Gellu Dorian - Douăzeci și Două de Milioane de Poeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Douăzeci și două de milioane de poeți vii
așteaptă nașterea cititorului,
biblioteca este pustie,
cârciuma, plină,
se privesc în ochi și nu văd nimic.
Deodată dintre ei se ridică cel mai bătrân,
își adună genele și adoarme,
plutind prin aer ca un fulg desprins dintr-o aripă de struț
fugind prin oaza plină de ochi obosiți.
Toți s-au bucurat de plecarea lui
ca la nașterea unui copil,
din cauza lui n-a mai apărut nimeni prin târg,
până la el toți citeau poeziile ca pe niște rugăciuni,
el i-a învățat pe toți să scrie
și acum nu mai deschide nimeni cărțile
pecetluite în rafturi ca niște morminte într-un cimitir
prin care nu mai trece niciun urmaș,
pentru că toți au plecat în lume
sau zac și ei sub pământ ca niște semințe care n-au mai rodit.
Ce bine e,
ce frumos e,
lumea abia acum începe,
ruptă din silaba versului bătrân,
izgonită din rai
ca din cârciumă bețivii care nu mai au cu ce plăti,
nu mai au unde să se ducă,
nicăieri nimeni nu-i mai așteaptă,
iar prin capul lor horcăie sumedenii de ființe mici
care se privesc ochi în ochi
și nu văd nimic,
nimic,
dar pare a fi totul.
Ce noapte adâncă,
ce zi luminoasă prin care se vede doar noaptea ce vine,
se aude o voce dintre cei douăzeci și două de milioane de poeți
orbi în lumea plină de surzi,
noi ne-am născut din carnea cititorilor,
în timp ce noi nu suntem în stare să dăm viață unui cititor
care să ne foșnească-n urechi
filele cărților moarte
pe care numai el le poate reînvia.
Și l-au căutat ca Irod pe pruncul născut într-o iesle,
să facă din apă vin,
– dar sângele apă nu se face,
cârciumile nu sunt biserici,
bisericile nu sunt biblioteci -,
să-l trimită apoi în pustia prin care
poeții își înjunghiau poeziile din care
nu curgea sânge,
ci un alcool dureros de dulce.
La nesfârșit, până în ziua când toți vor căuta poetul
pentru a-l cinsti până la uitare.

F. Charm feat Samurai Si Rucsy - Ziua În Care A Murit Arta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Păsări pleacă, frigul vine
Arta-ngheață în închisoare
Păsări pleacă din ruine
Lasă-n urmă cuiburi goale.
Un blestem inevitabil se pogoară-n gloată
Să bage sub pământ tot ce-a fost frumos odată
M-am închis în buncăr, printre poeme și nuvele
Să încerc să scap de rele tot ce a mai rămas din ele.
Privesc printre gratii copiii ce din pântec
Sunt educați să ia pelinul din viață și din cântec
Mor picturile ce mă purtau în adâncul mării
Și-mi ridică părul brusc pe șira spinării.
Ba, e haos
Viorile îi strigă
Dar știi că sufletu-i obligă să ardă ce instigă
Și sparg muzeul rugăciunii la lumina lunii
Năvală dau ca hunii la porțile minciunii.
Nu știu că un pix pe-o foaie și un pian într-o odaie
Sunt adăpost pe cuget în șiroaiele de ploaie
În vorbe goale generația cu sete mi se scaldă
Vad în briceag și bardă, formă de artă în brigade.
Pier pe rând, valorile din versuri ce-odată
Îmi deschideau inima ruptă și devastată
D-aia țin sub lacăt ferecat ce mi-a mai rămas
Să pot să las ceva în spate, într-un ultim ceas.
Aș descărca trancane în tine și în restu’
Când văd că luați în râs arcușul lui Porumbescu
Aprind o lumânare, că-i vremea de jelit
Blestemată fie ziua în care arta a murit.
Păsări pleacă, frigul vine
Arta-ngheață în închisoare
Păsări pleacă din ruine
Lasă-n urmă cuiburi goale.
Nu pot să cred c-au transformat muzica într-o glumă
Nah.. nu pot să cred câți n-au discernământ
De la Mozart pan’ la 2pac muzica o e artă
E mai presus de existența ta neînsemnată.
Stau întins pe covor, visez la nemurire
E fascinant cum fumul mereu găsește ieșire
Cred că ai stat prea mult închis în lumea ta, copile
Un militant care luptă cu o coală de hârtie.
Da’ țin creație vie, eu nu-s ca restu’
Dacă nu mă vezi o lună, vezi că am scris la UNESCO
O să rescriu dexu’, forța în mine dată de canoane
Doamne, tu ține-mă tare și o să fac din pixuri arme.
70 de kilograme, merg spre ei, carne de tun
Scris mare pe frunte, arta, îmi trec săgeți pe lângă tâmple
Toti copiii ăștia zombie sunt eu ăla din trecut
N-am cum să-i condamn oricum, dar am cum să mă răzbun.
Dau tare în glas, să răsune în România
Kerosen de prune în toi, nevastă-mea spală ia
Inclusiv familia, totu’ pentru mine e artă
Vino tu și îmi arată dacă i-am învățat strâmb vreodată.
Picturi de-a lui Tonitza plâng într-un sanctuar din Tomis
Bustu’ lui Eminescu urlă de pe malul mării
Prea mulți au fost dați uitării, prea puține au rămas
Au pus sechestru pe tezaurul străbunilor mei daci.
Astăzi, copiii ăștia se deghizează în draci
Pe noi ne fugăreați c-aveam pantalonii prea largi
Dacă înjuram pe piese, eram aspru judecați
Acum sunteți toți open minded, nu vă mai forțați.
Aș trage în toți care aruncă cu noroi în artă
Azi, nici măcar poeții nu mai sunt ce au fost odată
Trag și ultimul fum la geam, sorb ultimul gât scârbit
Blestemată fie ziua în care arta a murit.
Păsări pleacă, frigul vine
Arta-ngheață în închisoare
Păsări pleacă din ruine
Lasă-n urmă cuiburi goale

moartea artei – Versuri.pro

Gellu Dorian - Douăzeci și Două de Milioane de Poeți

F. Charm feat Samurai Si Rucsy - Ziua În Care A Murit Arta