Napoleon – Versuri.pro

Remenyik Sandor - Nava de Vis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Marengo, Jena, Wagram, Austerlitz…
Odată, fiecare a fost Napoleon:
Peste lucruri mari sau mărunte, domn.
Toanele, cu încordare, i-au fost pândite
De bolte cu drapel sau serate tihnite.
Măcar, un minut de-o lăcrimioară,
Împărat putea să se creadă.
E bine de pe Sfânta Elena a privi,
Când marea durerii e calmă
Și e departe nava cu memorii.
Deși, drapelul pe catarg jos fâlfâie,
Totuși, Marengo, Jena, Austerlitz,
Totuși, e nava de vis, de fericire.

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - LXI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Zeul din nord, cu-al lui ciocan de sloi,
Lui Bonaparte oastea i-a zdrobit,
De elemente-mpinsă înapoi
Ca un novice-n reguli poticnit
Când a deprins franceza. La război
N-a cugetat, deși-ar fi trebuit.
Iar soarta… Nu. S-o blestem mă codesc:
Mă-ncred în ea, când stau și socotesc.

Mihail Lermontov - Corabia Văzduhului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din Zeidlitz.
Pe-oceanu-albastru-n noaptea neagră,
Sub stele reci străluminând,
Doar o corabie aleargă,
Cu toate pânzele în vânt.
Plutesc înaltele catarguri
Neclintite din butuci –
Şi în tăcere, peste larguri
Privesc doar tunuri mari de tuci.
Nici căpitanul nu se-aude,
Nici marinari pe punte nu-s.
Ea trece peste stânci afunde
Şi n-o opresc furtuni de sus.
E-o insulă-n ocean, departe,
– Granit pustiu şi mohorât –
Cu un mormânt, şi-un împărat e
Îngropat acolo în mormânt.
Fără onoruri l-îngropară
Duşmanii-n ţărmurii pustii,
Pe piept cu-o piatră grea, povară
Eternei lui călătorii.
Şi an de an, când se-mplineşte,
Spre miezul nopţii, -acel sfârşit,
Corabia din larg opreşte
La ţărmul înalt şi liniştit.
Din lumea lui trezit, apare
Prin umbre împăratul viu,
Cu un tricon înscris pe zare
Şi cu surtucu-i cenuşiu.
El mâinile-şi încrucişează
La piept, înaintând ca-n vis,
Şi sus la cârmă se aşează
Pornind pe-al apelor abis.
Spre Franţa scumpă, să-şi mai vadă
Şi tron şi slavă, trece-n zbor,
Unde-a rămas şi vechea gardă
Şi fiul lui moştenitor.
Şi când prin noapte-şi vede ţara
Peste întinsul amărui,
Îi arde inima ca para
Şi stele ard în ochii lui.
Trecând a undelor invazii
Semeţ, peste foşnirea lor,
Prin noapte-şi strigă camarazii
Şi garda lui, poruncitor.
Dar lângă Elba albăstrie
Şi piramidele-n tăceri,
Şi sub zăpezile Rusiei
Dorm mustăcioşii grenadieri.
Nici mareşalii nu-s să-i asculte
Prin noapte, glasul cunoscut:
Ori au pierdut demult în lupte,
Ori l-au trădat şi s-au vândut.
Neliniştit, pe ţărmul mării,
Bătând pământu-ncoace-ncol’,
Privind în beznele uitării,
Din nou, mai tare cheamă-n gol.
În faţa sorţii blestemate
Îşi strigă fiul scump – dar nu-i!
I-ar da din lume jumătate,
Şi Franţa toată, numai lui.
O, fiul lui de mult din gândul
Acestei lumi e stins, demult!
Şi împăratul aşteptându-l
Ascultă-al apelor tumult.
Oftează greu, tot lângă mare,
Dar noaptea piere-n răsărit,
Şi stropi de lacrime amare
Pe ţărmul rece s-au ivit.
Sus, pe corabia vrăjită,
Lăsându-şi capu-n piept, apoi,
Spre insula încremenită
Făcând un semn, porni-napoi.

Aleksandr Puskin - Alexandru I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În sunetele tobelor crescut
Fu țarul comandant temut:
La Austerlitz a luat-o la picior,
În 1812 fu străpuns de un fior,
În schimb a fost dascăl de strategie
Dar săturându-se e-n fine,
Asesor de colegiu, se știe:
Pentru treburile străine.
(1825)