monarhie – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - O, Majestate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când și tatăl și bunica
chipu-i întrupau.. E tot ce am mai drag,
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare și mi-e dor;
cel ce-ar putea reface țara mea, scăpată..
M-anin de timp când se spunea că „totul merge”
-așa cum auzeam când eram atâtica-
și-aveam monezi de-argint; făceam șirag
cu chipul tânăr, efigie, în șifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanți, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne mai dezlipim..
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăsește onoare, datoria..
n-am nicio șansă să-mi educ copil!.
EL, unicat de fapte, martorul de-un centenar,
e contrazis de chiori
ce nu știu pioșenie, altar;
niște croncănitori, ciori
hulpăvind la leșuri
ce le sfârtecă,
sau doar uzurpatori
ce minți să spele-ar vrea, să ne ducă cu preșuri
cu gura lor spurcată de năpârcă
și mulți alți pe margine, prostie,
atei ce cred trompete
despre vagoane-n gări
în șiruri nesfârșite
ce le-ar fi luat, lor, ce n-aveau, comori..
o altă seminție,
recreatoarea de un Dragobete
de care n-a știut nicicând,
că n-are cum să știe, fără minte.. gând!.
Mă-ncânt arar, când reapare
printre cenzuri nemotivate,
printre can-can-uri desfrânate,
cu mulți palavragii, fără de-adevărata carte,
ce-și vor doar ca să-și aibă parte..
Mi-e dor de tot ce povestește,
ce am uitat,
ce doar prin el există;
de un regat,
de adevăruri dintr-o listă,
de multele petreceri ce-a fost martor,
de evenimente, o istorie.. nescrise.
.. Și îi văd cu părul tot așa, făcut cărare
și gesturile calme, gânduri neîngăduit de interzise..
și încă-i simt mâna caldă de la aniversare;
posibil anevoie de sărbătorit în țara ce pe rând o tot conduce câte un tartor?!
.. Am dor nebun să fie iar regat, să strig „Oo, Majestate..”
Ah Doamne, ah, ce mult, ce mult mă doare!!!..

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - 90 De Colinde Pentru Majestate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am ce Universul însăşi n-are,
Un sfânt din suflet şi candoare
Ce l-am visat să-l am Mesie,
Să nască iar popor şi glie,
Să-i fiu apostol, să-l urmez,
Să-l intonez şi imn şi crez,
Să-l ştiu stând pur pe jilţ de ţară,
Să n-am popor ce fuge afară.
Frică să nu mai am de mâine;
S-mpartă ţara ca pe-o pâine
Şi la bogat să-i dea din har,
Pentru sărac să fie-un dar
Etern.. De pace să-l am leagăn,
Să-l ştiu că umăr mi-e să reazăm,
Că nu-şi doreşte vreo numire
Ce-o are din strămoşi cinstire
Că-mi este drept ca un drapel
Ce-am găurit să-l pun pe el..
Dar l-au luat alţii ca pe-o cârpă
Şi l-au mânjit, l-au pus în cârcă
La noi toţi.. ca să-şi facă ei zmeu
Crezând că-n zbor şi derbedeu
Devine înger, sânge albastru
Din minţi şi suflete-n dezastru
Ce doar atât urzesc ei lumii
Din suflet de culoarea humii
Şi-mi iau şi gust de sărbătoare
Împlântând şis adânc, ce doare,
Să-mi verse orice picătură
De sânge, vlagă.. Să-mi dea ură,
Să-mi ia „datul” de bucurie,
Să nu pot Rege s-am.. Să fie!..
Să-i aud glas şovăitor
Să nu-mi rănescă vis.. Păstor
Să-l am ca pe o carte
De viaţă, pătimiri deşarte,
Să sorb din spusele-i divine,
Să uit de rău, să-nvăţ de bine,
Să-l ştiu la fel de brav, de cast,
Să-l am moşneag-tânăr.. Contrast
Cu tinerii-bătrâni perverşi
Stilaţi răcnindu-şi „eu”-l.. Şterşi!!!.
Să l-am că-l merit, genă-n veci
De ani albit ce-s nouăzeci
De primăveri.. Să-şi dea rod, flori,
Să-mi fie pururi ţel, fiori,
Să-i strâng mâna odată-n an,
Să-mi dea căldura buzdugan,
Să sfărm rugina-n lanţuri puse,
Să-mi recâştig vise răpuse..
Să-i aud glas; „Daniel, hai,
Sunt lângă tine, alt Mihai
Cum ai avut demult mândrie..
Să-ţi fac.. Regat.. Ţara să-ţi fie!”..
PS
Ne renegăm singuri familii
Sărmani de suflete, debilii;
Căci toţi avem o „dinastie”,
Ne proslăvim străbuni de glie,
Bunici, mame, taţi şi copii,
Cinstim pe morţi, iubim pe vii,
Cu toţii avem o veşnicie
Dar nu putem fi toţi Mesie..
Nu ştim să ne sacrificăm
Nu avem har să ştim să dăm
Şi-am umplut ţara de amar
Tot alegând interimar
Pe rând, aproape centenar
Ne dând ţară, popor în dar,
Crezând că divorţând mereu
Intrusul „nou” va fi un zeu
Şi ne dăm veşnică ofrandă
Cu toţi.. pământ, copii, Smarandă
.. Şi perdem brav de monument
De ţară, lume, continent,
Ce alţii adoră şi-l cinstesc
Nobil de sufletu-i regesc
Ce-i dăruit, nu se alege
Şi-ar fi şi Dumnezeu şi Rege!..
Umil stând în genunchi cinstesc
Onoare, stimă, duh regesc
Demnei blândeţe.. Majestate,
Rege, ani mulţi şi sănătate,
Legendă vie Domn Mihai..
Semeţul meu de dor de plai!!
20. 09. 2011.
E versul meu ce ani colind
Şi-alţi mulţi urez cu crez, cu jind;
Octombrie, galul brumar,
De 25 s-am veşnic dar!
25. 10. 2011

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Ană… De Basm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E atât de mult predestinat, în țara ce mi-o am icoană,
S-am veșnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare… nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!
E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meșter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz…
Un’ din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas… de n-ar fi fost zidul de-o Ană!
Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot așteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat…
Cu o Domniță de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-și picuri viața la crez, viteji… O jună Ană!
Atât de nobilă în sămânță, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soț, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parșivi, ce sunt și-acum, clonaj de „oameni”
La al său nestins iubit Mihai… țara pierdută. Sfântă Ană!
Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost ‘ndeajuns s-aibă Coroană
Din țara ce și-a adoptat cu suflet, minte și speranța
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege… dar balanța
Și-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci… de zbor de Ană!
Mă întreb de-i etalon durerii și cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert și câtă a luat cu ea să îndure
Și așa să ușureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmași, blajin cast Rege… Regina noastră, dragă Ană!
S-a sfâșiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puști, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându’ o să-l dezmierde…
Într-un sfârșit și el de secol… Mihai, ce-avea Regină Ană!
Poate-s și eu vlăstar de-un dac și de-o cucernică romană…
La fel Regatu’ îmi e român, Mihai… și sânge gal, o Ană!!!
In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.
09. 08. 2016

Sandor Petofi - Împotriva Regilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Copiii – știm – nevoie au de jocuri;
Demult, pe când erau doar țânci cu toane,
Popoarele-și fă jucării
Ciudate: tronuri, purpuri și coroane.
Și-au pus pe capul unui tont coroana,
Și-au pus pe tont să stea pe tron, ca stană!
Și iată monarhia și monarhii,
cari stând pe tron, cu căpățâna plină
De-ale ‘nălțimii fumuri, cred acum
C-ar fi domnind din grația divină.
Vă înșelați, o regilor prea buni,
Ne-ați fost momâi și-atât – dar nu stăpâni.
Bărbat e-acum copilul, și bărbatul
Spre jucării azi nu se mai abate.
Jos, dar, din jilțu-n purpuri, regi, și-n goană,
Jos cu coroanele nerușinate!
De nu le aruncați de voie bună,
Le vom zbura cu capul împreună.
Așa va fi. Cuțitul ce-a tăiat
Lui Ludovic, în Franța, ceafa groasă
A fost doar primul fulger din furtuna
Ce vă pândește, și-o să se pornească;
Da, va veni azi-mâine, și mă-ncumet
S-o spun, căci nu-s eu primu-i bubuit de tunet!
Va fi întregul glob un mare codru
Și regii ‘n codru: fiarele turbate,
Și-i vom vâna și-om descărca într-nșii
Cu furie armele înflăcărate.
Și-om scrie cu-al lor sânge, împăcați:
Că prunci noi nu mai suntem, ci bărbați!

George Topirceanu - Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg,
Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg.
E noapte. Vântul toamnei aduce de departe
Un freamăt de suspine prin sălile deșarte,
Căci a pornit monarhul, încovoiat și chel,
Oștiri din șapte neamuri să moară pentru el!
Făclia luminează fantastice vitralii
Și-n umbra colorată ca umbra din seraiuri,
În liniștea capelei pe-o treaptă-ngenuncheat,
Cu fruntea-n mâini se roagă bătrânul împărat:
— „Stăpâne, codrii urlă și râurile gem,
Din fiece colibă se-nalță un blestem
Și-n inima mea scurmă părerile de rău!
Stăpâne, sfârșește de-acum pe robul tău..”.
Dar vântul geme-n noapte:
„E prea târziu, bătrâne!
Pe țarinile noastre de-a pururi va rămâne
Sinistră, ca o pânză de doliu, umbra ta.
O, dacă El te iartă, noi nu te vom ierta!..”.
Tresare împăratul. Mișcând încet din buze,
Încearcă să-și adune gândirile confuze..
Dar două diamante strălucitoare curg
Încet-încet pe nasul bătrânului Habsburg,
Și-n liniștea solemnă, cum pică pe parchet,
Par două lacrămi grele și mari — de s******țet.

Percy Bysshe Shelley - Crăiasa Mab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Privește-acest palat care-și înalță
Deasupra urbei miile de turnuri.
E ca o fortăreață. Împrejuru-i
Tăcute oști de paznici o veghează.
Locuitorul ei nu poate fi
Nici fericit, nici liber. Se aud
Blestemele orfanilor și geamătul
Acelora ce n-au niciun prieten.
Deodată, trece Regele, purtând trufaș
Un lanț de aur care-i leagă sufletul
De josnicie. Descreieratul
Supranumit ”monarh” – de-ai săi curteni,
Și care-i sclavul josnicelor pofte,
Se face că n-aude-al plebei țipăt,
Zâmbește bleg la blestemul șoptit
De-atâția dezmoșteniți ai soartei
Și-o bucurie tâmpă îi cuprinde
Săraca inimă, când mii de oameni
Oftează lung după bucatele pe care
Le risipește-n crâncene ospețe.
Iar când aude groaznica poveste,
Își pune a fățărniciei mască,
Înnăbușind rușinea care-i suie
În ciuda lui, în putredul obraz.
Sătul, el molfăie bucatele regești
Aduse din întreaga lume
Și-i fericit când poate birui
Cumplitul sațiu și când nu simte
Mâncarea – prefăcută în venin.
Auzi-l cum vorbește! Privește
Fața lui de mort!.

REGELE.
Ce chin! Va dăinui în veci? Cumplită moarte
Mă îngrozești și totuși te-aș cuprinde!
O, somn fără de vise! O, liniște iubită
Și binecuvântată! De ce îți spurci
În temniți și mizerie puritatea?
De ce îmi ocolești palatul
Pe care ți l-am înălțat?
O, sfântă liniște! Fii doar odată
Oaspetele meu și mângâie-mi
Nefericitul, veștedul meu suflet!.

CRĂIASA MAAB.
Om van! Nu-și pângărește Pacea
Veșmântul de zăpadă, intrând
Într-un asemenea palat.
Ți-e somnul ca o agonie
Mușcând ca scorpia din trupul vieții;
Pentru a pedepsi pe păcătoși
Nu e nevoie de iadul scornit de credincioși.
Pământul poartă-n el și răul
Și leacul deopotrivă. Natura
Poate pedepsi pe-acei care-i încalcă
Legile – și dă pedepse pe măsura
Păcatelor. Nu e ciudat
Că stârpitura asta se fălește
Cu bestemata-i soartă?
Nu e ciudat că-i place
Scorpia care-l devoră?
Nu e ciudat că, așezat pe-un tron cu spini
Ținând în mâini un sceptru, și închis
De viu într-o superbă temniță
Care-l desparte de tot ceea ce-i bun
Și drag pe-acest pământ
Și-a stins în suflet orice omenie?
Nu e ciudat că blând-a fire-a omului
Nu se ridică împotriva regilor?
Nu, nu-i deloc ciudat. Un rege
Gândește, simte și trăiește
La fel cu-ai săi părinți. Între un rege
Și virtute, se-nalță zidul
Obișnuinței și-al obârșiei oarbe.
Și mai ciudat apare, acelora ce nu cunosc
Natura și nu văd viitorul
Din prezent, – faptul că niciun sclav
Ce suferă din pricina blestemățiilor
Acestei nefirești făpturi; niciun sărac
Ai cărui plozi se sting de foame,
Nu își ridică brațul, să-l reteze
De pe-al său tron!
Ce sunt aceste
Gângânii aurite care se lăfăie
În strălucirea unei *ți regale
Și se îngrașă din putreziciunea ei?
– Sunt trântorii Comunității – se hrănesc
Din munca lucrătorului! Înfometatul
Țăran silește îndărătnicul pământ
Să dea recolte pentru el – și-acea făptură
Firavă, care-și risipește viața
În fundul minei fără de lumină
Se vlăguiește-ncet – ca să-i îngrașe
Mulți se sfârșesc de trudă
Pentru ca cei puțini să huzurească!.
De unde-au răsărit monarhi și trântori?
De unde-a apărut pe lume seminția
Acelora ce strâng averi
Din truda celora ce le clădesc
Palatele și le dau pâinea cea de toate zilele
– Din putregai, din negrul putregai;
Din jaf, trădare, cruntă nebunie;
Din tot ceea ce naște sărăcie
Și face ca pământul să fie-o vale-a plângerii;
Din crimă și nesațiu..
Iar când al Rațiunii glas, puternic
Ca al Naturii, va trezi popoarele
Și omenirea va vedea că sărăcia,
Războiul și discordia – sunt răul;
Și că virtutea este Pacea, armonia
Și fericirea; când omul va privi
La jucăriile copilăriei sale cu dispreț,
Atuncea regii vor fi lipsiți de strălucire pentru
Superbul tron nu va mai fi băgat în seamă
Și se va scoroji, iar minciuna
Va fi disprețuită și hulită
Cum este astăzi Adevărul!.

Alex Airinei feat Nosfe - Rege

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Regeee. [x4]
Oare ce inseamna ca să fii un rege?
Regeee. [x4]
Prin câte ai trecut tu să devii un rege.
Regeee. [x4]
Ce ai sacrificat tu ca să ajungi un regeee
Regeee. [x4].
Cu timpul o să înțelegi că sunt un regee.
O să zici că nu-i așa,
Ți-aș arăta ceva da nu înțelegi în p*la mea.
Vorbesc cu toți, spun povești
Dar am prieteni numai regi
Cred doar în ce zic eu.
Nu în ce bârfești.
Sunt de viță regală, tu din viță de vie.
Nu poți să înțelegi că nu ești din monarhie.
Nu-i accept pe alții că nu au loialitate.
Prietenia adevărată e loialitate.
Crezi c-o ard aiurea dar sunt autentic.
Mama a dat naștere unui geniu malefic.
Strada-i casa lui, strada-i ca părinte.
Face doar ce vede, spune tot ce simte.
Nu mă cunoști deloc, știi numa’ ce cânt.
Nu sunt tot ce vezi și nu vezi tot ce sunttt.
Alex Nosfezilla dilatam pupila
Băieți mari în fața ta e cu noi și Killa
Sunt ca Gică Hagi dar mă îmbrac ca Balotelli
Avem p**de bune ca la clubul Fratelli
M-am lăsat de facultate și-am luat doctoratul în stradă
Haide fată încoace zi-le c-ai puțină treabă
Nu trebuie să am școală să văd că vinzi vrăjeală
Dar a ta nu-i bună o mestec și o dau afară
Ăștia îmi vor coroana dar sunt mici și fraieri
Arde focul dimineața îmi trăiesc viața da-l în aer.
Regele Darius Regele Darius
Face pe stradă gen stradavarius
Am o gramadă de amintiri
Am crescut acolo printre clădiri
În lumea mea mică am o regină
Am o prințesă o doamnă-i divină
Doamne dușmanii sunt mulți când ești rege
Îți numără banii când nici nu ești rege
Mai bine sunt rege îi las să se apropie
Mă fac eu în zece auzi ursul cum mormaie
Mormaie mormaie ursul
Nu te apropia că ursul când mormaie
Ursul nu judecă regele maneca
Asul și dama de pică
Când se încurcă planuri pe planuri alunecă

Aleksandr Blok - Peste-a Orașului Tristețe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Peste-a orașului tristețe,
Monarhul vechi, de vremi uitat
Își doarme-n lira dimineții
De veacuri somnu-autocrat.
Stămoș de tuci… Visează poate,
Pe-n șarpe stând ca în trecut –
Cât vocea plebei nu străbate
Pe țărmul Nevei, încă mut.
Vlăstare noi sunt zămislite
Și steaguri joacă-n vânt sprințar,
În unda Nevei potolită
Palatele mai oarbe par.
Și chipul libertății mele…
Dar chipul șarpelui e plin,
Căci nici o za strivită nu e
Din trupul monstrului hain.
18 octombrie 1904
Din volumul Versuri alese 1956

Vasile Alecsandri - Trăiască Regele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Trăiască Regele
În pace și onor,
De țară iubitor
Și apărător de țară.
Fie Domn glorios,
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Susține cu a ta mână,
Coroana Română!
Trăiască Patria,
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.
Fie-n veci el ferit,
De nevoi,
Fie-n veci locuit,
De eroi.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână,
Pe Țara Română!