marii

Te iată iarăși singur, în luntrea cât o scoică,Luptând în fundul zării cu norii mari din cerȘi legănat de mare, de fiară, ca de-o doică,Și năbușit în cântec de țâțele-i de fier.Talazele-adunate cu bezne, șerpi și râmeȘi-n gloate ghemuite, fanaticii limbriciTe urmăresc: izbândă și lupta să-ți dărâmeFiindcă putuși furtună cu fruntea să despici.Deasupra muncii tale … Citește mai mult