparte cu alte pleoape.
Clădiți-vă Cerul vostru de dragoste.

Nasta feat Qishta - Nur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Qishta:
La doi ochi ce sunt din fire plini de nur și de simțire,
urmează ca să se-nchine vrând, nevrând, fieșicine,
căci într-o căutătură viață dau și viață fură,
sunt deprinși tot a supune și-a robi fără căldură.
Acești ochi plini de putere n-au zăbovit să găsească,
căutând cu mângâiere leșire să mă robească,
dar și eu, fără sfială, rob să le fiu în vecie,
le-am dat făgăduiala cu mare statornicie.
Văzând astfel de răbdare, piatră-mi zic că sunt și fier,
la ochii tăi mă-nchin și mă mir cum nu pier,
dar greșesc… a răbda este dator
pentru cine-o știi să te-nțeleagă, nu ca un nesimțitor.
Câtă ești înțelegând, al meu suflet te iubește
și se bucură arzând, și de voie se trudește.
Primăvara se ivește și iarba încolțește,
codrul cântă, inima-mi zburdă și crește.

Qishta:
Printr-a ta dulce suflare din patimi m-am ridicat,
gustând para ce aprinde numai amorul curat.
Ochii și-au pierdut vederea, gura-nchisă spre tăcere,
obrajii în veștejire, mâinile în neclintire.
Sufletul de trup departe, pe năsălie răstignită,
cu încă ceva podoabe de-ale lumii asuprită,
fața ta pare că râde liniștită de păcate
și lumea te prinde cu vederi înlăcrimate.
Frumusețe, nur și haz v-ați dus din vederea mea,
căci a zburat la cer azi soția ce va avea.
Dar lasă fățărnicia și-a obrazului schimbare,
căci frumusețea firească robește pe om mai tare,
care inimă și suflet într-a tiranilor firi,
de-atâta delicatețe, de-atâtea mărturisiri,
nu s-ar fi topit ca ceara în fața crudului foc,
afara de al tău suflet, unde mila n-are loc.

Qishta:
Ochii și-au pierdut vederea, gura-nchisă spre tăcere,
obrajii în veștejire, mâinile în neclintire,
pieptul întru nemișcare, sufletul în nesuflare,
pun că pentru despărțire cu simțire omul moare
și doare, că n-am cheia sufletului lăcat; ești rece
asemenea viforului ce bate de doi ani ori zece
și vreau să plece acum cât mai târziu
că 7 lumi mă doboară și știu că
nu mă crezi nici acum când la ale tale picioare mă supun și
crede-mă, te ascult, și nimic nu mai aud bun, ci
numai vorbe de-ale tale spunându-mi că-s nebun și… și…
În noian de-ntristare când s-o afla cineva
cum să-și mai afle scăpare, când și dragostea nu va?
Dragoste, fii milostivă la amara starea mea,
lasă, nu mai sta-mpotrivă și blândețe iar ți-oi da.

Nasta:
Plini de nur, ați atras inima ce vă visa,
prin reduta-ți de spini pasul și-l retrăgea.
Ceasul amorțea în timp, pe chip clădea nori,
regrete plângea-n zori, dorințe scuipa-n pori,
dar nu-s culori pe care să le-nțeleagă.
De curând te-a visat și încă mă întreabă:
„De ce când îi cânt peste ferestre, ea zâmbește?
De ce când îmi calcă pragul viselor, plutește?”
Primește-l sub ceru-ți, ningei „te iubesc”,
adoarme-i sub pleoapa-ți, plângei un firesc
„te ador, dar adorm când de dor doar pot
să te visez, deci socot să nu-mi lipsești în somn”.
Acum mă sting, voi luați-vă de mână;
acum aprind iubirea deplină.
Sunt acea suflare a lui de visare ce nu te-mparte cu alte pleoape.
Clădiți-vă cerul vostru de dragoste.