National Identity – Versuri.pro

Nichita Stănescu - Ținerea Armei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Acest blând și plin de spirit popor,
nu-și ține arma pentru omor.
Această inimă de foc și de miere
nu-și ține sabia pentru tăiere.
Această privire plină de vis
nu-și ține glonțul pentru ucis.
Așa cum marea cea mare, ehei,
își ține tărmurile ei.
Așa cum lumina din rază
își ține un ochi
ca s-o vază.
Așa cum cuvântul din vers
își ține șieși
un înțeles.
Acest blând și plin de spirit popor
arma și-o ține
scut pentru viitor.

Kepha feat Spisha - România Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cum să intru în comunitatea statelor independente, dependente de Rusia,
Când inima mea vrea să fie România Mare?!
Când strigă în miezu’ nopții „vreau unirea!”
Nu pot suporta stafia,
Vreau să pot să mă consider un om liber într-o țară liberă,
Vreau să duc generația tânără pe calea dreaptă,
Fără vărsări de sânge dacă e posibil, dacă-i imposibil vor lupta ca să ne obțină libertatea.
Să scăpăm din noaptea furtunoasă ce durează
De mai bine de juma’ de secol și ne limitează
Perioada medie de viață, ne stopează dezvoltarea, încercarea de a ne lua mâncarea.
Statul numa’ ne promite marea și cu sarea,
Ne încearcă răbdarea… așteptarea o să nască o forță care o să lovească,
Atunci de ce să mă gândesc doar la salvarea proprie
Când știu de ce suntem în stare cu străbunii,
Un trecut scăldat în glorie,
Au lăsat pagini de aur în istorie,
Asta mă-ncurajează și mă-mpinge spre victorie.

Ref: (x2)
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de dușmani
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Când dorul mă cuprinde
Rostesc aceste cuvinte
Simțind un gol în noi, nu trăim visând un loc pentru suflet,
Un fel de paradis pierdut sau mai degrabă furat înainte de a ne fi născut,
Crescut sub lumina ideii naționale
Deci suntem copii anilor ’90
Acum aflăm peste 20, luptăm pentru un pământ de pe care ar fi logic să pleci
Viața cotidiană încet te înghite
Acum cei ce vin luptă încet din rădăcini
Ne rătăcim pe măsură ce trece timpu’
Mie continuitatea-mi pare destul de simplă
Eu sunt prezentu’, părinții și străbunii sunt trecutu’
Iar copii vor fi viitoru’
Deci, știu cine am fost, știu cine sunt
Mai mult decât atât știu unde vreau să ajung
Ca niște soldați bravi, numeric inferior
Luptăm și mai presus de toate crezând
Că într-o zi când soarele va răsări
Se vor deschide nu doar ochi dar și inimi.

Ref: (x2)
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de dușmani
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Scânteia care v-a aprins a fost ideea unei Românii unificate
Am spus nu se poate!
Suntem moldoveni după teritoriu și români ca nație
Orice altă explicație o consider aberație
Cum dracu’ am putut să ajungem o minoritate
Doar suntem la noi acasă nu în străinătate?!
Cred într-o renaștere a spiritului românesc în Basarabia
Trebuie în primu’ rând să ne iubim patria mamă
Căci ne cheamă să venim acasă
Și toți președinții… oricum semn că nu-mi pasă
Ati venit cu multe încercări spre a ne denatura cultura
Legătura cu o țară străină n-o să țină, o să vă rupem cusătura
Ne-ați lăsat fără de soare, fără ieșire la mare
Ne-a rămas însă cultura, de asta indiferent ce ai încerca să-mi spui acum
Amândoi știm că suntem români și pun punct.

Ref: (x2)
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de dușmani
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Noi aici, ținem sus bătălia.
Ascultă! De noi depinde independența țării; viitorul a milioane de români; cât timp va fi să fim pe acest pământ, noi luptăm pentru libertate! Atât. Atât. Atât. Atât.
N-a avut ce, străine!
Eu am fost aici de când vânturile și ploile au sculptat munții și această piatră. Și voi rămâne tot aici, până se va scurge toată vremea, până la capăt!

Nimeni Altu' - Fii ai Bravilor Soldați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Datorită unor asemenea oameni
Am pierdut tot ce-am iubit:
Patrie, familie, copii.
Datorită unor asemenea oameni
Am pierdut tot ce-am iubit:
Patrie, familie, copii
Tot ce urăsc, e acolo
Pe vasul asupritorilor.
Voi vedeți oameni politici ce salută aliații noi
Copii care-și sărută părinții și frații
Am devenit slabi și d-asta ne conduc alții
Câți dintre voi aud cum plâng acum sârbii și croații?
Dacă-ș fi România aș striga Iugoslavia
Ce s-a-ntâmplat cu tine, verișoara mea?
Aș vrea să-mi iau înapoi fiica, Basarabia
Și s-o strâng la piept, alături de Republica
Moldova, sora mea, hai să ne ținem de mână
Pentru că toți suntem la fel și-avem limba română
Nene Iancule, cântă-ne „Noi suntem români”
Amintește-ne că suntem aici, în veci stăpâni
Sunt câmpiile noastre și munții tot ai noștrii
Nu, nu-nțeleg alții ce caută plecați, în morții voștrii
Parveniților, voi chiar credeți c-am uitat
Cu ce v-ați ocupat și cine sunteți de fapt?
Nici o măicuță n-a spălat cămășile ce s-au pătat
Pe câmpul de luptă cu sângele vostru vărsat
Așa că degeaba vreți să fiți voi stăpânii lumii
Pentru că noi, românii, nu ne-am uitat străbunii.
Nici tu, nici eu, nu suntem fii de senatori sau deputați,
Suntem fii ai bravilor soldați care ne-au zis luptați
Voi, de ce vă lăsați dacă sunteți ca noi
Nu vă mai temeți, vom câștiga gloria-n război.
Nici tu, nici eu, nu suntem fii de senatori sau deputați,
Suntem fii ai bravilor soldați care n-au fost uitați
Voi, de ce vă lăsați dacă sunteți ca noi
Nu vă mai temeți, vom câștiga gloria-n război.
Mă-ntreb de ce vă bateți joc de-această țară frumoasă
Conducători lași, ce n-ați privit în urma voastră
Ati uitat de neamul nostru creștin, ne-ați vândut la străini
Străbunii mei nu le-ar fi dat nici măcar un strop de vin
Și venin de ce să mă-nchin la bani când am d-atâta timp un Dumnezeu
Care m-a binecuvântat și mi-a fost aproape mereu, aproape la greu
Tu de ce taci, și-ți faci aliați doar din interese
Sau mai bine zis, de ce ne pui să ne sărutăm cu toate curvele perverse?
Când știi și tu că ești român și că nu le pasă de tine,
În mine, crește ură pentru toate națiunile meschine
Nu e bine, îmi spune mama mea, dar e bolnavă țara mea, chiar și ea
De ce tot facem compromisuri când Europa nu ne vrea?
De ce să fim așa? De ce să stăm noi cu capul plecat
Când suntem fii bravilor eroi ce niciodată n-au îngenunchiat
Îi facem de c***! Toate mă fac să mă-ntreb cine-a băgat frica-n noi
Și de ce frații mei mă privesc acum cu ochi străini și goi
Dar știu, că nu e prea târziu să ne facem alt viitor
Știu că bătrânii vor să ridicăm sus sfântul nostru tricolor
Așa că, fratele meu, ridicate-n picioare pentru onoare
Și fii român adevărat, chiar dacă doare cel mai tare.
Nici tu, nici eu, nu suntem fii de senatori sau deputați,
Suntem fii ai bravilor soldați care ne-au zis luptați
Voi, de ce vă lăsați dacă sunteți ca noi
Nu vă mai temeți, vom câștiga gloria-n război.
Nici tu, nici eu, nu suntem fii de senatori sau deputați,
Suntem fii ai bravilor soldați care n-au fost uitați
Voi, de ce vă lăsați dacă sunteți ca noi
Nu vă mai temeți, vom câștiga gloria-n război.
Datorită unor asemenea oameni
Am pierdut tot ce-am iubit
Patrie, familie, copii.
Datorită unor asemenea oameni
Am pierdut tot ce-am iubit
Patrie, familie, copii
Tot ce urăsc, e acolo
Pe vasul asupritorilor

Adrian Păunescu - Democrație Pe Stomacul Gol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu noi biografii și alte nume,
Ne-mpleticim grețos în temenea,
Nu-i libertate în această lume,
Ca să ne pierdem țara pentru ea.
Nu-i lux să ne-njugăm la el degrabă,
Nu-i pace neschimbabilă-n război
Nu e răspuns la tot ce se întreabă,
Să dăm pariul părintesc din noi.
Din orice vis vom face cale-ntoarsă,
Chiar de-am cădea între ghețari fierbinți,
Intrarea-n Europa e o farsă,
Dacă ne costă țară și părinți.
Și, uite, astăzi nu mai este mâine,
Ne-ntoarcem spre trecut c-un trist ocol,
Nu mai avem nici apă și nici pâine,
Democrație pe stomacul gol.
Se-aude, de aproape, de departe,
Un ordin fără drept la alt apel,
Acest popor e condamnat la moarte,
L-au anesteziat în chip și fel.
Teroare, prostituție și ură,
Corupție, trădare și incest
Și toți se umilesc și se înjură,
Suntem, probabil, cei mai triști din Est.
Partidele se bat în târg cu pietre,
Morți glorioși în cimitir tresar,
Economia după Ion și Petre
E cel mai tragic evangheliar.
În zuruit de prețuri infernale,
Potopul ne-a ajuns până la brâu,
Ne putrezește grâul pe tarlale,
Popor de grâu, care importă grâu.
În fiecare clipă friguroasă,
Proces ceresc în tainic alambic,
Se-ntoarce Basarabia acasă,
Dar pentru ea noi n-am făcut nimic.
La Țebea, la mormânt, nechează calul
Și nici un semn în toate astea nu-i,
Decât că-i iar amenințat Ardealul
Și noi habar n-avem de drama lui.
Suntem o generație pierdută,
Avem psihologia unui roi,
Vom trece din redută în redută,
Să-ntâmpinăm Al Treilea Război.
Ne poate spune ultimul contabil,
Muncind mereu, vom pierde tot mereu,
Suntem poporul cel mai nerentabil
Ce l-a lăsat pe lume Dumnezeu.
Suntem excedentarii noi scheme,
Suntem de-a pururi niște interpuși,
Creăm mereu guvernului probleme
Și consumăm mai mult decât cei duși.
Sunt scumpe și caietele școlare,
Pentru săracii care am ajuns,
Mizeria e-o rană care doare,
Când oamenii nu-și mai găsesc răspuns.
Ca un principiu care ne conservă
E umilința-n noi, pân-la sfârșit,
Avem psihoza roții de rezervă,
Când toate celelalte s-au tocit.
De-atâtea cotituri ce ne omoară,
Ideile rămân fără idei,
Din nou va exploda această țară,
Să consfințească pacea morții ei.
Noi unde suntem? Ce blestem ne leagă?
Ce vanități ne învinovățesc?
Cum am putea păstra, decât întreagă,
Iubirea de pământul românesc?
Ce fonduri monetare ne înșală?
Spre ce prăpăd ne trage-acest guvern?
Nu poate fi instanță mondială
Să dijmuiască laptele matern.
Prin arborii goliți – drapele ude,
Mereu e-o veste gravă de la nord,
Prin București, halucinant se-aude,
Un ritm rănit ca de atac de cord.
Dezmoșteniții soartei se adună,
Au ochii triști și pasul li-i stingher,
Șomeri mințiți în fiecare lună,
Ei pâinea lor de zi cu zi și-o cer.
Ce libertate să râvnești pe lume,
Când nu mai ai părinți și nici puteri,
Ci cușca ta, cedată altui nume,
E azi puțin mai mare decât ieri?
E totul scump, ca-n cazinouri stranii,
Bătrânii sunt mai triști ca niște sfinți,
Că mai puțini li-s banii decât anii
Și prețurile și-au ieșit din minți.
Și zilele sunt toate provizorii
Și, ca-ntr-o tragedie-a unui șoc,
Pe străzi trec gânduri-gânduri muncitorii
Și cineva de ei își bate joc.
Ce greu a fost! Ce imposibil este!
Din rău în rău, ajungem tot mai rău,
Nu se aud nici lacrimi, nici proteste
Și fiecare-și simte jugul său.
Și dacă tot e clar că ne omoară
Și că în peșteri iar am coborât,
În veci nefericita noastră țară,
Măcar atât, să nu murim urât.
Ce țară! Și ce tragică derivă!
Ce vrajbă! Ce capriciu monoton!
Petrecerea-n comună primitivă,
Miroase a friptură de bizon.
Descreștere a dreptului la ziuă,
O toamnă gri pe muchie de cuțit,
Copiii, când se nasc, își spun adio,
Se va-ntâmpla ceva deosebit.
Se însoțesc tentațiile toate,
Dar nu mai vrem, oricât ne-ar amăgi,
Acest import export de libertate,
În schimbul ieftinitei Românii.