Refren:
Asta-i meloterapia mea, nu aștept să o-nțelegi
Lasă beat-ul să curgă în timpanele tale reci
Poți să alegi între a pleca sau a rămâne frate
Îmi e indiferent atâta timp cât am un beat în spate
N-am ca scop să atrag simpatii cu piese
De fapt pe mulți vreau io să-i supăr, și culmea-mi iese
N-am nevoie de fani și fane ca să-mi umple decorul
Alții poate c-au nevoie de Fane spoitoru
Sunt sătul de rapperi gelați și exigenți
Cică fac muzică pe note, dar rămân corigenți
Am stări de spirit diferite, o dau în euforii
Muzica asta e tot ce am, în afară de datorii
Dau din suflet orice vers, am șters mai mult decât am scris
Și orice strofă de-a mea e oarecum un vis
O să mă las de rap când o să mă las și de fumat
Și nu regret nimic din tot ce am spus la un moment dat
Am jignit, am întristat, am dat la caterinc’, am dat din gură
M-ați criticat pentr-un ca**t, f**u-va-n gură
Asta-i terapia mea, nu m-aștept să o-nțelegi
Poți să rămâi, poți să pleci, îmi e indiferent deci

Refren:
Asta-i meloterapia mea, nu aștept să o-nțelegi
Lasă beat-ul să curgă în timpanele tale reci
Poți să alegi între a pleca sau a rămâne frate
Îmi e indiferent atâta timp cât am un beat în spate

R: Eu cred că toți sunteți bolnavi, căzuți în agorafobie
Vă bateți după ce ascultați o meloterapie
Toți sunteți bolnavi de agorafobie
Doar pentru anxioși – o meloterapie.

În mintea fiecărui om cu grijă s-a înregistrat
Ca cine râde sau gândește a doua zi va fi împușcat
Anxietatea socială de mult persistă în oraș
Fobia obsesivă lovește iar în bastinași
O lume poate prea bolnavă, căzută în agorafobie
Se da cu capul de pereți, se sting în agonie
Legume dezmembrate cu expresii imobile
Dar expresiile trădează clar memoriile senile
Pe stradă încă se mai văd urme de sânge închegat
Unde în zonele de ritual câte un om a fost sacrificat
Din beznă tot mai des apar recidiviști maniaci
Azi viermii caută lumina și tot azi învie vârcolaci
Iar gloata umblă în tăcere, retrasă în prostia ei
Cuprinsă de convulsie se roagă la dumnezei
Mulțimea ca o turmă isterizată în masă
Își calcă semenii-n picioare și-și distruge propria casă.

R.

Gândirea lumii de împrejur se schimbă-ncet dar sigur
Zadarnic invocat e cel de sus, când fiecare este singur
Lumina nu mai e în oraș, ratații orbecăie în eclipsă
În fauna din preistoria lumii văd prima apocalipsă
Au început din cer să cadă ființele de mult ucise
Plouă cu sânge peste tot ca-n proorocirile prezise
E judecata de apoi, ereticii străpunși prin foc și plasmă
Toată suflarea din oraș se îneacă în pucioasă
Pământul a început să crape, se sapă falii sub cadavre
O nouă era a început, totu-i dictat de larve
Din ziduri se desprind strigoi, cu ochi holbați de groază
E ziua răzbunării lor, de poftă salivează
Căldura iadului ajunge din măruntaie până în gât
Și fiecărui om îi crește în loc de gură câte un rat
Prin turmele de lighioane persistă isteria în masă
Domnia omului s-a șters, acum conduce altă rasă..

R