materie – Versuri.pro

Costel Zăgan - Erezia Lui Satyricon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vrei să fii țap ispășitor în continuare
Să nu cumva să-ți dezici zodia chiar
Dacă turma de căprioare nu-i decât o
figură poetică. Prețul pe care trebuie
să-l plătești e mai mult decât onorant.
Materie, energie, timp și spațiu
Și cei 14 miliarde de ani
cât are fiecare celulă a ta
Vibrând
în poemele tale
din
Bing – Beng
în
Bing – Beng
Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II

Crt - Materie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Subiecte ușor de abordat, la fel de ușor de abandonat
Imaginate, disociate, că mintea umană e slabă
Fascinată de căcaturi pe care n-ar putea să le facă
Subiecte simple repetate la infinit
Diluate atât de mult, orizont mărginit
Evoluția nu-nseamnă neapărat schimbare
Punem preț pe prea multe chestii fără valoare
Cine decide ce este sau ce a fost relevant vreodată
Diluarea materiei în drumul spre relevanță
Rămâi fără substanță
Materie primă absentă-nlocuită cu aroganță
Nu ieși din rând, nu ieși din tipar
E ceva uman, grotesc, cum nu vreau să par
Suntem tot una cu universul nostru
Totuși nu știm ce se află înăuntrul nostru e dezastru
Și ne închidem mințile în siguranța minciunilor pentru ochii lor
Contează mai mult decât a noastră părerea lor
Ne repetăm idei până credem că devin adevărate
Le propagăm prostește după mai departe
Apoi ne lăsăm influențați ușor
De norii care vin și trec în zbor
Trec zile, luni, ani și nu ne punem întrebări
Că de abia târziu realizăm cât însemnăm
Ce însemnăm
Ignorăm și uităm tot ce ne făcea pe noi, noi
Plecăm, aruncăm idei ca pe gunoi
Mă întreb apoi ce a mai rămas
Nu știu și nici nu vreau să știu, stau retras
Îmi recalibrez liberul arbitru ca un compas
Invenție mitică, stare critică penibilă
Privit din spațiu totul pare mic sau poate chiar este
El iubește ceva ce nu-l prețuiește
Animalele mișună libere într-o falsă libertate
Neintegrate, niciuna nu face parte din societate
Partea întunecată a lunii prefațează masca lumii
Țipă în șoaptă ca să nu-ți deranjezi vecinii
Era neafectat de timp că trecuse deja prin toate
Conservarea impulsului de a le mai face odată în alte perioade
Dar totuși îndatorat de el că-l primește cu porția
Analizează tot ca să-i înțeleagă semnificația
Că cine pleacă nu mai are șansa s-o ia de la capăt
Necunoscut de trecut, uitat de viitor
Prea slab pentru a face ceva notabil ulterior că-i delăsător
I-a rămas doar să mai scrie poezii
Să se deschidă în fața lumii, împotriva firii
Ce nu avea își dorea, ce deținea nu prețuia
Focusat pe lucruri mici pe pilot automat trăia
Te hrănești doar din minciuni
Lucruri pe care vrei tu să le auzi
Frica că aparțin unui neam de fricoși
Fuga de moarte vă face credincioși
Oameni anoști, ești unul dintre ei, te recunoști
Totul poate fi înlocuit, inclusiv tu, totu-i oscilant
Te-ai depersonalizat
Până și credința-n oameni te face slab
Dar nu există leac pentru năravul căpătat
Nimic din ce ai nu mai este de folos
Orice ai face nu te uita în jos

Richard Bach - Când Nava Spiritului Tău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când nava spiritului tău / se ciocnește de stânca materiei, / stânca este / cea ... →

Eugenio Montale - Golul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

A dispărut și golul
unde te puteai cândva refugia.
Acum știm că și aerul
e o materie care ne apasă.
O materie imaterială, mai rău
nici că puteam păți.
Nu-i destul de plin pentru că trebuie
să-l populăm cu fapte, cu mișcare
ca să putem spune că-i aparținem
și nu scăpăm de el nici când murim.
Să îl ticsim cu obiecte pe cel ce e
singurul Obiect prin definiție
fără ca lui să-i pese rușinoasă
comedie. Și cu ce zel jucăm în ea!

Leo Butnaru - Plus de Atenție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aud materia plângând.
George Bacovia
Mă gândesc la Bacovia..
Cu un
surplus de atenție – în
bucătării
cantine
restaurante – aud
materia mâncând;
mâncându-se pe sine.

Ioan Silvan - Materia Moare În Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Materia moare în mine.
Mă întorc la moartea din care provin!
Puțin dumnezeu duc cu trupul
între gările timpului,
sosirea trenului
nu a fost anunțată.
Voi descărca viața
pe întâiul peron
unde sfârșitul îmi face semne,
dumnezeul din mine
va lua alt tren;
la înmormântare va rămâne
dar materia actului de identitate
– trupul pustiu –
căci lumina nu plânge.
Ce demn voi părea!
Ce moarte voi da morții,
aventura aceasta a oaselor scrâșnind;
mă grăbesc să denunț învierea
pentru moartea de care mă tem,
din ce somn m-a desprins..
în ce noapte mă-mpinge!