https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/george-cosbuc-nucul https://versuri.pro/george-cosbuc-nucul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47713 →]]> Tot mai ceri puțin-rămasei
Inimi să mai simtă mult?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu și-aici și-airea:
Ziua-n vânt îți văd doinirea,
Noaptea ți-o ascult.
Umbra ta-nvelea rotundă
Masa cea de nu-știu-când,
Și-amândoi pe banca scundă,
Eu robind suflarea-n gură,
Și, eu acu-n cusătură,
Mamă-mea cântând.
Jale tu, din legănată
Doină, ce de-amar omori!
Dar tu știi că niciodată
Nu cântam, urmându-i cântul,
Numai, nuce tu, și vântul
O-nsoțeai aori.
Și-urmărind fugara-mi minte,
Mă-nvățai, prieten bun,
Cum s-adun în gând cuvinte,
Și-mi cântai spre-a-mi da cărare,
Și vedeam că ies cântare
Vorbele ce-adun.
Ca și-atunci, mai coase mama,
Coase și suspină rar,
Dar când da-ndărăt marama
Desvălindu-și câmpul frunții,
Părul ei e alb ca munții
Iernii lui Ghenar.
A murit pe luncă macul,
A murit și-i mult de-atunci.
Răsvrătit se miră acul
Mâni trudite-acum că vede —
El e tot copil, și crede
Că-i tot vară-n lunci.
Plânge-acum cântând sub tine,
Nucule, pe cel ce-i dus —
Nu mai vine-o nu mai vine!
Și-și îngroapă-n palme fața:
Cât de tristă-i sting ei viața
Neguri din Apus.

]]> https://versuri.pro/george-cosbuc-nucul/feed 0 https://versuri.pro/stefan-octavian-iosif-nucul https://versuri.pro/stefan-octavian-iosif-nucul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=38076 →]]> Același loc iubit umbrești
Și-un colț de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din povești,
Deasupra casei părintești
Aceleași crengi întinzi.
De veacuri fruntea nu ți-o temi,
Ții piept când vin furtuni năval
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta și-acele vremi
De trai patriarhal!
Acel șirag de mândre veri
De cari mi-aduc aminte-abia
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mângâieri
Copilăria mea.
O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvârteau nebuni
Și toamna făureau cununi
Din veștedele-ți foi!
Dar unde-s brudnicii copii
Și unde-s râsetele lor?..
Potecile-au rămas pustii
Și-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor.
De mult s-au risipit și-acei
Bătrâni ce-n umbră ți-au stătut
La sfaturi cu părinții mei,
Și frunza ce-o călcară ei
Țărână s-a făcut!
Străjer măreț, mai ți-amintești?..
Tu singur, încă neînfânt,
De-amar de ani adăposteşti
Ruina casei părintești
Pe care azi o cânt!

]]> https://versuri.pro/stefan-octavian-iosif-nucul/feed 0