Și chiparoșii negri și frasinii eterici,
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă,
se-aprinseră în creştet ca solzii de aramă,
când plouă cu lumini pe turle de biserici.

Ca un arhanghel falnic strălucitor la față,
ce pâlpâe-ntre noapte și între dimineață,
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,

oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.