mit – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Piersic Florin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Oare ştiţi ce-am avut hărăzit cum destin,
Sfânt popor, aşezat în frumoasă de ţară?
Cel ce face etern anotimp, primăvară!..
Singur el masculinul de floare.. Florin!.
Este visul ascuns de-orice fată, femeie;
Timpul său se consumă-n frumos şi talent!
N-are limite-n ani, veşnic nou, e ardent!..
Îl avem din noroc.. De n-ar fi.. e-o scânteie!.
E bărbatul veciei, Elvis-dac adulat!
E eroul prin sine-al legendei de neam!..
E flăcău Făt-Frumos!.. Sângele-i de-ardelean
E cum vinul de soi, roşu fin şi perlat!.
Pot sta ore întregi să-l ador, să-l ascult
Să-mi recite poeme, de viaţă să-mi spună!
E frumos şi voinic cum e brad din cadână!..
Mă încântă de suflet, de vis, de ocult!.
E o parte din noi, minunatul decor;
Amintirea prezentă de-o altfel de ţară!
E haiducul semeţ dintr-o odinioară..
E-o legendă, un mit.. E un om! E-un actor!.
Este esticul suflet cu minte de vestic,
Filigramul-tezaur ce conferă valoare!
Ne încântă savoarea-i, glas de dulce licoare..
E sublimul, parfumul din pomul de.. Piersic!

Jorge Luis Borges - Golemul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așa cum grecu- afirmă în Cratyl
E, pentru lucruri, numele arhetip;
E-n literele floare al florii fără chip,
Și Nilul tot e în cuvântul Nil.
Un Nume este ce-ar putea să-adune-n
Esența de consoane și vocale
Atotputerea, Dumnezeu, minune
Închisă-n semne, litere cabale.
Adam cândva și stelele-l știură-n
Grădină. Dar rugina de păcat
(Spun cabaliștii) un văl a aruncat.
Urmașii sacrul nume îl pierdură.
Candoare, har ni-s fără de sfârșit.
Norodul Lui avu o zi odată
Când Numele să-l afle a cătat
În veghe de cartier israelit.
Și nu precum acela care vaga
Strecoară umbră-n vaga povestire,
Ci-n veac statornic, dăinuie-amintire
despre bătrânul Lőw, rabin din Praga.
Cu setea lui de-a ști ce Domnul știe,
Ani lungi trecu rabinu-n lungi variații
De litere și grele permutații,
Aflând la urmă Numele ce îi e.
Zăvor și Cheie, Poartă și Olimp,
Dezleagă el paiaței plămădite
Cu mâini stângace-n taine și ispite
Mister de Spațiu, Literă și Timp.
Și simulacrul nalță adormite
Priviri cu care vede forme, nuanțe
Pierdute printre clipe și distanțe;
Mișcări învață-a face ne-mplinite.
Treptat pricepe-astfel (ca noi ceilalți),
Captiv că e-n a lui rețea sonoră.
Acum, Nainte, Ieri, Apoi și Oră,
La Dreapta, Stânga, Tu, Acela, Alți.
(Păpușii-i e rabinul Zeu și Casă
Și-i dă ciudatul nume de Golem.
Acestea toate-s scrise de Scholem,
În cartea lui subtilă și pioasă.).
Rabinu-ntreaga lume desfăcu
(„Aci-i piciorul meu și iată toga”)
Și, după ani de chin, Golem putu
Să măture sfielnic sinagoga.
Să fie o eroare în grafie?
Ori sacrul Nume-i prost articulat?
Dar nu-l făcu înalta lui magie
Pe-omuncul să vorbească niciodată.
Cu ochii lui de fiară, nu de om,
De lucru mai curând decât de fiară,
În umbra grea de sfânt locaș spre seară.
Îl urmărea pe dascăl cu nesomn.
Un lucru necurat e în Golem,
Căci pașii lui tot neamul pisicesc
L-alungă. (Nu-i pisica în Scholem,
Dar dincolo de timp o-ntrezăresc.).
Nălțând spre dascăl mâinile filiale,
A lui cucernicie-o imita.
Stupid și surâzând se-mpleticea-n
Chircite temenele orientale.
Rabinul îl privea duios, e drept,
Dar trist și plin de groază mai târziu,
De ce creat-am ăst nevolnic fiu,
Uitând a păcii lege de-nțelept?.
La șirul de simboluri reci, severe,
De ce-am adaos altul? Și-unui van
Ghem depănat într-una, an de an,
De ce-am dat alt impuls, altă durere?.
În ore de amară spaimă vagă,
Privirea la Golem își ațintea.
Cine-ar putea să spună ce simțea
Privindu-și Domnul rabinul din Praga?

Jorge Luis Borges - Întemeierea Mitică a Orașului Buenos Aires

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oare pe râu-acesta de mâl și somnolență
să-ntemeieze-o țară venit-au corăbierii?
La mal au tras pesemne în bărcile ușoare,
vâslind pe lângă plauri pe unda-nșelătoare.
De socotim noi bine și ne chitim, vom spune
că râu-atunci ca cerul era: azur curat
și-o roșă stea deasupra, ca să însemne locul
unde-a postit Juan Diaz și-indienii au mâncat.
Fapt sigur e c-o mie de oameni au sosit
și-apoi o altă mie pe înspumate valuri,
sub care stau la pândă sirene și balauri,
iar un magnet gigantic busola a oprit.
Au înjghebat cu frică o tabără de corturi
pe mal, și umblă vorba c-a fost în Riachuelo,
dar astea-s baliverne scornite în La Boca.
De fapt, întemeierea a fost chiar în Palermo,
în mahalaua-n care-s născut, pe-atunci un câmp
bătut de ploi, de vânturi și de-al amiezii soare,
pe locul unde astăzi aceleași uliți sunt:
Serrano, Guatemala, Paraguai, Gurruchaga.
A răsărit îndată un soi de prăvălie
și-n dos se-ncinge seara un aprig joc de truco;
Dugheana-n cârciumioară s-a prefăcut cu timpul,
stăpân al străzii este jupânul vajnic, dur.
Când cea dintâi flașnetă în mahala răsună
și adieri aduce de habanere, gringos,
cartieru-ntreg votează-n delir cu Irigoyen
și zdrăngăne pianistu-un tangou de Saborido.
Tutungeria, iată, a-nmiresmat deșertul
precum o floare rară, și-a apărut un ieri.
Mulțimea-mpărtășește-un înșelător trecut.
Lipsește-un lucru: rândul de case peste drum.
Așa, cred, început-a orașul Buenos Aires,
ce pentru mine-i veșnic ca aerul și apa.

Stefan Augustin Doinaş - Laocoon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De două mii de ani – cum e firesc –
e tot mai mare soclul: piețe, vetre,
cu dalele lor galbene sporesc
adăugând asfaltul lângă pietre.
Bătrânul e la fel: un urlet mut
îl ține-n umbra deasă; dintr-o parte
se vede barba care i-a crescut
cu firul alb, decolorat de moarte.
Copiii sunt mai mulți. Și vin mereu.
Ca-n vremurile vechi, când fiecare
ființă își avea destinul său
și frumusețea scrisă-n mădulare,
ei urcă și-mpietresc: sălbatic grup
în care-nchipuind prelungi eșarpe,
plângând sub daltă, fiecare trup
e sugrumat de propriul șarpe.

Stimyboy - Viața-i Un Mit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De câte ori clipeam vedeam o amintire,
O idee, o sclipire, un moment de fericire,
O imagine din vremea când eram puștan
Și vedeam familia cum se străduia să fac-un ban.
Dar vremea a trecut și eu în continuare am crescut,
Chiar dacă de prea multe ori am luat-o de la început.
Și mă gândeam la viitor, ca într-o bună zi
Să trec peste problemele din viață orice ar fi,
Să ajung acolo unde mi-am dorit mereu să fiu,
Bucățica mea de Rai îndepărtată de pustiu.
Vroiam să mă ridic și fraierii să nu mai comenteze,
Că versurile mele au ajuns subiecte pentru teze.
Mesajele puse pe rânduri reprezintă libertate,
Speranțe, vise și dorințe toate puse la o parte.
Cheia stă ascunsă după rândurile de pe foaie,
Acum deschide un refren ce-ar trebui să te-ndoaie.

Refren:
Asta-i o poveste pusă pe un bit
Și poate că tu nu-nțelegi nimic
Tot ceea ce încercam să zic
E că viața bună nu-i decât un mit.

S-a întâmplat de multe ori să nu știu ce gândesc,
Dar am știut de la-nceput exact ce îmi doresc.
Încercam mereu din răsputeri să fie totul bine,
Când îmi vedeam băieții creștea inima în mine.
Doar prezența lor mă făcea să mai zâmbesc,
Ma făcea să pun în versuri ceea ce gândesc.
M-au ajutat de multe ori când am fost la pământ
Și credeam că niciodată nu voi mai scoate-un cuvânt.
Dar mi-au zis că trebuie să cânt în continuare,
Pentru cei din cartier și cei ce mă vor la răcoare,
Pentru cei care mi-ai oferit multă speranță
Că voi trece zâmbind în continuare prin această viață.
Am avut mare încredere în ei și poate tu nu știi
Dar asta-nseamnă o frăție de pe când eram copii.
Așa că las cuvintele să protesteze-n continuare
Și poate într-o bună zi o să m-aud prin difuzoare.

Refren:
Asta-i o poveste pusă pe un bit
Și poate că tu nu-nțelegi nimic
Tot ceea ce încercam să zic
E că viața bună nu-i decât un mit

Snails - Trenul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trenul
(versuri si muzica Snails).
Ai, ai bilet în rai
Dai, dai un ban și-l ai
E un mit, e un vis color
Ia trenul ce te duce-n nori.
Ce-ar fi să ne întâlnim
În cer să mai vorbim
Să ne-asculte liniștea
Și-n zori să pleci
Să fii altcineva.
Ai, ai bilet în rai
Dai, dai un ban și-l ai
E un mit, e un vis color
Ia trenul ce te duce-n nori.
Vei privi mirat și-atunci
Te vei întreba
De ce ai vrut aici să-ajungi
Când ești doar tu
Doar tu și liniștea.

Misu Calian - Mitel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vecina mea a creat o dilemă,
Și-a tras apă caldă dintr-o conservă,
Și uite așa am ajuns un parter,
Cu aromă cu fost etaj 1 și cu plante pe el.
Dar m-am hotărât îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Coliba mea e o veche tavernă,
Cu pereți scorojiți plini de fum și cu aerotermă,
În ea plutesc patru fete deodată,
Până dorm sunt stăpân, pot visa chiar și 10 odată.
De când mă trezesc îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Mai am doar o șansă, să fac un cântec banal,
E ultima strofă din acest comun recital,
Și Rada și Tudor, și Imi și câți ori mai fi,
Eu schimb numai două acorduri și iar sunt pe Si.
Povestea banală auzită n-are niciun final,
O înșiruire de sunete goale cântate normal,
E apă în coliba în tavernă cu pereți scorojiți,
Iar eu și cu tine și restul suntem toți niște miti.
Dar m-am hotărât îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.
Dar m-am hotărât îmi schimb denumirea în mit,
Să dau bătaie de cap tuturor la infinit.

Charles Baudelaire - Lamentările Unui Icar [Les Plaintes d'un Icare]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cei ce iubesc femei de stradă
Sunt fericiți, s-au ghiftuit,
Dar eu sunt astăzi istovit,
C-am strâns în brațe nori grămadă.
Doar stelele ce ard fierbinte
În acest cer adânc de tot
Mă fac cu ochii arși să pot
De sori să îmi aduc aminte.
Degeaba-am vrut în spațiu-ajunge
Să caut capăt și mijloc;
Sub nu știu care ochi de foc
Simt aripa cum mi se frânge.
Și-arzând de-amor pentru splendoare,
Onoarea nu o voi avea
Abisul numele să-mi ia,
Ce îmi va fi mormânt sub soare.

Christian W Schenk - Un Prieten la Loreley

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Unui prieten.
Odată te-a chemat în vis,
Pe când la masa ta scriai
Povestea veche-a lui Narcis,
Frumoasa blondă, Loreley.
O stâncă doar ce ți-a părut
A fi o fermecată zână
Ademenit fiind de-un sărut
Să-ți fie veșnică stăpână.
Tu n-ai crezut că zâna doar
Te amăgește cu un cânt
La poalele lui Sankt Goar
Să-ți facă-n valuri un mormânt.
Nu vezi cum Rinul te momește,
Vârtejurile te doresc,
Fluviul spre stâncă se mărește,
Dorințele însă îți cresc.
Te-ai dus fără să scrii poemul
Cel început acasă încă;
Ți-am povestit întreg blestemul
Că Loreley e doar o stâncă!

Cosmin 13 - Cântec de Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu nu mai am ce să mai apar,
n-am o patrie și nu vreau lupta din care să scap teafăr
că totul e pe hartă și în mintea noastră
de când ne-am clădit nații pe o planetă în masă
vezi că războaiele-s conflicte organizate
și nu le aperi decât interesele, tu încă mai crezi că-s conflicte între state
au închis uși și au deschis ferestrele
suntem în secolu’ 21, ridicați steagul sus cum alții au ridicat tunul
n-am de gând să țin arma în mână pentru nimeni,
sunt conștient că nici tu n-ai lupta pentru mine
și reține, dacă m-ai obliga să omor oameni care nu cunosc
m-ai călca pe principii și asta nu-mi e bine
recunosc, aș cădea pe front din prima clipă
nu poți baza respectul pe frică
că așa au procedat aia care au creat imperii
după milenii
de ce ai nevoie neapărat de un stăpân
care să îți zică să aperi acest pământ
că apoi să mori printre gloanțe
și să fii considerat erou când ai fost doar un nou soldat pe bandă rulantă
războiul are nuanțe de gri
și doar puternicii văd ceva frumos din asta
crescuți să credem în valori naționale
să ridicăm în slăvi psihopați cu vorbe goale
și conturi pline,
spune tu ce înseamnă patrie
când vezi mercenari omorând copii printre ruine
că război e profit
și să mori pentru patrie, ăla e doar un mit