Michelangelo - 47

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pieri aceea ce mi-a smuls suspine,
perii ei, mie, celor ce-o știră
și a simțit puternica natură,
ce ne găsise demni de ea, rușine….
Că-ar fi stins soarele-ntre sori, e bine
să lase moartea lauda ei dură,
azi când e-nvinsă de iubire!.. Pură
și vie-i pe pământ și-n răi și-n mine!.
Nedreaptă moarte, moarte criminală
credea că stinge faima-ntru virtute
și frumusețea inimii… Se-nșală!.
Căci opera-i, contrar celor știute,
mai mult ca-n viață crește triumfală…
Azi are bolțile, ieri neavute.

Firdousi - 65 Fereidun Iradj Este Ucis de Frații Săi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Grea, perdeaua de-ntuneric de pe Soare se săltă,
și de-ndată Aurora-n lume somnul risipi,
și cei doi ardeau de dorul lor nebun de a-și spăla
ochii-n sîngele rușinii. Merseră cu pas trufaș,
și spre corturi se-ndreptară, corturile lui Iradj.
Șahul îi văzu din chioșcu-i, și-naintea lor ieși
inima lui iubitoare. Ei intrară-n cort cu el,
și de-ndată-l încolțiră c-o mulțime de-ntrebări.
Tur îi zise: „Când mai tânăr decât noi ești tu, de ce
ți-ai pus diadem pe creştet? Bine-i în Iran să stai
sus pe tronu-mpărăției, când eu gata-s de-a pica
rob la poarta turkomană? Vârstnicul tău frate, vai!
se mâhnește-n Soare-Apune surghiunit, iar tu, fălos,
ți-i coroana-n naltul frunții și sub talpă strângi comori!
Iată ce-mpărțeală strâmbă ne-a făcut cel însetat
de-asuprire; doar spre tine, cel mai fraged dintre fii,
fața și-a întors moșneagul.” Când Iradj îi auzi
spusele lui Tur, răspunse glăsuind în graiu-i sfânt:
„O, stăpân flărnând de faimă! Dacă-n inimă dorești
să te simți ferice, cată clipa dulcelui răgaz.
Nu mai vreau de-acum coroana de pe fruntea-atâtor șahi,
nu vreau tron, nu vreau putere, nu vreau faimă și nici oști,
nu mai vreau eu nici Iranul, nici Apus, nici Răsărit,
și nici larga față-a lumii! O domnie de-o sfârși-n
dezbinări va fi o cinste, biata, vrednică de plâns!
Chiar când însăși nalta boltă-a cerului îți va purta
șeaua, la sfîrșitul vieții vei avea drept așternut
doar atât: o cărămidă. Dacă-n tron, peste Iran,
șah am fost, mă lepăd astăzi de coroană și de tron,
și vă dărui diademuri și peceți împărătești;
dar nu-mi mai cătați pricină. N-am venit să vă izbesc,
nici cu brațe de războinici, și nu vreau eu inima
nimănui să se-ntristeze. Nu cer lumea-a stăpâni,
dacă asta vă mâhnește, nici când nu ne-om mai vedea.
Sunt deprins cu umilința, legea-mi spune să fiu om”.
Tur, aceste vorbe sfinte, le-ascultă precum un surd.
Nu luă nimic aminte, duhul împăciuitor
al lui Iradj nu-i plăcuse. De pe scaunu-i sări
mânios, drept în picioare, mai la fiece cuvânt.
El lăsă deodată locul unde mai întâi șezu,
prinse-n mână greu-i scaun de-aur și-l izbi în cap
pe Iradj, stăpânul Iumii, care-i mai ceru-n genunchi
îndurare pentru viață: „Teamă n-ai de Cel-de-Sus,
milă n-ai de-al tău părinte? Asta e voința ta?
Nu mă omorî, căci Domnul la sfârșit te va sili
doar prin cazne să răscumperi sângele ce mi-l vărsași!
Nu te face ucigașu-mi: de-astăzi nu vei mai vedea
nici o urmă din ființa-mi. Te înduplecă puţin,
și-ai să poți aceste două lucruri să le-mpaci acum:
că tu ai primit viața, și că altuia i-o iei!
Nu fă rău la o furnică ce târăște-un bob de grâu;
are-n trupu-i o viăță dulce, singurul ei bun.
Mulțumi-mă-voi din lume cu cel mai umil ungher,
unde câștiga-voi pâinea-mi doar prin truda-acestor mâini.
De ce te-ai încins tu grabnic pentru-al fratelui omor?
De ce vrei să-i arzi tu pieptul celui tată-mbătrânit?
Ai râvnit la stăpânirea lumii, iat-o stăpânești;
nu vărsa frătescul sânge, nu te răscula păgân
împotriva Celui care-i Șahinșah pe Univers!”
Ascultând aceste vorbe, mijlociul n-a răspuns;
pieptu-i plin era de fiere, capu-i plin era de vânt.
Trase un jungher din cizmă, și-l umplu de sus în jos
pe Iradj c-un val de sânge, spintecând întregu-i piept,
pieptul tînărului frate cu pumnalu-i de oțel
arzător precum otrava. Sânge-i curse de pe chip,
din obraji ca trandafirii și-al pământului stăpân
tânăr încetă din viață Ticălosul despărți
cu jungheru-i căpățâna-ncoronată — de-acest trup
falnic cum îi elefantul, și-astfel totul se sfârși..
Oh, tu, lume tu, ce-n brațe l-ai fost ridicat la sân,
milă n-ai avut de viața-i! Nu știu cărui om îi ești
binevoitoare-n taină, însă trebuie deplâns
cel născut din sânul faptei tale. — Omule hain
aiurând de uluire, și cu pieptul plin de chin,
crunt înfricoșat de lume și turbat ca ăști doi șahi
din dorința răzbunării — ia învăț de la doi răi!
Tur umplu cu dulci balsamuri țeasta bunului Iradj;
o trimise „la moșneagul cel împărțitor de lumi”,
însoțind-o de-aste spuse: „Iată capul ăstui ţânc,
care moșteni coroana șahilor din șahi străbuni!
Dă-i acum din nou coroana sau așează-ți-l pe tron!
Ăstfel prăbușitu-ți-s-a keianidul tău copac
ce-și zvârlea departe umbra!” Ticăloșii amândoi
se-nturnară spre Rum, unul, iar celaltul spre Kitai.

moarte nedreapta – Versuri.pro

Michelangelo - 47

Firdousi - 65 Fereidun Iradj Este Ucis de Frații Săi