Te ascunzi acu-ntre foi
Și îmi șoptești plin de reverb mișcând din bass cu note mici și moi
Nu ești o tipă dar ești scoasă din tiplă
Și mulți te folosesc pentru nimic știu că te doare fiindcă
Eu chiar te știu de mică!
Te-ascultam zâmbind și te-am numit muzică
Mulți zic că te-arunc în mare
Nu te întorci și ieși zdrobind orice barieră din ecoul lor și te întorci în boxă simplă.

Spălat de ploi, uscat de vânt, mă f*t pe voi,
Toți ăștia care-n ultimii ani ați aruncat noroi,
N-am nevoie de nimeni, singur mă simt cel mai bine,
Se pare că mă-nțeleg, cel mai bine, doar cu mine.
Ha, am rămas pe jos, da’s pregătit oricând de luptă,
Am nevoie de-un impuls, și-o să cazi ca o t***,
Muzica-mi rămâne stâncă, ea mă ține departe,
De tot ce e rău, mă îmbrățișează-n noapte,
Și-mi spune că se poate, prea bine, să fiu fericit,
Dar când sunt fericit, fac muzică de nimic.

Așa că să înțelegi ce zic, tot răul îmi face bine,
E tare senzația, când simt că pic de la înălțime,
Și-s convins că nu-i nimeni, acolo să mă prindă,
Că-n jurul meu sunt doar falși man, care se prelindă.
Mă-nec cu-amarul din sticlă, rămân sincer cu mine,
Am mai zis-o și-o repet, singur mă simt cel mai bine!