Friedrich Nietzsche – La A Treia Năpârlire
Cojită-i pielea și-a-nceput să-mi crapeÎn mine șarpele-ntr-un nou avântAu și-nceput cu humă să se-ndoape,Trezindu-și pofta de mâncat pământ.Mă și târăsc prin iarba naltă, deasă,Și printre pietre, în zig-zag, flămândCa să mănânc mâncarea mea aleasă,Pe tine, hrana șarpelui, pământ!