muncitor – Versuri.pro

Stephane Mallarme - Soția Muncitorului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Copii, neveste, supe / La drum pe muncitor / Felicită că rupe / Inelul tuturor. →

Cezar Bolliac - Muncitorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când mă născui în lume, murise al meu tată;
Căci mult el se luptase cu iasma-ncruntată
Ce-i zice Sărăcia!
El locuia cu dânsa din frageda-i junie;
Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție;
Dar, vai! l-a-nvins pustia!.
Bătrân de june încă, iertatul meu părinte
Cătă la cer și zise: — «Oh! Fie-ți milă, sfinte,
De bietul muncitor! »
Atunci veni la dânsul trimisul ce desface
Și-i zise: «Ia-ți iertarea: ești liber; du-te-n pace
La bunu-ți Creator! ».
Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare,
Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare.
Apoi groapa-i săpă…
Fără nimic de hrană rămase-n văduvie,
Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie,
Ce și mai rău turbă….
Puțin după aceasta, în ziua sorocită,
Prin munci m-aduse-n lume, flămândă, părăsită,
Săraca măiculiță!
Plângea pe două paie pe care mă născuse;
Căci n-avea fașe, mica; acum întâi făcuse;
N-avea nici cârpuliță!.
Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare,
Văzând că-i seacă pieptul, că n-are demâncare,
Văzând că n-ajungea
Căldura răsuflării ș-a sânului de mumă
Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă,
Un prunc ce tot plângea.
Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește,
Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește
Din viață-i să-mi dea viață.
Lucrând, și zi, și noapte, și vara pe greu soare,
Și fără foc pe iarnă când firea toată moare,.
Când toată firea-ngheață,
Ea n-avea altă grijă decât să mă ferească
De tot ce doare-n viață, să poată să mă crească,
Să poată a-mi zâmbi.
Creșteam și-mi mergea binesub dulcea-i îngrijire,
Râdea când ziceam: mamă! la-ntâia mea vorbire,
Văzându-m-a păși.
Cum a putut, săraca, m-a dat apoi la carte.
O! câtă bucurie avea când, de departe,
Vedea că viu acasă
Cu cămăsuța albă, cu căciulița neagră,
Cu carte-n subțioară! … avea ea lumea-ntreagă
Când mă vedea la masă.
Apoi mai trecu timpul și mă făcui mai mare.
O! câtă bucurie și cât lucram de tare
Ca să produc ceva!
Gândeam adesea-n sine-mi: «Eu sunt voinic acuma
Și, o, ce fericire! oi să-mi hrănesc eu muma! …
Ea nu va mai lucra! ».
Dar viața-i se scursese în vreme prea puțină…
Acel care privește din cer p-ăl de suspină
Chemă pe a mea maică.
Zâmbind, p-a mele brațe s-opri a ei suflare,
Și, dându-mi, prin cătare-i, o binecuvântare,
Se duse l-al meu taică.
Când am băgat-o-n groapa de brațul meu săpată
Ș-am dat pe ea pământul… oh, Maică Preacurată!
Tu știi cât am jelit! …
Acum, în lume singur, trăiam fără simțire,
Nutrindu-mă cu lacrimi, cu trista suvenire
A maicei ce-am iubit.
Prin negura vieții zării eu o lumină:
În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină
Trimise Providența.
O! Roua primăverii, ninsoarea afânată
Nu poate fi ca dânsa, ca dânsa de curată! …
Mi-am pus în ea credința.
Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară
Și sufletele noastre de loc se-mbrățișară;
D-atuncea ne-am unit.
Nu, cerul niciodată, în sînta-i veselie,
Nu are strămutare, mai mare bucurie
De ceea ce-am simțit!.
Eu îi ziceam adesea, sorbind a ei suflare:
— «Vezi lumea asta, dragă? oricât e ea de mare,
De noi este străină;
Pe nimeni nu îl doare, și nimănui, nu-i pasă
De ne-o fi rău sau bine… Vin’, vin’, să facem casă,
Sărman și orfelină.
Stingheră turturică prin crânguri rătăcită!
Îți voi clădi eu cuibul în care-i fi ferită
De frig și vijelii.
Voi alerga eu, dragă, ca să-ți aduc de hrană,
Îți voi aduce toate: îți voi aduce mană —
Vom fi în veselii. ».
Și-mi răspundea copila: — «Și eu, cu sârguință,
În lipsa ta, voi face ce-o sta-n a mea putință,
Ce trebuință cere.
Și când te vei întoarce, ți-oi da îmbrățișare,
Voi fi cu îngrijire, ți-oi face demâncare,
Voi fi l-a ta plăcere. ».
Munceam eu cât și patru, și făr-a face gură:
Și când veneam din muncă, găseam în bătătură
Pe îngerașul meu!
Oh! ce plăcere, Doamne! când într-o zi mi-arată
Că am plecat pe drumul de a mă face tată!
Mărite Dumnezeu!.
Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare.
Gândeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demâncare,
Ce poate să poftească.
Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lângă mine
Și îmi zicea să strângem pentru acel ce vine —
Spunea cum a să-l crească.
Era aproape ora ce-atâta așteptam,
Când o schimbare-n țară, ce noi nu o visasem,
Începe-a se vesti:
S-adaogă iobaciul! s-adaogă la clacă,
S-adaogă cât Omul nu poate să mai facă,
Nu poate dăini:.
— «Noi n-avem decât brațul; dar brațul este-al nostru!
Noi nu putem să-l spargem în veci în lucrul vostru,
Să mai scădeți ceva! …»
Strigară muncitorii din satele vecine
Dar iată că oștire a stăpânirii vine
Și-ncepe a lega! ….
O! cum ai să mai tremuri, dreptate omenească,
Când va veni odată Dreptatea cea cerească,
Puternica Dreptate! —
Este un vis d-acilea pe care nu-l țiu minte;
Știu că m-au dus la ocnă și nu mi-au dat cuvinte…
Ce crudă răudate.
Și ce înverșunare! — Peste puține zile
Zări draga-mi soție ce se-nălța prin grile.
Țipă când mă văzu!
Ea mai veni odată, veni și altă dată;
Da-i tremura genunchii, era însărcinată…
Săraca! o bătu….
D-atunci n-am mai văzut-o! … Părinte, dulce taică!
Spție mult iubită! O, scumpă a mea maică!
Fiu încă fără nume!
Ce! voi, voi sunteți colo, sus colo-n a lumină?
Voi sunteți cea grămadă cu faț-atât de lină?
Voi sunteți p-aia lume?.
Nu mă lăsați, o, drage! nu, nu fugiți de mine!
Se sparg a’ mele lanțuri; v-ajung… ajung la bine.
L-al nostru Creator! …
O clipă, și nu-mi pasă de loc de a lor silă!
Oh! … iat-o vine!! vine!! — O, Doamne! fie-ți milă
De bietul muncitor! »

John Newlove - Andy Shaw

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trei generaţii (şi pe toate le-a urât)
cumpărat-au carne de la Andy Shaw,
salariatul lui Etter,
şapte zile pe săptămână, timp de
treizeci de ani a lucrat
scârbit de treaba pe care-o făcea
şi căutându-şi o mai bună-ndeletnicire.
N-a fost căsătorit niciodată şi da vina pe leafă,
niciodată nu s-a-ndepărtat mai mult de douăzeci de mile de oraş;
şi-n fiece an a venit ceva mai devreme la lucru,
afurisind măcelăria care-l ţinea legat de ea.
Când s-a prăpădit Charlie Etter, fiu-său întorsu-s-a acasă
ca să ia el în primire prăvălia, aşa că pe Andy l-a concediat.
Unii spun că bătrânul a plâns, a propus ca să lucreze
pentru-o leafă mai mică – sau chiar pe gratis –
dacă i se-ngăduie să rămâie mai departe acolo.

Grigore Vieru - Furnica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Suie frunza, urcă ram: / „Tare mult de lucru am!” / Trece valea, trece coasta: ... →

Pumn de tarana - La Muncă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt un muncitor de rând încă întreg mintal
și prelucrez metal, sunt frezor și strungar,
tre’ să scot și eu un ban, tre’ să stau peste program,
și lucrez și de noapte,
nu că-mi bag picioarele în sănătate,
dar fiindcă tre’ să dau la bancă rate,
mai am aici un frate,
un polonez și jumătate,
face box, nu karate,
și încă n-a ajuns departe,
că bagă mare de la 6 pan’ la 6,
fac piesele perfecte,
le potrivesc la fix ca la tetris,
măsor cu instrumente milimetri,
piese fabricate să curgă cantitate,
să vină banu’ frate, că din păcate muzica cu nasturi nu se face
mai ales că sigur vrei și calitate

Lucian Blaga - Lucrătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te irosești în încordări de arc
lângă roțile mari de oțel.
Strivești între degete sânii materiei.
Îți sunt de păcură mâinile și afumate în zorile.
Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră,
pentru tine mașinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră,
tu știi că frumoase sunt
umai lucrurile ieșite din puteri omenești.
Tu știi că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
și-ți zici: orice-ar spune prea mulții gureșii poeți,
nici o stea nu-i frumoasă.
Din fântâni sfredelite-n osia planetei
îți scoți gălețile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoști,
dar o lumină alunecă
de pe fața ta pe fața mea,
și-o strig în sfintele vânturi.

Iannis Ritsos - Proletar Vorbind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A-ncercat să vorbească; s-a-ncurcat;
aceleași lucruri a repetat; s-a oprit.
– Asta-i! a zis și mâna și-a pus-o pe masă.
Mâna lui zdravănă, puternic conturată,
era mistrie lată. Ne putem încredința
cuvintelor ce nu le-a spus și mâinilor lui.
Afară, vâjâind, se revărsa lumina.
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Ioan I. Ciorănescu - Lucrătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să mergi din zori pe străzi întortochiate
În galerii săpate de-un șobol,
Să simți în tine gânduri sfâșiate
Și sufletul să-ți rătăcească-n gol.
Să te privească miile de case
Cu chipul scrutător de la etaj,
Manta de plumb pe trup să ți se lase,
Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești: « Curaj! ».
S-auzi în juru-ți vuiet de mașină
Cu uruit mecanic, frânt, de roți,
Călăi de fier, în fața ta să vină,
Și să-i îndemni la crima lor pe toți.
Apoi sorbind din cuminecătură
Pe care-o dă al fabricei alb fum,
Să te întorci, înăbușindu-ți ura,
Cu capul în pământ, pe-același drum.

Alexei Mateevici - Muncitorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

(Povestire).
Un biet creștin, ce ziua toată,
Ba uneori și noaptea încă,
Muncea ca să-și câștige pâine,
Tăind la piatră dintr-o stâncă,
Odată, ostenit de muncă,
A lepădat ciocanul jos
Ș-a îndreptat spre cer privirea
Ș-un lung oftat din piept a scos:.
*.
„O, Dumnezeule Preasfinte,
De ce Tu oare m-ai lăsat
Să duc atâta greu pe lume?
De ce nu sunt și eu bogat,
Să am slugi multe, casă largă,
De toate câte-mi trebuiesc,
Și-n loc de-a mă trudi cu munca,
Să stau și să mă hodinesc?”..
De sus din cer atunci un înger
S-a coborât la dânsul: „Fie,
Precum dorești..” Și muncitorul
Din cea mai neagră sărăcie
S-a pomenit ca-n vis deodată
Bogat, având tot ce dorea,
Și-n loc de-a se trudi cu munca,
El tot ședea, se hodinea..
*.
Dar într-o zi a mers pe acolo
Stăpânul țării, -ncununat,
Cum umblă craii: în trăsură
De patru cai frumoși purtat,
C-un rând de călăreți ‘nainte
Și călăreți având în urmă.
Bogatul de departe-l vede
Și fericirea i se curmă:
— „Ce strălucire! Câtă fală!
Așa viață-aș înțelege!
Eu nici pe-un sfert nu sunt ca dânsul.
Pe mine crai de m-ar alege!”
— „Să fie iar pe-a ta dorință”,
Îi zice iar cel înger blând
Cu aripi albe, lucitoare,
Spre el din ceruri coborând.
*.
Și iată-l crai de-acu bogatul,
El umblă prin supușii săi
Într-o trăsură de-aur, trasă
De patru cai ca niște zmei,
C-un rând de călăreți ‘nainte,
Și-avea și-n urmă călăreți..
Dar iată soarele răsare
‘Nălțându-se pe cer măreț.
*.
Ș-a lui lumină — foc ce arde,
Îi pentru tot ce-i pământesc,
De sete iarba se usucă
Și florile se veștezesc.
Sărmanul crai! El nu mai poate
De nădușală arzătoare.
— „Oh, Doamne! se gândește-n sine,
Ce mult aș vrea să fiu eu soare!”.
*.
— „Prea bine”, îngerul grăiește,
Spre el din nou venind în zbor..
Și craiul într-o clipă iată-l
Schimbat în soare lucitor.
Și de pe cer cu câtă fală
Își arunca a sa privire
În jos spre lumea fermecată
De-a lui frumoasă strălucire!.
*.
Un nour iată dar se ‘nalță
Pe cer și tot se mai lățește;
Să scalde-n raze-acum pământul
Degeaba soarele voiește:
L-a învelit în umbră norul..
— „Vai! se plânge soarele cu foc:
Un nouraș mă biruiește,
În ceruri prinde al meu loc!.
*.
De ce, Stăpânule al lumii,
Așa un nor nu sunt și eu?”
Cel înger se coboară iarăși:
— „Să se-mplinească dorul tău!” –
În nor pe soare și-l preface.
Și norul varsă mări de apă
Potop îngrozitor, de care
Întreg nimica nu mai scapă.
*.
Flori, grâuri, case, oameni, turme
Se pleacă-n apă, pier de-a rândul:
O stâncă nu mai stă tăreață
În față nourul privindu-l.
— „Poftim!.. Of, Doamne!.. Stânca asta
Mai tare este decât mine.
De ce, de ce nu sunt eu stâncă?”
Și bunul înger iarăși vine
Și noru-n stâncă și-l preschimbă..
Iar stânca arsă îi de soare,
De ploi, de vânturi îi bătută;
Dar stă pe loc nepăsătoare.
Deodată dar un om sosește
Având pe umăr o cazma,
Izbește cu cazmaua-n stâncă
Și stânca-ncepe-a se sfărma.
*.
— „Vai mie! Muncitoru-acesta
Mă prăpădește! Mă doboară!..
De ce nu-s muncitor ca dânsul?”
Și iar cel înger se coboară..
— „Prea bine, cu blândețe-i zice,
Va fi precum ai cuvântat..”
Și bietul om din stâncă iată-l
În muncitor din nou schimbat.
*.
Fusese-avut și crai puternic,
Iar astăzi? Taie ostenit
La piatră, cum tăia ‘nainte
Și traiul nu i-a mai ticnit.
De soartă dar nu se mai plânge,
Căci a-ncercat pe lume toate:
Și trai făr’ de necaz el știe
Că-n lumea asta nu se poate.
August 1911