Rafael Alberti - Întoarcerea Unui Muzeu Pustiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmi rămâne ceva întotdeauna când sunt singur, când
apucând-o pe drumul inimii, urcând
abruptele coaste ale memoriei, aleg
dintr-o mocirloasă livadă lăturalnică, dintr-un trist
sălciniș, un versant pierdut, un râu despărțit
cu singuratice zgomote, sau o plajă,
aleg ceea ce mai mult mă retrăiește, chemându-mă.
Dar astă-seară, acum,
în seara asta cu australe ferestre zgâlțâite,
cotesc prin vântul rău de primăvară, o iau pe după
colțul lui trufaș și, amorțit, mă prăbușesc
în mijlocul unui agonic noiembrie.
Iată capitala mușcată, pândită la cele
douăzeci de mii de porți prin care nimeni n-a intrat.
Mi-e dulce, în vreme ce plânsul mă arde,
să știu că oricând, seara, una din ele pot s-o deschid.
E galeria largă, salonul drag
ochilor copilăriei din vis.
Îmi aud pașii, îmi privesc ca niciodată urmele
întipărindu-se în pulberea ecourilor pustii.
E apă la moara amintirilor să umbli punând nume
pe zidurile despuiate pe care atâția le-au susținut.
Sunt acolo umbre încoronate care nu mai există,
cai singuratici ce nu mai pot fi prinși, nimburi
de aprinse capete retezate, armuri
prin care aerul poate să iasă și aerul poate să intre,
coifuri neputincioase, mănuși de oțel fără mâini.
Vreau să mă așez, încerc,
ca altădată să zăbovesc în fața jinduitei
păduri a cutezătoarelor zeițe nepregătite,
să desfac cu aceeași înfrigurare de faun verdele
volan de frunze ce le ferește de arzătoarea mea poftă.
Merg din spațiu în spațiu,
din urmă în urmă,
din tăcere-n tăcere de semne, și străbat
inerentele saloane oarbe și le întreb,
la lumină, de viața care le-a locuit, și plâng
plin de speranță, plâng
până în adâncile pâlnii ale urechilor.
Dar nu, căci doar prelunga singurătate în penumbră,
e locuitorul fricos al acestor încăperi
unde o mulțime de pupile se aprind,
alunecând nevăzut
pe denunțătoarele ziduri pustii.

George Bacovia - Panorama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Plângea caterinca-fanfara
Lugubru în noapte, târziu
Și singur priveam prin ochene,
Pierdut în muzeul pustiu.
Și-n lumea ochenelor triste
Ma prinse sinistre gândiri-
În jurul meu corpuri de ceară,
Cu hade și fixe priviri.
Și-acea caterinca-fanfara
Îmi dete un tremur satanic;
În racle de sticlă- princese
Oftau, în dantele, mecanic,.
Și-atunci am fugit plin de groază
Din sumbrul muzeu fioros,
Orașul dormea în tăcere,
Flasneta plângea cavernos.
Plângea caterinca-fanfara
O arie tristă, uitată
Și stam impietrit și de veacuri,
Cetatea părea blestemată.

muzeu pustiu – Versuri.pro

Rafael Alberti - Întoarcerea Unui Muzeu Pustiu

George Bacovia - Panorama