muncitori – Versuri.pro

Cargo - Clasa Muncitoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cargo – Clasa muncitoare.
Zorii mocnesc dinspre noapte-nspre gri, ceasul e cinci jumătate.
Stau pensionarii la coadă.
La colț se dă astăzi lapte.
Cerul-i de plumb, ca privirile lor.
Merg muncitori la uzină,
Pașii le sunt grei după cei patru’ș’cinci de ani de lumină.

Refren:
Clasa muncitoare, mândră ca un soare,
Mândră ca un munte de fier,
Clasa ne-ndrumă și ne luminează,
Glasu-i se înalță victorios pan’ la cer.
La, la, la, ..
Mare ca un munte de fier,
Soare pe un munte de fier,
Tare ca un munte de fier,.
Refren..

Samurai feat Junk - Ursus Evolution

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Există 3 culori care le creează pe toate,
E tricolorul nostru iubit care ne reprezintă-n parte
Mulți l-au uitat, alții l-au pătat,
Pe mulți însă i-a bucurat, și încă îi bucură de fapt
România, familia-i aici toți frații mei,
Și tu te-ntrebi de ce începe rău cu 1, 3
Mereu deasupra, pace pentru tovarășii care,
Seara ies la caterincă, ziua tras cu cârca
Sunt constănțean fac parte din clan,
Da mai ții minte man? Înainte cum eram
Copilăria, pick-up cu steluțe pe spițe la scară
Golanii cu fițe, coca-cola și semințe
Și ai voștri erau tineri, munceau pe rupte
Nu știau că weekend-ul începe vineri.
Dar erau plini de fericire, ne creșteau pe noi
Părinții lor..
E de la Marea Neagră până-n vârful
Craiului
Sfinxul, babele de pe Bucegi văd Piatra Craiului,
Despre țara noastră pictată cu simboluri de piatră
Român rămân, sunt dintr-o bucată
Eee, ee e România zic
Eee, ee e România zic
Gee, gee e România zic
Yo yo e România 1, 3 de la mare
Mi-aduc aminte eram puști și scriam
De 3 culori despre pământul roditor
Despre poporul luptător, despre eroii îngropați sub flori
Era ușor, eram copil și reușeam s-adorm
Aurul lor, părinții mei m-au învățat să zbor,
Chiar dacă tot s-a adunat deasupra lor,
Le-a fost nasol de-atâtea ori
S-au scuturat, s-au ridicat din nou.
E pentru ei, e despre voi românii muncitori
E despre cei ce-au fost acolo pentru frații lor
E pentru ARTĂ, pentru puștii care cresc în stradă,
Familie, brigada, pentru cei săraci ce dorm grămadă
E România de la munte la mare, câmpia
E bogăția locu sfânt aici copilăria
Copil erou, a fost un pas m-a învățat și știa
Aici am plâns, aici am învățat ce-i bucuria.

Stephen Crane - Mai Mulți Muncitori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mai mulți muncitori
Construiră o mare sferă de piatră
Chiar în vârful muntelui.
Apoi coborâră cu toții în vale,
De unde priviră spre rezultatul muncii lor.
„E grandios”, au conchis cu toții,
Plăcându-le obiectul de sus.
Dar deodată sfera prinse-a se rostogoli,
Apropiindu-se de ei fulgerător,
Strivindu-i în amestec de pământ și sânge.
E drept, unii din ei au mai apucat să țipe.

Stephen Crane - Mulți Muncitori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mulți muncitori
Au construit o minge uriașă de zidărie
Pe un vârf de munte.
Apoi s-au dus la valea de dedesubt,
Și s-au întors să-și vadă lucrarea lor.
„Este mare”, au spus ei;
Au iubit lucrurile.
Brusc, s-a mutat:
A venit rapid asupra lor;
I-a zdrobit pe toți în sânge.
Dar unii au avut ocazia să-i ceară iertare.

Maria Ciobanu - Hora Păcii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Foaie verde de cicoare,
Ține hora, hora mare,
Zi-ne hora, hora mare
Să o-ntindem pe sub soare,
Că același dor ne leagă
Muncitori din lumea-ntreagă.
Hora păcii-i horă mare
Peste fluvii și hotare,
Hora păcii să se-ntindă,
Tot pământul să-l cuprindă,
Mai cu foc zi-i horă mare,
Horă păcii-ntre popoare.
De prin fabrici, de pe-ogoare
Muncitori și muncitoare,
Muncitori și muncitoare,
Bucuria noastră-i mare,
Hora păcii-i horă mare
Peste fluvii și hotare,
Hora păcii să se-ntindă,
Tot pământul să-l cuprindă.

Cezar Bolliac - Muncitorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când mă născui în lume, murise al meu tată;
Căci mult el se luptase cu iasma-ncruntată
Ce-i zice Sărăcia!
El locuia cu dânsa din frageda-i junie;
Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție;
Dar, vai! l-a-nvins pustia!.
Bătrân de june încă, iertatul meu părinte
Cătă la cer și zise: — «Oh! Fie-ți milă, sfinte,
De bietul muncitor! »
Atunci veni la dânsul trimisul ce desface
Și-i zise: «Ia-ți iertarea: ești liber; du-te-n pace
La bunu-ți Creator! ».
Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare,
Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare.
Apoi groapa-i săpă…
Fără nimic de hrană rămase-n văduvie,
Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie,
Ce și mai rău turbă….
Puțin după aceasta, în ziua sorocită,
Prin munci m-aduse-n lume, flămândă, părăsită,
Săraca măiculiță!
Plângea pe două paie pe care mă născuse;
Căci n-avea fașe, mica; acum întâi făcuse;
N-avea nici cârpuliță!.
Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare,
Văzând că-i seacă pieptul, că n-are demâncare,
Văzând că n-ajungea
Căldura răsuflării ș-a sânului de mumă
Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă,
Un prunc ce tot plângea.
Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește,
Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește
Din viață-i să-mi dea viață.
Lucrând, și zi, și noapte, și vara pe greu soare,
Și fără foc pe iarnă când firea toată moare,.
Când toată firea-ngheață,
Ea n-avea altă grijă decât să mă ferească
De tot ce doare-n viață, să poată să mă crească,
Să poată a-mi zâmbi.
Creșteam și-mi mergea binesub dulcea-i îngrijire,
Râdea când ziceam: mamă! la-ntâia mea vorbire,
Văzându-m-a păși.
Cum a putut, săraca, m-a dat apoi la carte.
O! câtă bucurie avea când, de departe,
Vedea că viu acasă
Cu cămăsuța albă, cu căciulița neagră,
Cu carte-n subțioară! … avea ea lumea-ntreagă
Când mă vedea la masă.
Apoi mai trecu timpul și mă făcui mai mare.
O! câtă bucurie și cât lucram de tare
Ca să produc ceva!
Gândeam adesea-n sine-mi: «Eu sunt voinic acuma
Și, o, ce fericire! oi să-mi hrănesc eu muma! …
Ea nu va mai lucra! ».
Dar viața-i se scursese în vreme prea puțină…
Acel care privește din cer p-ăl de suspină
Chemă pe a mea maică.
Zâmbind, p-a mele brațe s-opri a ei suflare,
Și, dându-mi, prin cătare-i, o binecuvântare,
Se duse l-al meu taică.
Când am băgat-o-n groapa de brațul meu săpată
Ș-am dat pe ea pământul… oh, Maică Preacurată!
Tu știi cât am jelit! …
Acum, în lume singur, trăiam fără simțire,
Nutrindu-mă cu lacrimi, cu trista suvenire
A maicei ce-am iubit.
Prin negura vieții zării eu o lumină:
În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină
Trimise Providența.
O! Roua primăverii, ninsoarea afânată
Nu poate fi ca dânsa, ca dânsa de curată! …
Mi-am pus în ea credința.
Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară
Și sufletele noastre de loc se-mbrățișară;
D-atuncea ne-am unit.
Nu, cerul niciodată, în sînta-i veselie,
Nu are strămutare, mai mare bucurie
De ceea ce-am simțit!.
Eu îi ziceam adesea, sorbind a ei suflare:
— «Vezi lumea asta, dragă? oricât e ea de mare,
De noi este străină;
Pe nimeni nu îl doare, și nimănui, nu-i pasă
De ne-o fi rău sau bine… Vin’, vin’, să facem casă,
Sărman și orfelină.
Stingheră turturică prin crânguri rătăcită!
Îți voi clădi eu cuibul în care-i fi ferită
De frig și vijelii.
Voi alerga eu, dragă, ca să-ți aduc de hrană,
Îți voi aduce toate: îți voi aduce mană —
Vom fi în veselii. ».
Și-mi răspundea copila: — «Și eu, cu sârguință,
În lipsa ta, voi face ce-o sta-n a mea putință,
Ce trebuință cere.
Și când te vei întoarce, ți-oi da îmbrățișare,
Voi fi cu îngrijire, ți-oi face demâncare,
Voi fi l-a ta plăcere. ».
Munceam eu cât și patru, și făr-a face gură:
Și când veneam din muncă, găseam în bătătură
Pe îngerașul meu!
Oh! ce plăcere, Doamne! când într-o zi mi-arată
Că am plecat pe drumul de a mă face tată!
Mărite Dumnezeu!.
Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare.
Gândeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demâncare,
Ce poate să poftească.
Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lângă mine
Și îmi zicea să strângem pentru acel ce vine —
Spunea cum a să-l crească.
Era aproape ora ce-atâta așteptam,
Când o schimbare-n țară, ce noi nu o visasem,
Începe-a se vesti:
S-adaogă iobaciul! s-adaogă la clacă,
S-adaogă cât Omul nu poate să mai facă,
Nu poate dăini:.
— «Noi n-avem decât brațul; dar brațul este-al nostru!
Noi nu putem să-l spargem în veci în lucrul vostru,
Să mai scădeți ceva! …»
Strigară muncitorii din satele vecine
Dar iată că oștire a stăpânirii vine
Și-ncepe a lega! ….
O! cum ai să mai tremuri, dreptate omenească,
Când va veni odată Dreptatea cea cerească,
Puternica Dreptate! —
Este un vis d-acilea pe care nu-l țiu minte;
Știu că m-au dus la ocnă și nu mi-au dat cuvinte…
Ce crudă răudate.
Și ce înverșunare! — Peste puține zile
Zări draga-mi soție ce se-nălța prin grile.
Țipă când mă văzu!
Ea mai veni odată, veni și altă dată;
Da-i tremura genunchii, era însărcinată…
Săraca! o bătu….
D-atunci n-am mai văzut-o! … Părinte, dulce taică!
Spție mult iubită! O, scumpă a mea maică!
Fiu încă fără nume!
Ce! voi, voi sunteți colo, sus colo-n a lumină?
Voi sunteți cea grămadă cu faț-atât de lină?
Voi sunteți p-aia lume?.
Nu mă lăsați, o, drage! nu, nu fugiți de mine!
Se sparg a’ mele lanțuri; v-ajung… ajung la bine.
L-al nostru Creator! …
O clipă, și nu-mi pasă de loc de a lor silă!
Oh! … iat-o vine!! vine!! — O, Doamne! fie-ți milă
De bietul muncitor! »

Cezar Bolliac - Clăcașul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
Oh! Legați pentru vecie
De pământul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Și pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru;
Tot în preajmă e străin!
Venim rupți din lucrul vostru
Și dăm peste-al lipsei chin.
Ca un dobitoc de muncă,
Ca copaciul roditor,
Ca rodirea dintr-o luncă
Voi striviți pe muncitor.
El și fiii, și soție,
Boul, vaca și viței,
Toți sunt zestre pe moșie:
Robi ai muncii, robi ai ei.
Sunteți veseli când ne vindeți
În arendă la cochinți!
Camătă pe muncă prindeți
Pruncilor de la părinți!
Bătrân, văduvă, copilul
Munca le vă sunt datori;
Și sudoarea lor, suspinul
V-aprind setea de comori.
După ce, prin asuprire,
Stoarceți, ca proprietari,
Veniți iar, ca stăpânire,
Născociți la biruri mari,
Ș-apoi v-așezați pe jețe
Jefuind ca dregători!
Zgripțori cu-ntreite fețe,
Jupuiți pe muncitori.
II.
Noi le suntem toată averea.
Munca ne-o măsor cum vor;
Fiii noștri l-e puterea,
Ș-aste mâini, comoara lor.
Ei trăiesc în nelucrare;
Munca-ne de zece ani
Pun p-o haină de purtare,
P-un ospăț, cu șarlatani.
La-a lor jicnițe, grânare,
Ca pe-albine ne adun;
Când sunt pline de mâncare,
De tot ce-are țara bun,
Gonesc musca, înfundă-nfund uleiul.
Ne pun fum ca să fugim;
Ei iau mierea, noi bordeiul
Gol ca palma lor găsim.
III.
D-astăzi, munca-ne e-a noastră
Ș-o schimbăm pentru pământ.
Mâncați voi țărâna voastră!
Munca noi n-o dăm în vânt.
Și, de vreți s-aveți cuvântul,
De vreți a vă domiri:
Este-al brațului pământul,
A-l lucra, nu a-i robi.
Pâinea, fierul o rodește;
Tot cu fierul ne-o păstrăm;
Ea e-a celui ce-o muncește;
Trântorilor n-o mai dăm.
V-am cerut, de milă, dreptul
Cu tocmeală între frați.
Nu vreți? Ni-l ținem cu pieptul,
Și veniți de ni-l luați!

Carl Sandburg - Gata de A Ucide

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt zece minute de când o contemplu.
Am trecut și-nainte pe-aici reflectând
și-ntrebându-mă.
E statuia de bronz a unui vestit general,
călare, purtând un drapel, un revolver și o spadă.
Îmi vine s-o sfărâm prefăcând-o într-un morman
de fier vechi
pe care să-l ducă apoi la gunoaie.
Vă spun deschis,
După ce fermierul, minerul, vânzătorul de prăvălie,
muncitorul uzinei, căruțașul, șoferul
vor avea fiecare-o statuie de bronz
ce să-i surprindă în timp ce ne dau
ceva de mâncare și ceva de-mbrăcat,
când se vor înălța câteva siluete
în parcul acesta
proiectate pe cer,
înfățișându-i pe-adevărații voinici care sunt
greul pământului și care hrănesc lumea în loc
s-o ucidă.
Poate că-atunci mă voi opri aici
să-l privesc liniștit pe acest general de armată
ce-nalță un drapel în vânt,
și călărește al naibii de bine,
gata de-a-l ucide pe cel ce-i stă în cale,
gata să verse sânge și să golească măruntaiele
oamenilor
pe tânăra, gingașa iarbă-a preeriei.

Cantece revolutionare - 1 Mai Muncitoresc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Versurile: Maria Ranteș
Muzica: Ciprian Porumbescu.

Râde iară primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple țara,
C-a venit Întâi de Mai!

Muncitorii au pornit
Și-ntr-un glas s-au înfrățit!
Și ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.

Înfrățiți azi cu țăranii,
Muncitorii-n joc și cânt,
Prăznu-vor în toți anii
Libertatea pe pământ.

Peste mări și peste țări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.

Cantece revolutionare - Internaționala

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sculați, voi oropsiți ai vieții,
Voi, osândiți la foame, sus!
Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
Să-nceapă al lumii vechi apus!
Sfârșiți odată cu trecutul negru,
Sculați, popor de osândiți!
Azi nu sunteți nimic în lume,
Luptați ca totul voi să fiți!
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!
Sculați, nu-i nici o mântuire
În regi, ciocoi sau dumnezei!
Unire, muncitori, unire,
Și lumea va scăpa de ei!
Prea mult ne-au despuiat tâlharii
Ce-n lume, lux, desfrâu se scald:
Să ne unim toți proletarii,
Să batem fierul cât e cald!
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!
Țărani și muncitori, noi suntem
Partidul, mare muncitor!
Pământul este-al celor harnici,
Cei leneși plece unde vor!
Când vulturi lacomi, corbi de pradă,
N-or mai pluti nori negri-n vânt,
Pe cer luci-va-ntotdeauna
Al înfrățirii soare sfânt.
Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaționala
Prin noi s-o făurim!