Masca Giocondei
31 decembrie 1979.
De ce zâmbești atât de enigmatic
Păstrând adânc secretu-n sinea ta?
Am întrebat ades pe Mona Lisa
La Luvru, când ședeam în fața sa.
Ea îmi zâmbea privind în depărtare
La timpii ce-au trecut sau care vin,
Era-ntre noi un gol atât de mare,
Știam de ea atâta de puțin!
Și într-o zi, când paznicul plecase,
Madonele-obosite se-odihneau,
Rămas cu ea simțit-am frig în oase,
Buzele ei spasmodic tremurau.
Și-atunci am înțeles întâia oară
Că zâmbetu-i profund, misterios,
E masca ce-o ajută să nu moară
De tot ce simte atât de dureros.

Pact cu Gioconda
1 ianuarie 1980.
Înțelegând surâsul tău hieratic
O mască să-ți ascundă suferința,
Am încercat să fiu mereu în preajma-ți
Să te ajut să-ți întărești voința,
Să poți zâmbi cum te-a pictat Da Vinci
Cu-n zâmbet liniștit, misterios,
Cum te-am văzut să nu te vadă alții
Cu gura tremurândă dureros.
Secretul tău, că plângi în loc de zâmbet
Să fie pe deplin înmormântat,
Îl știm doar tu și eu și Leonardo
Și noi tăcem, secretul e păstrat.