Versuri corectate și adnotate
Credeam că e fată mare,când am dus-o pe cărare;da’ şi eu – ce minte proastă! –n-am bunghit că e nevastă.O fi fost ea ca zambila,dar mersei mai mult cu sila.Şi pe urmă n-aş mai spune…Era noaptea de tăciune,felinarele s-au stins,licuricii s-au aprins.Într-un colţ, când făcea fâţe,îi scap mâna pe la ţâţe,şi treceau prin ea fiorica … Citește mai mult
Și eu mi-o dusei la râucrezând-o că este fată,când ea era măritată.În Santiago-ntr-o noapte,virtutea i-am dat deoparte.Felinare se stingeauși greierii scârțâiau.La ultima cotiturămâinile-mi de sâni dădurăși, din somn, odat’ se-aprindca floarea de hiacint.Jupa ei cea apretatăîmi foșni-n urechi îndatăca mătasea sfâșiatăde zece cuțite-o dată.Fără raze strălucind,copacii dădură-n floareși câinii, la depărtarede râu, se-auzeau lătrând.*N-am ținut … Citește mai mult