Gabriela Melinescu – Marginea Mării
Ah, obiecte cu strigoi în ele,se aruncă în nisip un lanț de lemn,ca din întâmplare un cuțitîmi atinge peste chip un semn.Cum purta pe oase o coroanăaurul bătut în zimbru,el ca plumbul greu îmi stă pe frunteparcă țin metalele în echilibru.Și sticlesc deasupra meaunghii mov și verzi de parașute,degetele caută febrilpodul palmei nevăzute.