Marin Sorescu - Nu Te-ncurca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu te-ncurca.
Boc! Boc! În poartă.
Spre dimineață, cu vreo trei zile până-n Crăciun.
– Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă –
Sare muierea. Nu se sculaseră, că era prea de noapte.
Afară iar: Boc! Boc!
– Care ești, mă?
Era-ntuneric, se vedea doar o pată mare albă.
Era iapa, legată de poartă.
Și ăla bătea tare-n pridvor, cu ciomagul.
Și când l-a văzut pe Gheorghe c-a ieșit
C-o mână băgată pe mâneca hainei și cu alta afară,
A început să-l certe.
– Ba, ce faceți? De ce dormi, mă? la ora asta?
Oamenii vrednici nu dorm la ora asta! Ce faci, mă?
De ce dormi, mă?.
Intră în casă și descarcă o desagă de ghete rupte,
cizme scâlciate, pantofi.
– Mă, venii la tine să-ți aduc astea, că nu mă lasă
năcotele de copii,
Că se duc la horă.
Mai rămăseseră vreo două ciubote-n desagă,
Le descarcă și pe alea.
– Mi le faci până-n Crăciun!
– Păi, Crăciunul.. Că e poimâine..
Gheorghe se uită la grămadă, se mai scarpină în cap
Nu-i convenea.
– Mă, nasule, n-oi putea, că e prea aproape
Poate așa într-o lună-două
– Ba, dacă nu poți, nu te-ncurca.
Ba, uită-te-n ochii mei.
Dacă nu poți, nu te-ncurca, ba!
C-așa mi-a mai făcut al lui Vintilă
Din Trântoru, că i-am dus puțină de varză
Să mi-o dreagă și mi-a ținut-o în prișpă
Pân’ la Paști și-am rămas fără varză la copii.
Se sculase și muierea lui Gheorghe.
Se-mbrăcase și venise la vatră,
Unde se duceau tratativele.
Văzând maldărul de plotoage și știindu-l pe bărbatu-său
În stare să lase totul baltă și să dreagă o pereche-două
De bocanci – și știindu-l și pe nașul Cornita cârcotaș,
Că nu le face bine, a-nceput să ia vechiturile
Una câte una și să le bage la loc în desaga.
– Ba, nu te-ncurca, ba, dacă nu poți!
Nu te-ncurca, ba, continuă ăsta cu gura mare,
Că se speriaseră și găinile care acum se sculau..
– Nu se-ncurcă deloc, nasule, că nu poate!
Trebuie să tăiem porcul,
Trebuie să aducem lemne și nu poate acum.
Gheorghe făcea și el cizmărie când putea,
Printre picături, învățase la armată
Și când avea timp, mai scotea și el un ban.
Da finul Comita nici nu i-ar fi plătit.
Și-l mai și certa.
S-a supărat și-a plecat bombănind.
A-ncalecat pe iapa a albă și-a plecat la alt meșter,
Tocmai în partea ailaltă a satului.
Comita era din neamul Capetilor (De-ai lui Capete)
Din Nătarai. Se mutase la deal, și-avea casa din vale de biserica
A veche.

Gabriela Melinescu - Albastrul de Voroneț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Meșterul cu ochi albaștri.
Irisul înlăcrimat.
Pe obraz subțire ploaie.
Albastrul cutremurat.
Poate i s-a născut un fiu
și-a primit din sat solie.
Strigă, tremură de dor,
albastru-i de bucurie.
Și-au râs aici, zugravii,
pensulele-au amețit.
Dinții albi opriți în hohot.
Albastrul în alb topit.
Mai departe se-ntrerupe
cerul verii nefirește.
Meșterul nemaivăzut
Ca izvorul s-a pierdut.
Ceru-n ochiul drept lipsește.

Polina Manoilă - Măi Morare, Dumneata!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Măi morare, dumneata,
De ce nu-ți merge moara?
– Mi s-a rupt cureaua mare
Și n-are cin’ s-o repare.
Vino, vino, meșter bun,
C-am rămas cu moara-n drum,
Mi s-a rupt cureaua-n patru
Și mă blesteamă tot satul.
Stau țărani pe saci afară
Să macine până-n seară,
Stau țărani la măcinat
Că moara mi s-a stricat.
Că meșteru-i dus de-acasă
La mândruța lui frumoasă,
La mândruța lui din sat,
Nu știu ce să mă mai fac,
Vino, vino, meșter bun,
C-am rămas cu moara-n drum.

Meșter – Versuri.pro

Marin Sorescu - Nu Te-ncurca

Gabriela Melinescu - Albastrul de Voroneț

Polina Manoilă - Măi Morare, Dumneata!