https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/anonim-sir-patrick-spens https://versuri.pro/anonim-sir-patrick-spens#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=1494 →]]> Sir Patrick Spens.
(baladă anonimă).
Regele șade în orașul Dunfermline
Bând vin roș-sângeriu:
„O unde voi găsi un timonier,
Să cârmească acest barcaz al meu? ”.
Drepți vorbi un cavaler bătrân,
Șezu la al regelui genunchi drept:
„Sir Patrick Spens e cel mai bun matroz
Ce merge-n vânt pe mare. ”.
Regele scrise o epistolă-nflorită,
Și o semnă cu mâna lui,
Și i-o trimise lui Sir Patrick Spens,
El umbla pe nisip.
Primul rând ce Sir Patrick citi,
Puternic hohot râse;
Următorul rând ce Sir Patrick citi,
Lacrima îi orbi ochiul.
“O cine făcu această faptă,
Această rea faptă mie,
Să mă trimită-acum în an,
Să merg în vânt pe mare!.
“Grăbiți, grăbiți, toți voioșii mei,
Pilotul pleacă dimineață”:
“O spune nu domn, stăpânu drag,
Că mă tem de-ucigătoare furtuni.
“Răsalaltăieri văzui luna nouă,
Cu luna veche în brațe,
Și mă tem, mă tem, stăpânu drag,
Că vom ajunge-n talazuri. ”.
O nobili noștri Scoți nu voiau
Să-și cunoască vasul botezat cu dopuri;
Dar când joaca a fost jucată,
Pălăriile le înotau în jur.
O mult, mult doamnele le pot ședea,
Cu evantaiele în mână,
Poate văd pe Sir Patrick Spens
Cum vine spre pământ.
O mult, mult doamnele le pot sta
Cu nestemate de aur în păr,
Așteptând măcar pe unul din lorzi,
Ar vedea că nu au murit.
Jumătate sfârșit, jumătate sfârșit spre Aberdour,
Este la cincizeci de noduri adâncime,
Și acolo zace timonierul Sir Patric Spens,
Cu lorzii Scoți la picioare.

]]> https://versuri.pro/anonim-sir-patrick-spens/feed 0 https://versuri.pro/walt-whitman-cantec-despre-mine-36 https://versuri.pro/walt-whitman-cantec-despre-mine-36#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=13795 →]]> Miezul nopții se-ntinde imens în tăcere,
Două mari cochilii nemișcate pe sânul beznei,
Vasul nostru ciuruit se scufundă-ncet,
pregătim transbordarea pe nava cucerită,
Parcă-l aud pe căpitan de pe puntea de la pupa
dând ordine calm, cu fața ca varul,
lângă el cadavrul musului care servea-n cabină.
Și chipul împietrit al bătrânului lup de mare
cu chica lui albă și favoriți frizați,
Limbi de flăcări țâșnesc de pretutindeni,
nimic nu li se poate împotrivi,
Răsună glasurile răgușite ale ultimilor
doi sau trei ofițeri rămași la datorie.
Mormane informe de leșuri și trupuri răzlețe,
hălci de carne omenească atârnând
de catarge, zvârlite pe punte,
Cordaje retezate, cioturi balansând ușor
izbește-n carcasă valul legănărilor,
Negrele tunuri impasibile, rămășițe de butoaie cu praf
de pușcă,
mirosul pătrunzător,
Câteva stele mari deasupra capului, tăcut și trist
strălucind,
Briza delicată a mării pulsând, adierea îndepărtată
a țărmului cu iz de rogoz și livezi,
ultimul mesaj transmis supraviețuitorilor,
Scrâșnetul instrumentelor chirurgului, dinții
fierăstrăului său mușcând din trupuri,
Șuieratul răsuflărilor, scâncete, gâlgâitul sângelui în
șuvoaie, țipete scurte și gemete lungi
descrescând,
Toate astea laolaltă, toate recuperabile.

]]> https://versuri.pro/walt-whitman-cantec-despre-mine-36/feed 0