Mestesugar – Versuri.pro

Floarea Calota - Măi Morare, Dumneata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Măi morare, dumneata,
De ce nu-ți merge moara?
– Că mi s-a rupt cureaua
Și n-am meșter pentru ea,
Meșterul meu cel mai bun
De opt zile e la drum,
Stau țărani la rând la moară
Și dorm toți pe saci afară.
Vin țărani la măcinat
Și moara mi s-a stricat,
Vino, vino, meșter bun,
C-am rămas cu moara-n drum,
Mi s-a rupt cureaua-n patru
Zvonul s-a dus în tot satul,
O să meargă moara iară
Și-i dăm drumul până-n seară.

Tudor Arghezi - Om de Pământ

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Clădită-ncet cu dalta și mistria,
Zidirea lui atinge-n cruci
Tăria. Pleșuve piscuri, zvelte, drepte, rupte:
Sorocul împlinit al unei lupte.
Meșteșugarul trist a biruit.
Scoboară bârnele neodihnit
Și, desfăcute mâinile de scule,
Și le-mpreună: două-au fost destule –
Și se măsoară-n ce-a făcut. Răsplata
Este că-și vede lucrul năzuinții gata.
Moșia străjuită de statui
E doară sporul frământării lui.
Nu se ghicise pînă-n ziua șaptea
Ce deslușește ochiul pe-ntuneric noaptea.
Putea să fie piscul mai frumos,
Dacă te uiți în sus, de jos.
De-abia la vârf ce scoabe cu talpă pot să-l lege
Mai trainic, ziditorul înțelege.
La trudă, zi și noapte, două vieți,
Afli ce știi, și ce-ai știut înveți.
Meșteșugarul, tată, e pământul.
I-ai auzit tu geamătul, cuvântul?
Ți-a spus ce vrea și ce și-a pus de gând?
Că este greu, că-i prea târziu sau prea curând
Să scapere țarina vulvori și jar de vatră?
S-a plâns că vântul gol îl chiuie și-l latră?
Ca duhurile rele, a ocara,
Mânjesc catapeteasma cu aripa murdară?
Că-i îmbălează varul și-i vâră viermi în grindă?
Că neputând să-l spurce, îl spurcă în oglindă?
S-a plâns de carne, când a fost strivit
în râpa lespezilor de granit?
Când l-a călcat, mânat pieziș de slugi,
Călcâiul temeliei, de colț, pe tăvălugi?
Pământul nu se plânge. Lui nimic
Nu-i de ajuns de mare ca să nu-i fie mic.
Crâncen
Ia cuget și la faptă,
El se-ncleștează-n el și rabdă.
La miazănoapte și la zi-amiază.
Munții treziți la veghe stau de pază,
Și îmbulzită coifurilor gloata
Nu are-n strungă loc să treacă toată.
Dintre cetăți de plumb și de omăt
Purcede înainte și-ndărat,
Se dezmorțesc din stâncile oprite
Zvonuri de lănci, murmure de copite.
În peșteri și firizi, nerăbdătoare,
Bat hergheliile copita de zăvoare.
La trecători, în marea sihăstrie,
Un uriaș se scoală, cu zaua argintie.
Cu fruntea-n cer, cu scut la cingătoare,
Scrutând în șa ținutul și liniștea, călare.
Din neamul vechi al
Crailor
Carpați,
Născuți din piatră maică,
Sunt teferi zece gemeni, alăptați
La ugerii sălbatici de zimbroaică.
Uite-l sfiios, ursuz și mut. Smerit ca la-nceput,
Destoinic însă și a doua oară
Să mai ridice un hotar de țară.
Neștiutor de sine și de tot,
Frânt pe genunchi ori opintit în cot.
Îl mângâie de viață și de moarte
Rotirea-n bolți a șoimilor, departe,
În rotogoale, prinși în curcubeie.
Și, dimineața, proaspăta scânteie
O ia din pâlnii de zorea
Și-i scrie
Domnului cu ea.

Tudor Arghezi - Hora de Hătru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mi-aprinsei și eu o vatră
Într-o scorbură de piatră.
Moș Pârțag îmi dă târcoale
Cu o găleată cu bale.
De ce jarul meu sticlește
Dacă vatra lui mocnește?
Vetrele ni-s peste drum:
Eu fac jar, el scoate fum.
Nu mai are tinerețe
Moșul ca să mai învețe
Că-n văpaia vetrei mele
Am pus o poală cu stele
Și c-am luat peste dogoare
Coca, pe cârlig, din soare.
Nu vrea-nvăț de niciun fel
De la mai meșter ca el.
Nicovală de-o aude,
Moșu-ncepe să asude.
Galben, verde și dușman
Dă cu ochii de ciocan.
O scânteie sare-ncoace:
Se mânie de ce-i place
Și scuipând s-o stingă, ea
Fuge și se face stea.
Și-i trec nădușelile
Toate căptușelile.
A venit cerbul domnesc
La mine să-l potcovesc.
Opt potcoave mici, de aur.
Ciocănite-au fost de faur.
Am bătut colți pădureți
La turmele de mistreți,
Lupii mi-au cerut măsele,
Zimbrii – frunți cu coarne grele.
A venit și Făt-Frumos,
Buzdugan să-i fac mai gros,
Și Ileana, doi cârcei
De argint să-i fac. Cercei.
Și prin fierăria noastră
Trecu și luna albastră.
Hâtrule, nu e niciun
Mijloc să te mai îmbun?
Taica ți-ar drege și ție
Vreo chivară, vreo tichie,
Când ai vrea în arătare
Să ieși mândru și călare.